Sindromul salvatorului este un tip de comportament în care o persoană își asumă în mod constant responsabilitatea de a-i ajuta, proteja sau salva pe alții, uneori în detrimentul propriei bunăstări. Acest comportament poate fi alimentat de diferite motive, cum ar fi nevoia de a fi apreciat, de a-ți demonstra valoarea sau de a evita propriile emoții sau probleme personale.
Cei afectați de sindromul salvatorului tind să se implice în relații sau situații în care simt că trebuie să îi ajute pe ceilalți, chiar și atunci când ajutorul nu le este solicitat și nici chiar bine primit.
Psihologii, citați de avantaje.ro, susțin că această nevoie de a ajuta poate deveni obsesivă și poate duce la epuizare emoțională și fizică. Salvatorul este unul dintre inițiatorii așa-zisului triunghi dramatic, un model psihologic care descrie dinamica relațională între trei roluri principale – victima, salvatorul și… persecutorul.
Cum recunoști o persoană cu sindromul salvatorului
Potrivit experților citați, salvatorul poate fi acea persoană care simte să își ofere ajutorul fără ca acesta să fi fost solicitat. Uneori insistă cu ajutorul său, fie că e reprezentat de un sfat, de o acțiune sau chiar de un cadou sau ajutor palpabil. În unele situații, e greu să refuzi acest ajutor, chiar dacă nu îți este de folos sau te face să te simți stânjenit.
O astfel de situație este atunci când ajutorul nesolicitat vine din partea părinților, a rudelor sau a persoanelor foarte apropiate, pe care cu greu poți să le refuzi. În astfel de cazuri, persoanele ce se regăsesc în sindromul salvatorului tind să se simtă rănite pentru că nu primesc aprecierea pe care o așteaptă sau pentru că li se refuză ajutorul.
Un alt caz al salvatorului poate fi reprezentat de persoanele care nu știu să spună nu și, prin urmare, acceptă cu ușurință orice solicitare cerută și își oferă ajutorul în detrimentul propriului timp. Adică, apare o greutate în a-l refuza pe celălalt, ca nu cumva să-l rănească. Pot apărea și situații în care o persoană se gândește cum să ajute ca nu cumva ceilalți să își facă o părere negativă fiindcă nu și-a oferit ajutorul.
Avantaje și dezavantaje
În spatele salvatorului se află bunele intenții și ți-ai dori genul acesta de om în viața ta dacă s-ar limita doar la empatie și sprijin (este prezent ca să îți ofere sprijin emoțional la nevoie), pentru creșterea conexiunii și îmbunătățirea relației (când un partener simte că celălalt este acolo pentru el în timpurile grele, acest lucru întărind conexiunea și contribuind la rezolvarea problemelor și depășirea obstacolelor într-un mod mult mai armonios).
Însă există și o parte negativă, respectiv momentul în care persoana devenită salvator dezvoltă dependență emoțională (nevoia de a fi mereu acolo pentru celălalt sau de a-i rezolva problemele, ceea ce duce la epuizare și resentimente), lipsa de autonomie (își neglijează propriile nevoi și aspirații, ceea ce duce la frustrare și nemulțumire personală), creșterea tensiunii interrelaționale (întârzie conflictele și maschează nemulțumirile, ceea ce duce la resentimente nerezolvate în relații).
Cum depășim frustrările
Dacă te regăsești des în situația de a-ți oferi ajutorul nesolicitat, adică ai sindromul salvatorului, vei ajunge să îți spui deseori “eu ajut, dar nu primesc niciun semn de recunoștință”. Pentru a depăși astfel de situații, este indicat să îți răspunzi la întrebarea: “Mi-a fost cerut ajutorul?”. Dacă nu ți-a fost cerut ajutorul, atunci e posibil ca celălalt să nu fi resimțit acțiunea ta ca un ajutor de care avea nevoie cu adevărat și, prin urmare, nu te poți aștepta la mulțumiri.
Apoi, întreabă-te ce așteptări ai avut când ai oferit acel ajutor. Dacă îți oferi sprijinul doar din dorința de a primi atenție, recunoaștere, mulțumiri, aceea nu este o nevoie reală de a ajuta, ci nevoia de a-ți hrăni ego-ul. Dacă vrei să ajuți cu adevărat doar de dragul de a ajuta, o vei face fără să ai așteptări să ți se întoarcă ajutorul făcut. De exemplu, din moment ce te duci la o nuntă cu gândul că trebuie să ți se întoarcă darul, aia nu înseamnă că te-ai dus cu drag și din prietenie…
Dacă realizezi că te nemulțumește faptul că nu primești măcar un “mulțumesc” pentru ajutorul oferit, trebuie să te gândești cum poți comunica acest lucru, pentru că aceasta e problema ta, nu a celuilalt. Celălalt poate că se simte bine mersi și nu se gândește să îți mulțumească, dar dacă tu te simți deranjat este responsabilitatea ta să îi comunici cum dorești să ți se ofere recunoștință pentru ajutorul oferit.
Trebuie stabilită nevoia reală
Dacă vrei să îți oferi ajutorul, dar și ca acesta să nu fie înțeles greșit, te-ar ajuta să întrebi: “Cu ce te pot ajuta? Dacă ai nevoie de ajutorul meu, te rog să îmi spui!”. O astfel de abordare poziționează responsabilitatea către cealaltă persoană. Tu ți-ai arătat disponibilitatea, acum e informat că te poate lua în considerare pentru ajutor într-o posibilă nevoie, dar ține de celălalt să specifice clar care e nevoia lui obiectivă, astfel încât ajutorul tău să fie unul real, de care cu adevărat are nevoie.
Mai sunt și cazuri în care salvatorul poate observa că “victima” nu spune niciodată de ce are nevoie, deși el este convins că ar avea nevoie. Da, dar aceasta este lecția celui care nu cere ajutorul, nu a ta! Și, nu uita că, dacă te implici mai mult decât ți se solicită, riști să devii o persoană nedorită.
Totuși, poți să intervii și atunci când observi niște nevoi nesolicitate, spunându-i că ai observat cât îi este de greu să se ocupe de toate obligațiile solicitante pe care le are, oferindu-te să îl scutești de unele dintre ele. Astfel, el te va considera un observator din afară și nu se va simți apostrofat, în schimb va simți că îi permiți lui să își dea sau nu acordul.
Într-adevăr, uneori poate că nici celălalt nu își dă seama de situația prin care trece și nici că ar putea să ceară ajutorul, însă nici nu apreciază ca altcineva să se bage în viața lui, fără să îi ceară acordul.
Dreptul de a refuza
Dacă ești de partea cealaltă și nu știi cum să refuzi ajutorul celuilalt, este responsabilitatea ta să înveți să comunici, exprimându-ți limitele și nevoile, fără să te simți prost pentru asta, ceea ce nu înseamnă că trebuie să îl faci pe celălalt să se simtă prost, pentru că intenția salvatorilor este, de cele mai multe ori, una pozitivă, însă nici nu vrei să fii poziționat de fiecare dată într-un rol de victimă, în care ai nevoie de un așa-zis salvator.
Una dintre soluții este să îți exprimi recunoștința, dar și să clarifici nevoia ta de autonomie, recunoscând că îi apreciezi sincer oferta de ajutor, dar că preferi să încerci să rezolvi singur această problemă. O astfel de abordare arată că observi disponibilitatea celuilalt și că o apreciezi, doar că (strict în acel moment) preferi să faci sau să treci singur prin acea situație. Aceasta este o exprimare de bun-simț, iar celălat nu are niciun motiv să se simtă jignit sau nedreptățit.
Dacă primești un ajutor sub forma unui sfat necerut despre o situație spre care nu vrei să îți mai îndrepți atenția, spune-i, pur și simplu, că îi apreciezi intenția, dar că nu este momentul potrivit să discutați problema.
Totuși, dacă nu poți refuza, acceptă oferta în condițiile tale: “Apreciez că te interesează, dar dacă dorești să mă ajuți există alte lucruri pe care le poți face pentru mine”. O astfel de exprimare spune clar că nu dorești ajutorul pentru situația respectivă, dar dacă celălalt tot vrea să se simtă util și să te ajute o poate face, specific, acolo unde chiar simți că ai nevoie de ajutor.
Mai sunt situații când celălalt vrea să te ajute pentru că i se pare că nu te pricepi sau că te miști prea lent, dar este normal să te deranjeze acest fapt, fiindcă poate ești într-un proces de învățare sau doar ai ritmul tău și nu ții morțiș ca lucrurile să se desfășoare altfel. (Sursa foto: pixabay.com)
Lucreția Pop