Românii ale căror pașapoarte expiră în 6 luni vor fi notificați prin sms

Distribuie pe:

Direcția Generală de Pașapoarte (DGP) informează că, începând cu data de 19 martie 2024, a introdus un nou serviciu de notificare prin SMS (la numărul de telefon mobil valabil doar în rețelele naționale), care se va adresa cetățenilor care dețin documente de călătorie valabile ce urmează să expire în următoarele 6 luni, ceea ce va permite cetățenilor să își planifice eficient obținerea documentului de călătorie.

“Furnizarea acestui serviciu vine în sprijinul cetățenilor, în vederea evitării situațiilor neplăcute care ar putea duce la anularea unei călătorii, oferindu-le acestora posibilitatea efectuării unei programări începând cu ziua curentă pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice. Astfel, cetățenii vor putea realiza o programare în funcție de volumul și dinamica solicitărilor de pașapoarte înregistrate în timp real.

Totodată, precizăm că pentru următoarele 90 de zile, prin intermediul platformei de programări on-line de pe HUB-ul de servicii al MAI, au fost efectuate 26.587 programări online, dintr-un total de 373.813 locuri de programare disponibile, rezultând, astfel, un grad de ocupare al programărilor on-line de 14,06%. Având în vedere aceste aspecte, pentru ca timpul de așteptare la ghișeu să fie zero, recomandăm cetățenilor să se programeze pentru obținerea pașaportului românesc.

De asemenea, pentru că reglementarea condițiilor de intrare, ședere sau tranzit al unei țări reprezintă un drept al statului în cauză, recomandăm cetățenilor români să verifice condițiile stabilite de statul pe teritoriul căruia urmează să efectueze călătoria, accesând site-ul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, secțiunea condiții de călătorie.

Cu titlu de exemplu, precizăm că state precum Emiratele Arabe Unite, Israel, Republica Maldive, Regatul Thailanda solicită ca valabilitatea pașapoartelor simple electronice să fie de minim 6 luni de la intrarea pe teritoriul țării”, precizează DGP într-un comunicat de presă. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pasapoarte.mai.gov.ro)

Lasă un comentariu