Cum putem încadra revolta fermierilor români în acest context european?
“Răscoala” țăranilor/fermierilor români de la începutul acestui an a avut obiective punctuale, importante, dar nu esențiale pentru viitor. Acestea au vizat în special problemele imediate: prețul carburantului, concurența ucraineană și constrângerile europene.
Cred că este mult mai mult și mai important decât atât.
Ceea ce ar fi trebuit înțeles ca urmare a acestor proteste este un semnal de alarmă în direcția necesității de a introduce, imediat, un nou concept de guvernare, înțelegerea faptului că suntem în pragul ratării unei imense oportunități istorice, prin subestimarea imensului rol al “țăranului român”, al acestui actual fermier român, în dezvoltarea și prosperitatea țării.
Din protest s-au văzut nu doar problemele imediate care pun în pericol existența micului fermier român, cele ale costurilor, ale ratelor la bănci sau ale concurenței ucrainene. S-au văzut cu claritate și alte probleme, cele ale nesiguranței zilei de mâine care îi terorizează pe țăranii români, ale lipsei de sprijin din partea statului român în permanenta lor luptă pentru supraviețuire în condițiile refuzului supermarketurilor de a le prelua producția, a jafului la care sunt supuși de speculanții acoperiți de dovezile false de așa-ziși “producători”, a mafiei piețelor, și a vămilor permisive pentru importurile din țări extra comunitare, neconforme cu normele UE.
S-au văzut riscurile la care le este supusă producția, deci existența lor, în absența unei reale și eficiente politici de asigurare, riscurile falimentului personal în absența unei bănci agricole dedicată structural specificului creditării activității din agricultură, zootehnie, apicultură, piscicultură.
Imaginea a fost clară: țăranul român, adică micul fermier român riscă să dispară, se află într-un moment critic al existenței sale, de care statul român se pare că nu este conștient.
România modernă, europeană și aptă de a asigura cetățenilor săi bunăstare, nu va fi construită doar de IT-iști, de bancheri sau de corporatiști și nici măcar de politicieni. România a depins și va depinde de țăranii săi. Țăranii români au luptat și în 1877 și în 1917 pentru independența sa, ei au industrializat-o prin sacrificiul cotelor obligatorii din comunism, ei, chiar dacă se numesc acum fermieri, determină ca agricultura României să aibă cea mai mare contribuție la PIB comparativ cu celelalte țări membre. Deși contribuția agriculturii la PIB a scăzut cu 2,8% din 2006 până în 2021, România este încă țara cu cea mai mare contribuție a agriculturii la Produsul Intern Brut, respectiv 4,2% în 2021.
În mod obiectiv, o analiză a agriculturii românești nu are cum să nu accepte ideea potențialului enorm pe care această ramură de activitate îl are pentru dezvoltarea țării și creșterea bunăstării populației, dar trebuie, la nivelul decidenților politici, acceptată ideea necesității unor măsuri de natură reformatoare pentru a valorifica mai bine acest potențial în direcția transformării țării din importator de alimente în exportator de mare competitivitate pe piața europeană și extracomunitară.
În acest sens, revolta fermierilor români ar trebui să convingă pe cei care vor să conducă țara încă patru ani de acum înainte că este necesar să fie conceput și aplicat, prin consens politic pe termen mediu și lung, un program de țară pentru transformarea agriculturii într-un motor esențial al dezvoltării, având în vedere faptul că resursa agricolă se dovedește a fi una dintre cele mai importante și valoroase componente ale patrimoniului de resurse ale națiunii române.
(Sfârșit)
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA, analist economic
