Conferința preoțească de primăvară în protopopiatul Târgu Mureș

Distribuie pe:

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent, la începutul acestei săptămâni, în mijlocul clericilor din protopopiatul Târgu Mureș, cu prilejul conferinței preoțești de primăvară. Evenimentul a fost găzduit de biserica “Învierea Domnului” din Târgu Mureș (cartierul Tudor Vladimirescu) și a debutat la ora 10.00, prin oficierea slujbei de Te-Deum. Apoi, în prezența Arhipăstorului Alba Iuliei, a avut loc derularea propriu-zisă a lucrărilor. În acest an, întrunirea s-a aflat sub genericul “Teologia suferinței și psihoterapia pastorală”, încadrându-se în planul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

În prima parte a evenimentului, părintele protopop Răzvan Șulea a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit, după care Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a prezidat lucrările conferinței. Referatele din cadrul întrunirii semestriale au fost susținute de către părintele Andrei Crișan (parohia Miercurea Nirajului), părintele Daniel Boca (parohia Sângeru de Pădure) și părintele Sebastian Moldovan (parohia Șardu Nirajului). La final, Întâistătătorul Eparhiei a rostit un cuvânt de învățătură, adresându-le preacuvioșilor părinți stareți și a preacucernicilor părinți parohi de pe raza administrativă a protoieriei Târgu Mureș cuvinte folositoare de suflet și îndemnuri duhovnicești.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul nostru a spus: “Investiți cu putere de sus, păstorii sufletești sunt chemați să-L urmeze pe Hristos, despre Care citim, în Faptele Apostolilor, că «a umblat făcând bine» (Fapte 10, 38). Ei sunt datori să aibă, ca și Mântuitorul, o atitudine plină de bunătate, milostivire și compasiune, jertfindu-se de dragul oilor cuvântătoare, încredințate lor spre păstorire. Pe cei bolnavi și păcătoși, suferinzi și disperați, preoții trebuie să-i apropie de sânul Bisericii, care este arca salvatoare și spitalul obștesc, unde ni se oferă iertare și vindecare. Asemenea Sfinților Apostoli, preoții Legii Noi au primit multă putere de la Hristos, Doctorul divin, Care le poruncește: «Tămăduiți pe cei bolnavi» (Mt. 10, 8)”.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei

Lasă un comentariu