Fotbal fără presiune la Cupa “Puiul de Crăiești”, Ediția a vi-a. “Să crezi mereu în visul tău”!

Distribuie pe:

Baza sportivă din comuna Gheorghe Doja, județul Mureș, găzduiește în luna iunie, perioada 1-30, competiția Cupa “Puiul de Crăiești” la fotbal, aflată la cea de-a VI-a ediție, fiind rezervată categoriilor de vârstă 2011, 2013, 2014, 2015, 2016, 2018 și Feminin. Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Viitorul Ungheni Cristești, al cărui președinte este prof. Cristian Duran, având ca și partener oficial “Puiul de Crăiești”, alături de Primăria și Consiliul Local Gheorghe Doja. La competiție participă peste 1.000 de copii. Turneul se desfășoară sub deviza “Mănâncă sănătos ca să crești frumos!”, fiind o competiție de formare pentru tinerii jucători, fără presiune în joc. Ca și la precedentele ediții, toți vor fi câștigători, tinerii fotbaliști fiind premiați cu medalii și diplome, iar echipele cu trofee. Startul competiției Cupa “Puiul de Crăiești”, sub egida “Să crezi mereu în visul tău!”, se va da sâmbătă, 1 iunie, la categoria 2015, urmând duminică, 2 iunie, cu categoria 2013.

Lasă un comentariu