FCSB a câștigat campionatul în Superliga și își începe aventura europeană în Champions League. UEFA a stabilit cum vor arăta urnele pentru tragerile la sorți din turul 1 și turul 2 pentru campioana României. FCSB va fi cap de serie în turul 1 din Champions League. În urna outsiderilor din primul tur preliminar se regăsesc echipe care, în mod normal, n-ar trebui să pună probleme trupei roș-albastre. Adversari posibili pentru FCSB în turul 1 din Champions League: Borac Banja Luka (Bosnia), Dinamo Batumi (Georgia), NK Celje (Slovenia), Hamrun Spartans (Malta), Larne FC (Irlanda de Nord), Dinamo Minsk (Belarus), FK Panevezys (Lituania), Ordabasy Shymkent (Kazahstan), Vikingur Reykjavik (Islanda), FC Struga (Macedonia de Nord), Differdange 03 (Luxemburg), Decic Tuzi (Muntenegru), Egnatia Rrogozhine (Albania), UE Santa Coloma (Andorra), AC Virtus (San Marino). Tragerea la sorți pentru turul 1 și turul 2 preliminar din Champions League are loc pe 18/19 iunie 2024.
Greul pentru FCSB începe în turul 2 preliminar din Champions League!
FCSB nu mai e cap de serie în turul 2 preliminar din Champions League. Asta înseamnă că echipa lui Gigi Becali va intra în urna outsiderilor și va întâlni oponenți mai puternici. Printre posibilii adversari se numără și PAOK, campioana lui Răzvan Lucescu, dar și Ludogoreț, coșmarul roș-albaștrilor din 2014. Adversari posibili pentru FCSB în al doilea tur preliminar din Champions League: Dinamo Zagreb (Corația), PAOK (Grecia), Maccabi Tel-Aviv (Israel), Ferencvaros (Ungaria), Qarabag (Azerbaidjan), Slovan Bratislava (Slovacia), Bodo/Glimt (Norvegia), Ludogoreț (Bulgaria), FC Midtjylland (Danemarca), Sparta Praga (Cehia), Malmo (Suedia), APOEL Nicosia (Cipru). Interesant este că FCSB va fi cap de serie în turul 3 doar dacă va pica în turul 2 cu una dintre primele 6 în clasamentul coeficienților și ar beneficia astfel de avantajul de a întâlni, teoretic, o adversară mai slab clasată. Primele șase echipe, conform coeficienților, sunt Dinamo Zagreb, PAOK, Maccabi Tel-Aviv, Ferencvaros, Qarabag, Slovan Bratislava. Totodată, trebuie specificat că echipele Ferencvaros, Qarabag și Slovan Bratislava joacă încă din turul 1 și dacă nu se califică în turul 2 intră echipele următoare pe lista capilor de serie. De exemplu, dacă FCSB va juca în turul 2 cu Bodo Glimt va deveni cap de serie în turul 3 numai dacă cel puțin una dintre Ferencvaros, Qarabag și Slovan Bratislava nu trece de turul 1. Tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar din Champions League are loc pe 22 iulie 2024, înaintea primei manșe a turului 2. Este adevărat că există și posibilitatea ca FCSB să fie eliminată încă din primul tur preliminar din Champions League. În această situație, echipa lui Gigi Becali va pica direct în turul 2 din Conference League. Mai există și varianta ca FCSB să fie eliminată din turul 2 din Champions League și să ajungă astfel în turul 3 din Europa League.