Viktor Orbán: Alegerile vor decide soarta războiului și a păcii în Europa

Distribuie pe:

Într-un interviu acordat postului public Kossuth Rádió (sursa - abouthungary.hu), la finele săptămânii trecute, premierul ungar Viktor Orbán a subliniat importanța fundamentală a viitoarelor alegeri, care, în opinia sa, vor hotărî direcția războiului și a păcii pe continent, atrăgând atenția că atacul asupra premierului slovac Robert Fico este “o dovadă a creșterii violenței în Europa”, într-un context în care sunt necesare “voci puternice care să susțină pacea, pe fondul unui climat politic pro-război.

Premierul a criticat schimbarea poziției Europei de-a lungul anilor, menționând că sprijinul inițial pentru Ucraina a început cu trimiterea de căști, dar a escaladat acum, ajungându-se la discuții privind trimiterea de soldați: “Ne-am alăturat Uniunii Europene, în primul rând, pentru pace. Am crezut și încă credem că Europa poate aduce pacea, dar e nevoie de o puternică muncă de convingere”.

Premierul Orbán a subliniat importanța combaterii cu fermitate a forțelor care fac eforturi pentru extinderea războiului: “Interese puternice sunt dornice să extindă acest război”, a avertizat el, referindu-se la discuțiile și vizitele recente ale unor figuri precum Antony Blinken la Kiev, și ale liderilor imperiului Soros. În ce privește atacul asupra lui Robert Fico, “un individ progresist, de stânga, pro-război a fost făptuitorul”, a susținut el, legând atacul asupra premierului slovac de manevre geopolitice mai ample.

Liderul de la Budapesta a clarificat, de asemenea, reticența Ungariei în a acorda sprijin financiar Ucrainei, deși a admis că Ungaria a contribuit la aceasta prin împrumuturi comune ale UE: “Ne-am luptat pentru a împiedica banii ungurești să meargă în Ucraina, dar încă trimitem fonduri, prin împrumuturi comune”.

Discutând despre planurile NATO, premierul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la implicațiile organizării unei misiuni în Ucraina: “NATO nu este un corp civil de pace. Când o alianță de apărare începe să gândească în termeni de misiuni, de obicei nu se termină bine”, a avertizat el, menționând potențiala povară financiară a unei astfel de misiuni - de 100 de miliarde de dolari.

Referindu-se la impactul economic al conflictului în curs, Orbán a subliniat modul în care acesta devastează atât vieți, cât și economii: “Războiul nu distruge doar vieți; distruge realizările generațiilor. Uitați-vă numai la prețurile de război din magazinele noastre”.

În ceea ce privește relațiile economice cu China, Orbán a subliniat potențialele beneficii ale unei cooperări mai puternice: “Ultimul președinte chinez a vizitat Ungaria în urmă cu 20 de ani. De atunci, puterea economică a Chinei s-a dublat, în timp ce UE și-a pierdut 20% din puterea sa economică”, a menționat el, subliniind importanța ca Ungaria să servească drept punct de întâlnire pentru tehnologia de vest și de est și dând ca exemplu parcul industrial Debrețin: “Nu trebuie să subordonăm interesele economice ale Ungariei unor chestiuni ideologice. Trebuie să fim joncțiunea dintre tehnologiile occidentale și cele orientale”, a spus el, adăugând că Ungaria nu trebuie să fie naivă în ceea ce privește realitatea concurenței economice globale. “În timp ce unii predică prudență, alții își extind în mod agresiv raza economică”, a conchis premierul. (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu