Două dispensare situate în localități rurale din județul Mureș au fost dotate cu aparatură medicală modernă, fiind achiziționată și o ambulanță care va staționa în comuna Beica de Jos, prin proiectul “Sate Sănătoase” finanțat cu fonduri nerambursabile norvegiene. Este vorba despre dispensarele medicale din satele Beica de Jos și Căcuciu (comuna Beica de Jos). Acestea vor deservi locuitorii din comunele Beica de Jos, Chiheru de Jos și satul Habic din comuna Petelea.

Totodată, în cadrul acestui proiect coordonat de Ministerul Sănătății și primăria comunei Beica de Jos, în parteneriat cu Asociația Divers și Asociația Bente AID, a cărui finanțare se ridică la peste 820.000 de euro, au fost realizate și un model de implementare a serviciilor medicale și educație preventivă la sate, precum și un ghid de bune practici privind arhitectura centrelor medicale pentru comunitățile rurale.

Primarul comunei Beica de Jos, Maria Moldovan, a declarat, joi, la conferința care a marcat finalul proiectului, că peste 2.000 de persoane vulnerabile din 11 sate din județul Mureș au beneficiat de servicii medicale și preventive, de reabilitarea și de dotarea cu aparatură medicală modernă a două dispensare, în cadrul proiectului “Sate Sănătoase”, finanțat în cadrul Programului “Provocări în sănătatea publică la nivel european” finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021.

“Pe acest proiect ne-a ajutat bunul Dumnezeu de am achiziționat o salvare nouă, care rămâne pentru comuna Beica de Jos. Avem două ecografe, două EKG-uri, urmează să vină scaunul de stomatologie. Am dotat un dispensar medical în localitatea Căcuciu, unde avem un cabinet de ginecologie dotat cu ecograf, cu scaun, cu tot ce trebuie și un cabinet de medic de familie. Am încercat și ne-am zbătut pentru sănătatea tuturor cetățenilor, având în vedere faptul că și cei din Urisiu vin la doctor la noi, am vrut să fim mai aproape și de cetățeni ca să le fie mai ușor să se deplaseze la medic. Deocamdată avem contracte cu un medic stomatolog, un medic ginecolog, un medic de familie (…) În continuare căutăm medici specialiști ca să folosim aparatele”, a declarat Maria Moldovan, citată de Agerpres.

Primărița din Beica de Jos a spus că nu a fost un proiect ușor, nici pentru administrația locală, nici pentru partenerii sociali, dar că dată fiind experiența acumulată, vor fi elaborate noi proiecte pentru comunitățile din zonă.

“Chiar dacă este finalul proiectului, el va continua în sensul în care cetățenii și locuitorii comunei și ai satelor în care a fost implementat, și nu numai, vor beneficia în continuare de toate beneficiile proiectului (…) Norvegienii au fost într-adevăr impresionați și acest proiect este un model pe care o să îl dăm exemplu mai departe altor aplicanți de proiect, pentru că a arătat că se poate implementa în sate și în unele areale în care nu te-ai fi putut gândi că se pot face astfel de proiecte. De aceea vreau să-i felicit, să vă felicit și să vă mulțumesc că ați reușit să faceți asta și să ne dați un model pe care noi să-l dăm mai departe și altor oameni. Dumneavoastră n-ați ajutat doar satele de aici, ați ajutat practic toți oamenii, primari și nu numai, organizații, asociații, care vor să implementeze vreodată un astfel de proiect, că se poate”, a afirmat reprezentantul Ministerului Sănătății, Alexandru Cruceru.

Managerul de proiect, Mircea Nechiti, a arătat că proiectul este implementat în proporție de 95%, urmând să mai vină câteva echipamente pentru finalizarea dotării cabinetelor medicale.

“Pe lângă celelalte activități, chiar am ținut neapărat cont ca să încercăm să achiziționăm toată aparatura, sens în care a fost foarte greu. Prețurile au evoluat foarte mult, bugetul a fost mic, a trebuit să facem mai multe acte adiționale la contracte, notificări, ca să fie aprobate astfel încât să putem să trecem la procedurile de achiziție. Am reușit să facem și asta și vă spun că aproape 90% din tot ce s-a propus s-a achiziționat”, a precizat Mircea Nechiti pentru Agerpres.

Lasă un răspuns