Părintele Constantin Necula - România duce lipsă de meseriași!

Distribuie pe:

Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediție a Târgului de cArte Alba Transilvana, desfășurat la finele săptămânii, părintele Constantin Necula a susținut conferința “Cultura cărții. Cartea Culturii” și a lansat volumul “Taina risipirii în Lumină”.

Întrebat “har și meserie”, preotul a spus că el este fiu de frizer și niciodată nu a știut dacă tatăl său este un artist sau un meseriaș.

“Pe de altă parte, asta m-a și ajutat să nu confund lucrurile. Eu cred fundamental că țara, dacă duce lipsă acum de ceva, e de meseriași. Noi tot spunem că ducem lipsă de profesioniști. Nu, doar îi avem, au niște patalamale de cade peretele pe ei. Nu mai avem sudori. Să nu vi se strice ceva la mașină, că trebuie să cumpărați alta nouă. Doamne ferește să aveți nevoie să reparați vreo instalație: se dărâmă blocul, se montează niște țevi noi și după aceea se reconstruiește blocul, ca să avem instalatori. Poate că șansa unică pe care o avem acum, de a restarta un pic profesionalizarea meseriașului (...) poate că o să ne prindă bine. Cred că undeva ne-am rupt”, a spus Părintele Necula.

El a amintit că este născut într-un cartier din Brașov în care erau fabrici cu zeci de mii de angajați, oameni care s-au pierdut pentru că nu li s-a mai dat de lucru: “În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori, nu spun consumiști neapărat în sensul negativ. Marea artă a meseriașului este să nu își piardă talentul. (…) La noi, aici se vede mediocritatea. Tot ce cumpărăm se strică repede sau rezistă foarte mult, dar nu pe bază de muncă, ci pe bază de conservanți. Aici e, de fapt, diferența între artă și meserie. Dacă este vreuna este faptul că arta conservă meseria, iar meseria arta”. (sursa și foto - agerpres.ro)

Lasă un comentariu