Fiecare dintre noi avem o frică. Sau mai multe. Toți alegem să ne asumăm riscuri sau să rămânem în zona noastră de confort. Cea mai grea frică și cea mai grea de dus e frica de Nou. De ceea ce Noul, cu tot ce implică el, ar putea schimba sau aduce în viețile noastre. Dorim schimbarea, dorim să ameliorăm starea actuală a vieților noastre, dar ne sperie concretizarea acestei idei, ne este frică de ceea ce înseamnă Nou.
Fiecare zi vine cu alegeri. Viața cere alegeri. Societatea cere alegeri. Alegeri pe care le facem sau le ocolim. Alegeri care pot fi bune sau rele. Întrebarea este: de ce ne domină frica? De ce o posibilă schimbare, chiar dacă conștientizăm că are șanse să fie benefică, ne sperie? Pentru că părăsirea zonei noastre de confort, a unui confort relativ de care, de fapt, ne plângem și care ține de rutină și obișnuință înseamnă asumarea unui risc, acceptarea schimbărilor și, cel mai greu, învingerea fricii pe care o simțim.
Frica este un sentiment uman și acest sentiment, atunci când se combină cu prudența, în mod normal, declanșează sistemul nostru de apărare. Când folosim apărarea ca scuză pentru a nu accepta sau a evita schimbările pe care Noul le-ar aduce în viața noastră, devine lașitate, are urmări grave și nu mai avem dreptul să ne plângem. Rămânem ca hipopotamii în balta noastră călduță, cu o pasăre pe cap care să ne ciugulească toată ziua. Dar e cald și bine, chiar dacă ne bălăcim în noroi și invidiem vulturii.
Câți dintre noi nu am privit cu invidie mascată sub admirație, o persoană, o instituție, o țară care și-au asumat riscuri printr-o anumită decizie, ca apoi să prospere, să “o ducă bine”? Întrebarea de care ne este frică este: ... noi de ce nu ne-am asumat acel risc? Vă răspund. De frică!
Știm că trebuie să schimbăm ceva în viețile noastre, uneori știm și ce trebuie să schimbăm, dar nu suntem pregătiți să ne asumăm schimbările care ne-ar aduce ceea ce ne dorim și invidiem la alții. Majoritatea dintre noi trăim sub o dominației a fricii de necunoscut, de nou.
Dominația fricii este un mare handicap. De la cele mai mărunte aspecte ale vieții noastre... schimbarea locuinței, schimbarea locului de muncă sau a programului, schimbarea stilului de viață care ne afectează sănătatea, până la schimbarea unui șef de stat implică părăsirea zonei de confort, acceptatea schimbărilor, lucru de care nouă ne este foarte frică.
Este normal să ne fie frică, dar haideți să nu trăim în povestea “drobului de sare”. Evoluția, dezvoltarea, calitatea vieții înseamnă asumarea calculată a unor riscuri vizavi de situații noi la care trebuie să le facem față. Dacă oamenii din trecutul nostru nu și-ar fi învins fricile n-ar fi descoperit nici focul, nici topoarele, nici cafeaua, nici cartoful pentru care a fost nevoie de călătorii pe mări și oceane, nu am fi crescut ca civilizații, ca specie.
Îmbrățișarea a tot ce înseamnă Nou, a tot ce reprezintă o provocare, în zilele noastre, ține de mersul firesc al vieții. Viitorul e Nou! Nu-l putem ocoli. Ce facem? Îl încurajăm, îl susținem sau ne ascundem de frica pierderii așa-zisului confort de care ne ținem cu dinții și trăim mai departe sub dominația fricii, a unui azi de care nici măcar nu suntem mulțumiți? Sunt convinsă că știți, dar vă spun că, vrem nu vrem, Azi va deveni Ieri și mereu va fi un Mâine!
Antonela Dumitrache
