Mai multe percheziții au fost efectuate, miercuri, în județele Harghita, Covasna și Mureș, de polițiști, sub coordonarea procurorilor, într-un caz de delapidare la o casă de ajutor reciproc cu un prejudiciu de aproape 16 milioane de lei, un bărbat de 67 de ani fiind adus la audieri, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.
“Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita, în continuarea cercetărilor întreprinse într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, au pus în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară. Perchezițiile au fost desfășurate în județul Harghita (14), respectiv în Odorheiu Secuiesc, Corund, Mugeni, Gheorgheni și Miercurea-Ciuc, în județul Mureș (1) și în județul Covasna (2), la sedii ale unei instituții bancare nefinanciare (casă de ajutor reciproc) și sedii ale unor societăți comerciale, dar și domiciliile unor persoane implicate”, a transmis sursa citată.
Potrivit IPJ Harghita, în perioada 2019-2022, mai mulți reprezentanți ai unei case de ajutor reciproc, folosind diverse modalități de săvârșire, și-ar fi însușit mai multe sume de bani din patrimoniul entității juridice, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 15.800.000 de lei.
“În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar contabile, un calculator și memory-stick-uri. Față de o persoană, de 67 de ani, a fost pus în aplicare un mandat de aducere”, se mai arată în informarea IPJ Harghita.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, al polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, acțiunile fiind desfășurate în colaborare cu polițiști din județele Covasna și Mureș, a mai menționat sursa citată.