Olimpiadele Naționale pentru aria curriculară “Tehnologii” Domeniul: Electric, Electrotehnic, Electromecanic Domeniul: Electronică, Automatizări, Telecomunicații, clasele XI-XII

Distribuie pe:

Tehnica reprezintă fantezia realității” (Lucian Blaga)

Intrate în conștiința generațiilor de profesori și elevi, olimpiadele școlare reprezintă încununarea unei activități îndelungate, perseverente, în care profesorul dăruiește, iar elevul dobândește, purtând, ca în Olimpiadele perpetuate încă din antichitate, flacăra nestinsă a cunoașterii.

Ținând cont de creșterea contribuției învățământului profesional și tehnic la tranziția rapidă și eficientă către o economie competitivă, bazată pe inovare și cunoaștere participativă și inclusivă, Ministerului Educației a stabilit în acest an ca, în perioada 26-30 aprilie 2024, județul Mureș să găzduiască etapa națională a Olimpiadelor pentru aria curriculară “Tehnologii”, domeniul: Electric, Electrotehnic, Electromecanic și domeniul: Electronică, Automatizări, Telecomunicații, pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a, din cadrul unităților de învățământ liceal tehnologic.

Festivitatea de deschidere a avut loc vineri, 26 aprilie 2024, ora 18.00, la Teatrul Național din Târgu-Mureș. Vor participa 113 elevi, 31 de profesori însoțitori și 25 de profesori, membri ai Comisiei centrale.

Probele de concurs se vor desfășura la Liceul Tehnologic “Electromureș” din Târgu-Mureș.

Ne place să credem că alegerea nu a fost întâmplătoare, aceasta vine ca o confirmare a rezultatelor pe care școala mureșeană le-a obținut la concursurile și olimpiadele de tehnologii. De aceea, suntem pregătiți să-i întâmpinăm pe elevii din județele țării și să le oferim posibilitatea de a-și demonstra competențele dobândite în științele tehnice.

Dragi elevi, doresc mai întâi să vă felicit pentru că ați reușit să aduceți o altă primăvară, aici, la Târgu Mureș, prin elanul vostru tineresc, prin puterea voastră de a depăși un prag al cunoașterii! Vă doresc o perioadă competițională rodnică, iar rezultatele voastre să încununeze eforturile depuse!

Succes deplin și frumoase reușite!

Inspector școlar general, prof. Paula-Maria Dărăban

Lasă un comentariu