Unirea Ungheni (locul 2 în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3), antrenată de Florentin Petre, a reușit să mențină avantajul din partida tur (3-0) în returul cu SCM Zalău, din deplasare. A remizat, 1-1, iar astfel se va lupta pentru promovarea în Liga 2, cu Gloria Bistrița Năsăud. Formația din Ungheni chiar a condus pe terenul Zalăului (locul 1 în play-off-ul Seriei 10 din Liga 3), terminând primele 45 de minute în avantaj. A deschis scorul în minutul 23, prin Bogdan Piper. Sergiu Pop a egalat pentru SCM Zalău, în minutul 55, dar până la final nu s-a mai marcat și Unirea Ungheni a reușit să bifeze surpriza, pentru că trupa pregătită de Cristian Lupuț era una din marile favorite la promovarea din Liga 3 în Liga 2 încă de la startul sezonului. Astfel, Unirea Ungheni va întâlni o altă mare favorită la accederea în eșalonul superior, Gloria Bistrița Năsăud, care nu a avut deloc o dublă ușoară contra CSM Sighetu Marmației. Antrenorul Florentin Petre a avut o reacție în urma performanței bifate de echipa lui: “Mă bucur că am demonstrat faptul că deși am întâlnit o echipă mai bine cotată, cu un buget superior nouă, am dovedit faptul că putem face față oricărui adversar! Sunt mândru de băieții mei, suntem gata să luptăm în finală pentru promovarea în Liga a II-a și vreau să mulțumesc suporterilor, atât a celor prezenți la meciurile de acasă, cât și a celor care ne urmăresc în fiecare deplasare a noastră! Desigur, îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi și în finala pe care o disputăm!”, a declarat Florentin Petre, conform paginii de Facebook a Unirii Ungheni. Dubla dintre Unirea Ungheni și Gloria Bistrița va avea loc în 1 și 5 iunie.

Lasă un răspuns