Ouăle roșii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paști, se pregătesc, de obicei, în Joia Mare, existând credința că ouăle înroșite în această zi nu se vor strica pe parcursul anului și chiar niciodată.
Tradiția populară conservă mai multe legende care explică de ce ouăle roșii sunt simbolul Învierii lui Hristos. Cea mai răspândită dintre ele spune că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, le-a adus un coș cu ouă celor care-l chinuiau, însă aceștia au râs și nu au luat în seamă darul. Îndurerată, Maica Domnului a așezat lângă cruce coșul cu ouă, iar acestea s-au înroșit de la sângele ce curgea din rănile Mântuitorului. Atunci, Iisus Hristos, văzând ouăle înroșite, le-a spus celor de față: “De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate, întru aducerea aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.
O altă legendă spune că atunci când Iisus Hristos a fost bătut cu pietre, în momentul în care acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roșii. Totodată, conform site-ului www.biserica.org, se povestește că, după ce Iisus a fost răstignit, fariseii au făcut un ospăț de bucurie, iar unul dintre ei ar fi spus: “Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus”. Și, pe dată, ouăle s-au făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.
Conform tradiției, oul roșu de Paști are puteri miraculoase, de vindecare și de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.
De aceea, aruncarea la întâmplare sau la gunoi a cojilor de ouă roșii este interzisă. Acestea se aruncă într-o apă curgătoare, anunțându-se astfel că, la o săptămână după Paștele creștinilor, va veni și Paștele blajinilor. În anumite regiuni ale țării, ouăle roșii sau cojile lor se folosesc și ca simbol al fertilității, fiind așezate la rădăcina pomilor fructiferi sau a florilor.
Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns, la români acesta a luat amploare, ouăle fiind vopsite nu numai în roșu, ci și în multe alte culori: negru, care simbolizează eternitatea, statornicia, dar și suferințele Domnului Iisus Hristos pe cruce; galben - lumina, bogăția recoltelor, tinerețea; verde - forța naturii, rodnicie, speranță, albastru - sănătate, seninul cerului. În unele zone se fac ouă decorative din lemn sau din lut.
Odinioară, pentru obținerea culorilor, se foloseau plante, dar în zilele noastre se folosesc mai mult vopsele chimice; totuși, unele gospodine păstrează încă rețetele străvechi pentru prepararea culorilor vegetale, obținute din plante culese din vreme și lăsate la uscat: culoarea roșie se poate obține din cojile de ceapă roșie, din frunzele mărului pădureț sau din șovârf, galbenul - din flori de tei sau frunze de mesteacăn, albastrul - din viorele, iar verdele - din răchițică.
Tehnicile vopsirii ouălor sunt diferite, în funcție de zonă, timp, creator popular: cea mai apropiată de tradiție este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară, apoi scufundarea oului în diferite băi de vopsea: întâi galben, apoi roșu, verde, albastru, negru. Cea mai răspândită și mai renumită tradiție a încondeiatului ouălor este în Bucovina.
Mai întâi, aici se încondeiau ouă crude, apoi fierte, iar azi se încondeiază ouă golite de conținut. Instrumentul cu care se “scriu” ouăle se numește chisiță (un vârf ascuțit de tablă de aramă, fixat într-o măciulie a unui băț plat). Tehnica tradițională spune că la încondeiat se mișcă oul, iar nu instrumentul. Acum se mai folosește si penița, în cazul încondeierii ouălor cu tuș.
În ornarea ouălor se folosesc motive geometrice (romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte), frunza de stejar, bradul, floarea de măceș, grâul, coarnele berbecului, peștele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cărarea (calea) rătăcită, cârligul ciobanului, crucea Paștelui etc. Mai nou se întâlnesc icoane pictate pe ouă sau în interiorul oului. Tot un motiv tradițional îl constituie încondeierea cu “încrețeli” (motive ornamentale) de pe cămășile populare.
Alte motive sunt: șarpele, grebla, furca, cioboțica cucului, hora, cloșca cu pui, coada rândunicii, laba gâștei, colțul porcului, strugurele, cireșica, floarea păștii, fierul plugului, cheptenul, frâul, ferestruica etc., prezente, mai nou, în zona Branului.
În ziua de azi se întâlnesc și alte tehnici: încondeierea cu ceară colorată, cu ceară arsă, cu tuș etc. La urmă, ouălor li se dă luciu cu lac.
Există, în zilele noastre, o adevărată industrie a încondeierii ouălor, care constituie, mai ales, mândria Paștelui bucovinean. Ele sunt vândute și peste hotare, fiind deosebit de apreciate și de străini. Însă tradiția, general ținută de români, este înroșirea ouălor, care este o adevărată marcă identitară și o îndeletnicire specială a fiecărei gospodine pentru Joia Mare.
În dimineața zilei de Paști, când creștinii merg la biserică, obișnuiesc să aibă la ei câte un ou roșu, iar după terminarea slujbei și după ce s-au împărtășit, vor ciocni împreună cu familia, în timp ce rostesc bine-cunoscuta formulă “Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu “Adevărat a Înviat”. Oul a cărui coajă a plesnit este oferit celui care l-a spart.
“Din oul colorat mai întâi în Săptămâna Mare mâncau toți copiii casei în prima zi de Paști, găoacea, în care se punea aluat din făină de grâu, păstrându-se pe grindă, fiind, se spune, bună de noroc”, susține etnograful Marcel Lutic, citat de doxologia.ro.
În unele zone din Moldova, dar mai ales în Bucovina, pe lângă ouăle roșii, femeile încondeiază sau închistresc ouă cu ceară de albine, sporind în frumusețe acest simbol al Paștilor: “Potrivit tradiției, a doua zi de Paști e voie să se ciocnească ouăle roșii și «cap cu dos», a treia zi fiind permisă și ciocnirea «dos cu dos», precum și «coastă cu coastă». Înainte sau la sfârșitul mesei, bărbatul ciocnea un ou roșu cu nevasta, apoi cu copiii, la urmă ciocnind fiecare cu cine voia. Făcând așa, credeau că se vor întâlni pe lumea cealaltă. De asemenea, există credința potrivit căreia dacă mâncăm la Paști din ouăle roșii sfințite la biserică, facem o faptă bună; asta deoarece se credea că atunci când nu se vor mai face ouă roșii va fi sfârșitul lumii”.
În Bucovina, se păstrează obiceiul de a te spăla cu ou roșu și cu bani, ca să ai fața roșie ca oul și să fii bogat tot anul.
În Transilvania, la începutul mesei, capul familiei jertfește un ou slujit la slujba din noaptea Învierii, îl curăță și îl împarte tuturor membrilor familiei. Ciocnitul ouălor simbolizează jertfa Domnului Iisus Hristos și este permis numai după noaptea de Înviere și până la Înălțare.
“Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină și dincolo de semnificația religioasă, există o mulțime de obiceiuri precreștine cum este și încondeiatul ouălor. Este o formă de artă populară, care îmbină simbolurile religioase cu filosofia despre viață și moarte, sau chiar activități din viața de zi cu zi a oamenilor. Chiar dacă procesul decorării ouălor necesită multă răbdare, atenție, dacă se ține cont de anumite sfaturi și reguli se pot crea mici opere de artă (...) Transmise din generație în generație, simbolurile păstrate în ornamentica ouălor de Paște denotă ingeniozitatea, creativitatea, simțul artistic al oamenilor (...) Ouăle încondeiate simbolizează venirea primăverii, renașterea naturii, începutul și sfârșitul, întruchipează taina zămislirii, a încolțirii vieții, simbolul primordial al regenerării biologice. În creștinism, oul vopsit avea semnificații deosebite în domeniul religios, fiind un simbol al Învierii și rodirii. Se spune că Maica Domnului, când s-a apropiat de trupul lui Iisus Hristos răstignit pe cruce, avea în mână un coș de ouă pe care a picurat sângele Mântuitorului. De atunci creștinii vopsesc ouăle în roșu în Joia Mare din Postul Paștelui”, sintetizează Roxana Man, directorul Muzeului Etnografic “Anton Badea” din Reghin. (surse și foto - azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-romanesti-...; agerpres.ro/cultura; doxologia.ro)
Documentar de Ileana Sandu
