Cum recunoaștem dragostea obsesivă

Când dragostea sănătoasă este înlocuită de dragostea obsesivă, relația devine toxică. Mulți oameni confundă iubirea cu nevoia, cu obsesia, cu atașamentul și se ghidează în relațiile lor după principii și reguli care ajung să le dăuneze ambilor parteneri.

În numele iubirii ajungem să ne îngrădim partenerul și să îl controlăm, în numele iubirii ne așteptăm ca celălalt să ne satisfacă toate nevoile și dorințele, iar când nu se întâmplă asta recurgem la manipulare și șantaj emoțional. În numele iubirii facem sacrificii și compromisuri, renunțăm la noi și la autenticitatea noastră, în numele iubirii acceptăm abuzuri, să fim umiliți și desconsiderați, însă nimic din toate acestea nu înseamnă iubire.

Dr. Ursula Sandner, psiholog și psihoterapeut, doctor în științe sociale, explică pe site-ul putereamintii.ro cum putem avea relații care să ne desăvârșească fericirea, fără a renunța la noi înșine și la autenticitatea noastră: “Îmi doresc să îi ajut pe oameni să devină mai conștienți de credințele și de atitudinile lor, să își dea seama de felul în care se comportă în relațiile de cuplu și de rolul pe care și l-au însușit, precum și cum pot face acele schimbări pentru a avea relații mai sănătoase și mai armonioase”.

Iubire adevărată, sănătoasă

În opinia expertului citat, într-o relație unde există iubire sănătoasă sau iubire adevărată îți accepți partenerul așa cum este, îi recunoști atât calitățile, cât și defectele și nu încerci să îl schimbi. Îi respecți nevoile și dorințele (îți dorești ca acesta să fie bine, să își urmeze visurile, să se dezvolte personal sau profesional. Îi respecți timpul pe care dorește să și-l petreacă în afara relației, cu alte persoane, îi respecți interesele și hobby-urile, îi respecți limitele și granițele personale).

De asemenea, îi respecți libertatea și deciziile, nu încerci să îl controlezi sau să îl îngrădești din cauza propriilor insecurități ori pentru că nu ai suficientă încredere în tine și îți este teamă că îl vei pierde. Altfel, ce satisfacție ai când știi că partenerul tău rămâne cu tine pentru că îl șantajezi emoțional, pentru că îi impui anumite lucruri și îl controlezi, pentru că îl manipulezi, pentru că faci crize, pentru că îl ameninți?

Se presupune că el își dorește să fie cu tine și de aceea este cu tine, nu din alte motive, iar dacă este nevoie de șantaj, manipulare, amenințări sau crize pentru a ține o persoană lângă tine, cel mai probabil nu ești în relația potrivită și mai ai de lucrat cu propria persoană pentru a-ți vindeca rănile din trecut, pentru a-ți redobândi încrederea și stima de sine.

În iubirea sănătoasă există încredere, apreciere, admirație și reciprocitate, îți privești partenerul ca pe egalul tău, nu ca pe un bun de consum, o proprietate sau un instrument de satisfacere a propriilor nevoi.

Iubire bolnăvicioasă

Felul în care îți percepi și te raportezi la partenerul tău oscilează. Pot fi momente când îl adori, îl divinizezi, îl consideri cea mai minunată ființă din lume, cel mai potrivit partener pentru tine, și momente când, dimpotrivă, te îndoiești de calitățile lui, îi vezi numai defectele și te înfurii pentru că ai senzația că te-a păcălit, momente când devine pentru tine răul întrupat.

Din acest motiv, începi să pui la îndoială și decizia ta de a intra în acea relație, te întrebi dacă nu cumva este o greșeală să continui sau dacă această relație este cea mai potrivită pentru tine. Chiar dacă ajungi la concluzia că nu sunteți potriviți, imediat încerci să te convingi că te înșeli și că totul este în regulă în relația voastră.

Însă, îndoielile, sentimentul de nesiguranță, nevoia de a ști în fiecare moment unde și cu cine se află partenerul tău sunt mai mereu prezente. Ai nevoie de asigurări și reasigurări, încerci să îl controlezi, devii posesiv și gelos dacă petrece timp și cu alte persoane (chiar dacă e vorba de colegi de serviciu, parteneri de afaceri sau membrii familiei sale), pentru că ți-ai dori să fie al tău și numai al tău, la dispoziția ta oricând dorești.

Chiar și un simplu salut al unei persoane necunoscute de pe stradă te poate determina să devii suspicios și gelos. Această gelozie patologică, ce își are rădăcinile în propria nesiguranță, în faptul că, la nivel inconștient, nu crezi că ești suficient de valoros sau nu crezi că te poți descurca pe cont propriu și ai nevoie în permanență să te agheți de cineva sau de ceva care să te salveze, te poate determina să îți urmărești partenerul, să angajezi detectivi, să îi controlezi telefonul.

Ești mereu suspicios din teama de a nu-l pierde, iar această teamă este cu atât mai mare cu cât ai impresia că rolul partenerului tău este să fie un fel de subordonat sau supus al tău, care să îți satisfacă toate nevoile ori să preia asupra lui responsabilitatea vieții tale.

Consideri că ți se cuvine tot ceea ce el are de oferit, că ești îndreptățit să îl exploatezi emoțional sau în orice alt fel, ca și cum rolul și misiunea sa ar fi să te servească pe tine. Dacă încearcă să îți impună anumite limite, dacă își exprimă anumite nevoi sau dorințe care nu sunt compatibile cu scopurile sau nevoile tale, te superi, te îmbufnezi, nu mai vorbești cu el sau începi să îl șantajezi, fapt prin care nu îți exprimi iubirea și respectul, ci egoismul și faptul că îl percepi ca pe un obiect de care te folosești.

Abuz emoțional, psihic, fizic sau economic

Dr. Ursula Sandner afirmă că, acolo unde nu este vorba despre iubire, ci despre o dragoste obsesivă, se poate ajunge la abuz emoțional, psihic, fizic sau economic, prin care abuzatorul încearcă să își țină partenerul sub control, inducându-i teama.

Dacă ești o victimă a abuzurilor, poți ajunge să crezi că acestea sunt din vina ta, că tu ți-ai provocat partenerul, că ai greșit cu ceva, că într-un fel sau altul nu ai corespuns, pentru că exact acest lucru încearcă să ți-l inducă. Adică, să preiei tu responsabilitatea asupra fericirii sale, să te schimbi tu, să faci sacrificii și compromisuri pentru a-i face pe plac, în caz contrar vei suporta consecințele.

Aceste abuzuri pot fi urmate de episoade de venerare (după ce partenerul simte că te-a pus la locul tău și pe moment frica lui de a te pierde se diminuează), în care ești copleșit de atenție, ți se spun vorbe frumoase, pompoase, ți se dă dreptate, pentru a te face să te îndoiești de gravitatea și nocivitatea situației.

Partenerul, colac de salvare

Într-o relație sănătoasă există respect și compasiune, sub nicio formă abuz. Partenerii nu se pedepsesc reciproc, nu sunt condiționați să se schimbe pentru a corespunde mai bine, ci conștientizează că, în momentul în care nu există compatibilitate și nu se poate ajunge la un consens, este mai bine ca drumurile lor să se despartă.

În schimb, dragostea obsesivă te face să îți vezi partenerul ca pe un colac de salvare, pentru că această obsesie vine dintr-o profundă nesiguranță de sine. Devine centrul lumii tale, pentru care ești dispus să sacrifici timp, energie, prietenii, visuri și job-uri, totul gravitând în jurul disperării de a nu-l pierde, iar pentru asta te vezi nevoit ca toată atenția și energia ta să se îndrepte înspre o formă sau alta de control.

Nopți nedormite, crize de nervi, îngrijorări exacerbate, suspiciuni inutile, mascate de o aparentă bunăvoință și permisivitate… Pentru că nu vrei să lași să se vadă teama ta, obișnuiești să îi faci pe plac și să fii de acord cu el, însă pentru că această atitudine nu este autentică, ci maschează teama și chiar resentimentele, apar fisuri în masca pe care o porți și cu care ai ajuns să te identifici, iar în acel moment izbucnești.

Toate emoțiile, furia, frica, nesiguranța, gelozia, posesivitatea ta ies la suprafață printr-un atac surpriză asupra celuilalt. Poate chiar devii agresiv, poate pleci și ameninți cu despărțirea în speranța că celălalt se va redresa (adică va face ce vrei tu) pentru ca a doua zi să te întorci spășit, cu coada între picioare, întrucât te cuprinde un sentiment de prăbușire și disperare.

Dacă nu pleci, plusezi cu amenințări și agresivitate, în speranța că celălalt va ceda, ori devii o victimă absolută care nu are cum să nu înmoaie inima celui de lângă tine (îi induci sentimente de vinovăție, iar el, pentru a scăpa de aceste trăiri neplăcute, cedează).

Forțează sentimentele

Dragostea obsesivă grăbește lucrurile, forțează sentimentele și denaturează cursul firesc al unei relații. Nu așteaptă și nici nu dorește să îl cunoască pe celălalt așa cum este el, ci vrea ca celălalt să se muleze cât mai bine pe prototipul bărbatului sau femeii ideale în care încearcă cu orice preț să îl preschimbe.

Acest tip de dragoste are legătură cu obsesia de a deține, de a poseda pe cineva (nu de a-l iubi pentru ceea ce reprezintă el cu adevărat), manieră prin care încerci să fugi de adevăratele probleme individuale (ceva din interiorul tău nerezolvat, ceva care nu îți dă pace, ceva peste care nu ai trecut, ceva ce nu poți să accepți).

Transformi toată acea tensiune interioară într-o obsesie (adică îți vei canaliza toată energia într-o anumită direcție și vei persista neîncetat în acea direcție pentru a-ți distrage atenția de la sentimentul de gol interior, de la sentimentul de neîmplinire, de lipsă de valoare sau orice alt sentiment care nu îți dă voie să te bucuri de tine și de viața ta), obsesie care poate fi urmată de compulsii (apeluri telefonice repetate de zeci de ori pe zi, verificări constante, reasigurările permanente că ești iubit).

Despărțirea nu este acceptată

Dacă intervine despărțirea, aceasta nu este acceptată. Urmează un lung șir de hărțuiri, de victimizări, de vorbe urâte, de insistențe agresive, de încercări de reconciliere, toate armele sunt scoase la atac. Dacă varianta cu frumosul nu funcționează, urmează varianta umilirii, desconsiderării, amenințărilor, șantajelor, iar dacă, într-adevăr, împăcarea nu mai este posibilă să nu fii surprins dacă vei auzi zvonuri și lucruri urâte despre tine, dacă vor exista încercări de distrugere a imaginii personale ori dacă vei fi prezentat în fața altora ca omul cel rău.

În mintea îndrăgostitului obsedat, pentru că nu își asumă responsabilitatea pentru contribuția lui în relație și pentru că se vede fără de pată, punând totul pe umerii tăi, se desfășoară un scenariu de tipul: “eu l-am iubit (am iubit-o) cu toată ființa mea, aș fi făcut orice pentru el (ea), i-am oferit totul, era viața mea, însă m-a trădat și și-a bătut joc de mine”. Adică, nu ai corespuns așteptărilor, ai avut o voce proprie pe care nu a fost dispus să o asculte, ai încetat să mai faci sacrificii sau compromisuri, iar toate acestea au fost resimțite de el (ea) drept trădare.

Iubirea înseamnă a-i dori binele celuilalt, a fi curios, deschis și dornic de a afla ce se întâmplă cu el, ce se petrece în lumea sa interioară, a-i oferi spațiu în care acesta poate să se manifeste pe sine așa cum este, fără încercări prin fel și fel de tehnici și strategii de a-l modela pentru a ne corespunde nouă.

Iubirea nu înseamnă să ne frângem aripile pentru a rămâne închiși într-o colivie, fie ea și aurită, cu orice preț, nu înseamnă sacrificii și compromisuri, suferință și apăsare. Presupune, în primul rând, dorința și plăcerea de a dărui, înainte de a cere și a pretinde. Iubirea adevărată în niciun caz nu impune și nu pedepsește dacă ajunge, la un moment dat, să fie refuzată.

Vindecarea

Salvarea obsedatului de iubire vine din interior. Acesta trebuie să nu mai fugă de sine, ascunzându-se în alți oameni, ci trebuie să își găsească drumul spre sine, cunoscându-se, recreându-se de fiecare dată când simte nevoia, făcând toate schimbările necesare pe acest drum. Apoi, va vedea și cât de mult i se vor schimba relațiile în bine.

Aducem în relații ceea ce suntem noi, iar ele ne sunt, într-o anumită măsură, oglinzi care ne reflectă așa cum suntem. Și… oare, cum suntem?! (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pixabay.com)