Tot mai multe acte de vandalism în Târgu Mureș

Distribuie pe:

Actele de vandalism împotriva mobilierului urban sunt, din păcate, la ordinea zilei în Târgu Mureș. Cu toții am văzut bănci, coșuri de gunoi, indicatoare rutiere sau parcuri de joacă vandalizate. În Pocloș au fost, de nenumărate ori, aruncate trotinete electrice.

De curând, angajații Administrației Domeniului Public din cadrul Primăriei Târgu Mureș au scos din Canalul Turbină, în zona Cartierului Aleea Carpați, două bănci care au fost smulse și aruncate în apă. Astăzi, de dimineață, în parcul Bolyai, un copac tânăr zăcea pe jos după ce a fost rupt.

Cei de la ADP au confirmat că există mult mai multe astfel de situații, cum ar fi de exemplu în Parcul Record din Cartierul Mureșeni, sau în parcul de pe Pandurilor, unde vandalii au smuls toate băncile și le-au întors. Echipele ADP acționează pentru remedierea situațiilor la solicitarea locatarilor din zonele respective.

Poliția Locală a identificat și sancționat în mai multe rânduri autorii unor astfel de fapte de vandalism. Este și datoria noastră să sesizăm astfel de fapte, iar autoritatea locală trebuie să ia măsuri mai ferme pentru descurajarea acestora, inclusiv prin supravegherea video. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu