Nu de multă vreme, pe 22 aprilie s-au împlinit 300 de ani de la nașterea marelui filozof Immanuel Kant!
“Deținerea puterii corupe rațiunea” - spunea el.
Rațiunea celui ajuns la putere, diferită de chibzuință, se mulează după preferințele și năzuințele cele mai perfide ale omului, născute din frustrări.
Îi activează, cu intensitatea unor lovituri de bici, dureros, trufia.
Paradoxal, atotputernicul devine sclavul puterii de care dispune.
De aici lăcomia, setea sa și mai mare de putere pe care este gata s-o obțină prin orice mijloace, de la viclenie și lipsa de scrupule la trădări, amenințări și folosirea forței, a intimidării și a insuflării sentimentului de vinovăție a victimelor sale.
Dar, toate astea nu-i aduc împlinirea, ci doar îi sporesc dependența de satisfacere a dorinței sale nestăvilite în a-i domina pe toți ceilalți. Prin orice mijloace: minciună, manipulare, șantaj emoțional, promisiuni deșarte, eliminarea concurenței, curmarea unor destine.
Singura satisfacție reală este plăcerea de a se lăsa îmbătat de propria-i slavă, care în cele din urmă îl va îneca în propria-i vomă.
De ce se petrece asta?! Chiar și Kant tace în privința asta, filozofic
Istoria, însă, ne arată limpede că orice “domnie” ori putere umană, atunci când este mai mult decât simbolică, trebuie limitată în timp și de lege.
Altfel, tocmai această rațiune a puterii care corupe, naște monștri.
Suntem tentați să credem că aceste lucruri se întâmplă doar la nivel național sau global. Că tiraniile ar trebui să ne înspăimânte numai dacă îmbracă fața lui Hitler, Stalin sau cel mult, poate a lui Putin. Că România de azi este ferită de astfel de bolnavi de putere. În mare parte, la nivel național, deocamdată așa este, spre deosebire de Ungaria de pildă, unde Viktor Orbán nu se mai lasă dus de la putere de din 2010, mărindu-și controlul total și prerogativele progresiv, an de an. Credeți că întâmplător este un fan Putin?!
Dar, revenind la oile noastre, după dictaturile comuniste și hegemonia iliesciană, la nivel național, românii au început să fie vigilenți, chiar dacă au fost puși în situația de a vota pentru răul cel mai mic, mai mereu.
La nivel local, însă, România a căzut în mâna baronilor locali, a micilor despoți primari sau președinți de CJ-uri cu patru, cinci, șase sau chiar mai multe mandate.
Niciunul dintre aceste exemple nu a reușit să aducă localităților lor prosperitate, bunăstare și coeziune socială.
Au proliferat în jurul lor afacerile, clientela politică, s-au format clanuri și abonați la contractele cu statul. Licitațiile trucate au făcut ca prețurile pe lucrările publice de drumuri, reparații de școli, achiziții publice să fie de două ori mai mari decât în străinătate.
Realizările efective au fost puține și la costuri exorbitante.
Cu toate astea, până să ajungă la ei justiția sau cetățenilor cuțitul la os, acești despoți locali erau priviți ca niște eroi sacri.
De multe ori, Feți-Frumoși care se luptă cu sistemul de ale cărui beneficii și proaste legi profitau.
Ei erau intangibili, criticile nu s-au născut pentru ei ca să-i atingă. Doar ei au dreptul la critică, transformată mereu în dojană, isterie și scandal. Presa locală, în marea ei majoritate, a fost redusă la tăcere, trăind din mila autorităților.
În tot acest tablou, pentru toate promisiunile neonorate, pentru toate eșecurile și cheltuirea fără rost a banilor publici, se identifică mereu un dușman, o conspirație “străină de interesele orașului”.
Edilul, despotul șmecher și bolnav de putere, nu este vinovat niciodată!
Singura lui preocupare adevărată pentru comunitate este, de fapt, păcălirea ei, adormirea vigilenței prin orientarea atenției pe subiecte false, alterarea percepției și adâncirea ei în somnul rațiunii.
În fond, rațiunea coruptă de putere hrănește monstrul născut din somnul rațiunii noastre.
În Vaslui, Focșani, Baia Mare sau știu și eu cu ce alte orașe s-ar mai putea compara Târgu-Mureșul ultimelor 4-5 mandate de primar, sarcina menținerii la putere a satrapilor locali este una destul de complicată. Necesită ingeniozitate și efort.
În “Orașul Florilor”, însă, treaba e cât se poate de simplă.
Încă de la început radicalizăm câteva nuclee din cele două grupuri etnice majoritare, românii și maghiarii. Acestea își aleg câte un lider. La maghiari, unde funcționează o minimă democrație internă, acești lideri diferă de la legislatură la legislatură.
La români, 20 de ani liderul a rămas același. Perindat sub masca de independent prin bucătăria ocultă a tuturor partidelor.
Șmecheria este următoarea: cu orice risc, trebuie indusă ideea cetățenilor polarizați că votul este unul pur etnic, mereu, pentru vecie. Ca orice vot dat altcuiva decât “autointitulatului mesia român” ori, după preferințe pur genetice, “autointitulatului mesia maghiar” ar fi un vot irosit.
Această mârșăvie este mai trivială decât ceea ce face Piedone la București cu trocul său de campanie “și eu sunt interlop”. Este mai ridicol decât ceea ce a făcut primarul din Baia Mare când și-a prostit cetățenii să îl aleagă din pușcărie.
Șmecheria asta cu “votul irosit” anihilează practic totul, îi ia omului rațiunea de a mai exista ca cetățean, îl tratează ca un membru de trib.
Tribul lui X și tribul lui Y.
Dragi prieteni, vârstnici și tineri! Primii aveți înțelepciunea de partea voastră, cei din urmă entuziasmul.
Ieșiți deopotrivă la vot, bunicii gândindu-se când votează la viitorul copiilor și nepoților lor, iar, voi, tineri, creați-vă, azi chibzuit prezentul pentru a putea privi cu speranță spre viitor.
Nimic din trecut care nu a adus dezvoltare, prosperitate și coeziune în prezent nu va putea, repetântâde-se, să aducă ceea ce ne dorim în viitor.
Și, nu uitați votul vostru este suveran, nimeni nu are dreptul să vă facă vinovați de modul în care votați, dacă acesta este liber exprimat și în raport cu deplinătatea conștiinței voastre!
Dragoș Bardoși
