Moare Bulă și ajunge în Rai. Cum intră acolo, rămâne uimit, toate femeile care se găseau acolo mergeau câțiva pași și făceau 1-2-3 tumbe înapoi. Sf. Petru îl vede și merge spre el. Bulă îl întreabă:
– De ce fac femeile asta?
– De câte ori și-au înșelat bărbatul, de atâtea ori fac o tumbă.
– Ce bine că nevasta mea nu este aici!
– Dacă nu era nevasta ta, noi nu aveam aer condiționat aici în Rai!
***
Discuție la o petrecere.
– La ce te uiți așa de atent, Bulă?
– La o pereche care se sărută cu foc.
– Mai bine uită-te la nevastă-ta!
– Păi asta și fac!
***
Bulă: L-am vizitat pe noul meu prieten în apartamentul lui. Mi-a spus să mă simt ca acasă. Așa că l-am dat afară. Urăsc să am vizitatori.
***
– Dragă, parcă ziceai că te-a cerut Bulă în căsătorie. Ce faci, te măriți cu el sau nu?
– Nici gând, fată! M-a sunat aseară și mi-a zis că se însoară cu mine numai dacă îmi schimb numele. Și nu vreau una ca asta!
– Păi de ce?! Care e problema?! E ceva normal să îți schimbi numele când te măriți.
– Da, fată, dar el mi-a zis că vrea să îmi schimb numele în Alina, ca să nu își mai șteargă tatuajul cu fosta.
***
La final de an studențesc, Bulă dă examen la filosofie. Intră profesorul și spune:
– Examenul constă într-o singură întrebare: “Demonstrați că acest scaun e invizibil!”
Studenții au scris zeci de pagini, aducând în sprijinul tezei lor chiar și teorii din alte discipline, precum trigonometria sau fizica cuantică. Toți au picat. În afară de Bulă, care a luat nota 10. Și a scris doar 2 cuvinte în teza lui:
– Care scaun?!
***
Bulă și Bubulina își așteaptă vecinii în vizită.
– Bubulino, imediat ne vin musafirii. Ar trebui să muți bicicleta copilului din hol.
– Dar Popeștii nu fură, sunt oameni corecți și decenți.
– Știu asta. Însă mi-e teamă să nu o recunoască!
***
Polițistul rutier către șoferul Bulă:
– Vă rog să coborâți din mașină!
Bulă:
– Sunt prea beat, urcă tu!
***
Bubulina:
– Domnule doctor, sunteți sigur că sunt însărcinată de 27 de săptămâni și nu de 22?
Medicul:
– Nu există nicio îndoială.
Bubulina:
– Oh, Doamne, m-am căsătorit cu bărbatul greșit!
***
Noaptea în taxi, intră o femeie goală. Șoferul Bulă o privește uimit:
Femeia:
– Ce te holbezi la mine? N-ai mai văzut femei goale?
Bulă:
– Ba da, dar mă gândesc de unde vei scoate banii pentru cursă.
***
Ștrulă:
– Bulă, mașina asta frumoasă este a ta?
Bulă:
– Așa și așa
Ștrulă:
– Cum adică “așa și așa”?
Bulă:
– La shopping și la coafor este a nevestei mele. La petreceri și la plimbări prin oraș și prin țară este a fiului meu. A mea este la service și la benzinărie.