Istoria României în NATO este “o odisee întinsă pe câteva decenii”, iar țara noastră are vocație de a juca un rol multiregional în cadrul Alianței Nord-Atlantice, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană:
- La momentul aderării României la NATO, erați ministru de Externe. Puteți să spuneți povestea din interior, pentru că povestea aderării României la NATO a venit la câțiva ani după războaiele din fosta Iugoslavie și a venit într-un moment în care Flancul Estic câștiga mai mult interes din partea aliaților? Cum ați văzut dumneavoastră, atunci, acel moment?
- Am privilegiul să fiu, cred, singurul lider român care a participat la toate fazele pregătirii aderării, aderării și afirmării României în NATO, cum este cazul astăzi. Drumul către NATO a început, evident, prin Washington, unde, ca tânăr ambasador, am făcut din aceasta misiune misiunea principală. După eșecul acceptării României în primul val de extindere, am reușit să convingem aliatul american de astăzi să lansăm Parteneriatul Strategic româno-american.
Ținem minte, cei din generația mea cel puțin, vizita președintelui Clinton la București, Piața Universității, lansarea Parteneriatului Strategic, care devine tot mai robust și mai diversificat pe măsură ce trec anii. Ca ministru Externe, am avut și șansa Președinției românești la OSCE. A fost, dacă vreți, un test pentru capabilitatea României, ca diplomație, ca actor internațional, să joace roluri complexe. Și cred că acea președinție de succes a risipit ultimele îndoieli sau preocupări cu privire la capabilitatea României să se comporte ca un aliat prezumtiv și capabil în interiorul Alianței. Nu vreau să subestimez rolul militarilor români, al serviciilor de informații din România, ale bărbaților și femeilor care au arătat acest lucru și în Irak, și în Bosnia, și în Afganistan. Vorbind despre Afganistan, 11 septembrie în mod clar a schimbat paradigma globală. A fost un șoc masiv pentru America. Am activat, pentru prima dată în istoria NATO, Articolul 5 în sprijinul aliatului american.
Și dacă astăzi vedem la Mihail Kogălniceanu o bază românească militară de prim rang, care va fi evident folosită și de către NATO, este într-o logică a faptului că poziția geostrategică a României devenea atât de valoroasă, un rol multiregional pe care România, sunt convins, va ști să îl joace și în viitor. Pe scurt, o odisee întinsă pe câteva decenii. Cred că, dacă după 20 de ani putem reflecta la ce s-a întâmplat cu România, aș spune că a fost un eveniment absolut istoric pentru noi. Niciodată în istoria națiunii române nu am avut securitatea națională protejată cum avem acum de cea mai puternică alianță din lume. Întreg Occidentul ne este aliat, dar, după cum vedem, situația internațională rămâne foarte complicată - război în Ucraina declanșat de Rusia, instabilitate crescândă în Orientul Mijlociu, China devine tot mai ofensivă și activă, nu doar în zona Asiei și a Pacificului, dar la nivel internațional, evoluția tehnologică schimbă paradigma în zona economică, dar și în zona militară.
Pot spune, în rezumat, har Domnului că suntem în NATO, pentru că nu aș vrea să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu țara noastră în acest moment extrem de complicat, extrem de periculos, extrem de intens în plan geopolitic, dacă nu am fi făcut parte din NATO și din UE - pentru că dacă nu intram în NATO, în mod sigur, cel puțin în acea perioadă, nu cred că Uniunea Europeană s-ar fi avântat în geografii mai expuse, cum este cazul României, Bulgariei sau al țărilor baltice care au făcut parte din același val de extindere ca și România.
- Pentru că ați luat parte la toate aceste etape care au dus la aderarea României la NATO, care au fost cele mai mari reticențe din partea aliaților legate de aderarea României la NATO și care au fost punctele forte ale României?
- Cred că reticența generală a venit din două motive: faptul că tranziția de la comunist la post-comunism în România a fost oarecum mai ezitantă în raport cu țările din Europa Centrală - Walesa (Lech - n.r.), Vaclav Havel, lideri foarte, foarte importanți. Dictatura noastră a fost mai brutală și mai prelungită, tranziția a fost mult mai dificil de făcut, venirea minerilor la București, probleme de reputație, acestea au făcut ca România să aibă un start puțin mai lent, dar România a știut să recupereze. Și atunci când întreaga clasă politică și întregul popor român s-au unit în spatele ideii de a adera la NATO și la UE România a putut să sprinteze și pot spune astăzi și eu sunt, dacă vreți, reflectarea directă a influenței și respectului României în Alianță, ocup o poziție atât de importantă la vârful Alianței Nord-Atlantice. România a avut un început mai ezitant, asta a fost, dar cred că este o dovadă a faptului că atunci când liderii români - și pe aceste subiecte au fost cu toții uniți, indiferent de diferențele politice, indiferent de personalitățile președinților succesivi, ale guvernelor succesive și nu au fost puține - această linie directoare către Occident, integrare euroatlantică, a rămas o constantă și sunt convins că va rămâne o constantă pentru multe decenii și, de ce nu, pentru secole. Pentru că România are nevoie de pace și stabilitate pentru multă, multă vreme înainte, pentru că avem de reconstruit și de construit în România o economie mai puternică, o democrație mai performantă, mai puțină sărăcie, mai puțină corupție. Și aceste lucruri nu se pot atinge dacă nu ai fundația sănătoasă, iar fundația o reprezintă NATO și securitatea națională.
- Puteți vorbi despre modul în care rolul României a crescut la nivel aliat, încă de la aderare, până în acest moment în care chiar România are un război la graniță? Cum a câștigat România credibilitatea? Cum a câștigat acest rol pe care îl are, inclusiv rolul Flancului estic, care devine tot mai tot mai important?
- Întreaga istorie modernă a României este marcată de cutremure geopolitice: Războiul Crimeei din 1853 - 1856, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, căderea comunismului. De fiecare dată, România a fost direct afectată și a știut să profite de fiecare dată de aceste cutremure geopolitice. De aceea putem spune că războaiele din fosta Iugoslavie au arătat nevoia de o Românie - cea mai mare și mai așezată țară din regiune -, 11 septembrie, am vorbit despre el, iată acum războiul din Ucraina. Într-un fel, locația geostrategică a făcut ca România să devină foarte importantă pentru Occident. Au fost și eforturi interne, trebuie să spunem acest lucru. Revin la militarii noștri, la veteranii noștri din teatrele de operațiuni. Au făcut o muncă excepțională pentru noi. Și atunci când arăți nu doar că ești valoros ca “real estate” strategic, ca locație strategică, dar ești și capabil și dispus să faci un efort alături de aliații tăi, atunci evident, reputația crește.
Unde nu s-a întâmplat ceea ce trebuia să fie făcut și de abia acum încercăm să recuperăm în România și în multe țări din Europa este această sub-investiție cronică în forțele noastre armate și în capacitatea noastră militară - echipamente postsovietice, condiții profesionale de muncă și de remunerație pentru militarii noștri. Și, chiar dacă acum se investește ceva mai mult, vedem în continuare nevoia de a continua să investim și sper ca prin aceste investiții în apărarea națională, alături de planurile NATO de apărare și descurajează, să vedem și o renaștere a industriei militare din România. Multe țări din regiunea noastră - Polonia, Cehia, Bulgaria - au companii private în domeniul militar care în clipa de față se dezvoltă exponențial. Cred că avem încă de construit și de recuperat timp prețios pe care nu l-am folosit bine, dar nu este o chestie strict românească. Sunt multe țări vest-europene care au crezut că pot colecta dividendele de pace și că doar America trebuie să investească în securitate și că în Europa poți să neglijezi securitatea națională. Această iluzie s-a sfârșit și toți aliații au în plan să aibă cel puțin 2% din PIB pentru Apărare, dacă nu acum, măcar într-un orizont cât mai apropiat.
- Ați vorbit în interviuri anterioare despre nevoia de creștere a profilului aliat al României. Ce credeți că ar trebui să facă România ca să fie și mult mai prezentă la nivel aliat?
- În NATO, România se bucură de respect și de influență. Acest lucru este evident. Văd aici, de la conducerea NATO, cât de multe românce și români fac o figură extrem de frumoasă, fie ca angajați ai noștri ai Alianței, fie în uniformă, fie în serviciile de informații. Diplomații noștri sunt foarte, foarte apreciați. La NATO, România o duce bine. Sper ca și în alte zone, în UE, în OCDE, la ONU - unde din păcate, de 20 de ani n-a mai fost în Consiliul de Securitate, ca membru nepermanent - să putem să evoluăm. Ceea ce România face foarte bine la NATO, unde aș face o observație cu titlu personal: cred că România are o vocație multiregională. Evident că Marea Neagră rămâne un subiect de preocupare și un vector strategic extrem de complex. Pentru aceasta, NATO consideră zona Mării Negre, ca și Balcanii de Vest - zone de importanță strategică pentru NATO. Dar cred că România are vocație de a juca un rol multiregional, dincolo de Marea Neagră, în Europa Centrală, pe Flancul Estic, iată atât de mult modificat prin aderarea Suediei și Finlandei, în Orientul Mijlociu pentru că este nevoie de proiecție, de stabilitate, dar și de forță economică, cu zone care pot fi utile. Dacă ar fi să fac o recomandare strategică României: să investim în ceea ce știm să facem bine, să investim în Armata Română, în diplomația română, în economia românească. Pentru că dacă nu ai, până la urmă, forță economică, degeaba ai 2,5% din PIB dintr-un PIB mic. Dacă ai un PIB să spunem dublu, acei 2,5% reprezintă brusc mai mulți bani.
Recomandarea mea este să ne întărim în interior și să putem să jucăm rolul natural pe care România îl are. Este o țară mare, este o țară consistentă, este o țară coerentă, din punct de vedere al politicii externe, și de aceea cred că următoarea etapă, mai ambițioasă, este aceea de a ne asuma un rol de 360 de grade, dacă vreți, pe toate azimuturile din jurul geografiei atât de valoroase pe care România o are și pe care o pune la dispoziția Alianței noastre.
Din punct de vedere securitar, ceea ce reprezintă subiectul central al misiunii NATO, și apărare și descurajare, vom continua implementarea planurilor de apărare și descurajare. Acest lucru este bun și pentru România și pentru zona Mării Negre, pentru că avem o situație complexă în zona Mării Negre și sper ca, din punct de vedere inclusiv al rezilienței noastre de societate, securitate economică, cibernetică, război hibrid, lupta împotriva dezinformării pe care o avem de înfruntat din partea Rusiei și a altor actori, într-un an foarte electoral pentru multe țări din NATO sau partenere ale NATO - vor fi, de asemenea, pe agenda miniștrilor noștri. Sărbătorim acest moment formidabil de 75 de ani ai celei mai de succes Alianțe din istoria umanității.
Nu-i puțin lucru. Sunt extrem de mândru să fiu în aceste momente la vârful Alianței, iar ca român, cred că acest element de mândrie și de respect este și un fel de recunoaștere a faptului că, dacă nu ai securitatea asigurată, nu poți construi nimic. De aceea NATO este aici, să rămână la fel de vigilentă, la fel de puternică, la fel de determinată, nu doar pentru 75 de ani, dar pentru multe decenii de acum încolo.
