“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem: clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici.
Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunoștințe, dar mai puțină judecată; mai mulți experți și, totuși, mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puțin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiți, citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des. Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu cum să ne facem o viață.
Am adăugat ani vieții, și nu viață anilor. Am ajuns pâna la lună și înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoștință cu un vecin. (…)
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor și digestiei încete; oamenilor mari și caracterelor meschine; profiturilor rapide și relațiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorțuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosință, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale și pastile care îți induc orice stare, de la bucurie, la liniște și la moarte.
Sunt niște vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. (…)
Amintește-ți să-ți petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Amintește-ți să-i ții pe cei dragi de mână și să prețuiești acel moment, pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine (…)”.