Concertul de joi, 22 februarie 2024, de la Filarmonica târgumureșeană, face parte din categoria evenimentelor de vârf ale unei stagiuni, un concert de mare ținută artistică, atât ca program, dar și ca viziune interpretativă a doi muzicieni de elită.
Vorbim despre violonistul armean Haik Kazazian și de dirijorul Anton Shaburov, din Rusia. Cu un repertoriu redutabil aparținând muzicii ruse din perioada sovietică, alcătuit din Concertul pentru vioară și orchestră, în re minor, de Aram Haciaturian și Simfonia nr. 10, în mi minor, op. 93, era de așteptat ca universul sonor de mare bogăție ideatică ce necesită o tehnică interpretativă pe măsură, să fie redat atât de convingător și veridic datorită celor doi excelenți protagoniști.
În prima parte a serii am ascultat lucrarea solistică, dedicată de compozitor lui David Oistrah, în tălmăcirea lui Haik Kazazian, un violonist cu extraordinară virtuozitate, caracterizată de o articulație impecabilă a mâinii stângi și cu o perfectă trăsătură de arcuș, nemaivorbind de claritatea intonației și de muzicalitatea cuceritoare din cantilenele acestei muzici seducătoare, cu colorit oriental, în contrast cu secțiunile viguroase, tumultuoase, inspirate din folclorul armean.
Solistul, care prin execuția sa se relevă ca un produs al ilustrei școli violonistice ruse, deține un impresionant palmares de premii la concursuri internaționale de anvergură, precum “Henryk Wieniawski” (Poznan, 2001), “Ceaikovski” (Moscova, 2002), “Long-Thibaud” (Paris, 2005), “Tibor Varga” (Elveția, 2004), “Yun Isang” (Coreea de Sud, 2007), Enescu” (București, 2015). De asemenea, a concertat în săli celebre, precum “Carnegie Hall”,din New York, “Berliner Philarmonie”, “Victoria Hall”, din Geneva, “Barbican Hall” și “Wigmore Hall”, din Londra” Théâtre du Châtelet” și “Salle Gaveau”, din Paris, “Royal Concert Halle”, din Glasgow și a colaborat cu mari dirijori consacrați internațional.
Partea a doua a serii ne-a purtat în sfere de trăire extremă, prin simfonia de Șostakovici, o lucrare monumentală în patru părți, în care creatorul ei ne vorbește despre anxietate, teroare, violență, frică, despre o apăsare permanentă în societate, datorată unui pericol iminent (pași pe scări, bătăi în ușă, ridicări de la domiciliu), stări ce pot anihila viața și pe care le-a transpus în partitură. Era vremea dictaturii staliniste, pe care a trăit-o compozitorul, când, de altfel, muzica era atent cenzurată, motiv pentru care, deși a lucrat la simfonie timp de 8 ani, a publicat-o abia în 1953, după moartea dictatorului.
Această formidabilă creație ne-a fost oferită de dirijorul concertului, un muzician care sondează adânc în esența lucrărilor, realizând de fiecare dată producții artistice strălucite care stimulează abilitățile tehnice ale instrumentiștilor, ca și imaginația acestora.
Cartea sa de vizită cuprinde numeroase concursuri de dirijat unde a fost premiat, printre cele mai remarcabile numărându-se Premiul I la Concursul de dirijat “Jeunesses
Musicales”, 2018, de la București. A studiat la Conservatoarele “Mussorgski” din Ural și la Conservatorul de Stat “Ceaikovski” din Moscova, sub îndrumarea legendarului dirijor și profesor Ghennady Rozhdestvensky. Este promotor al muzicii contemporane, iar din 2017 deține funcția de dirijor invitat permanent al Teatrului “Mariinsky” din Vladivostok. A susținut concerte cu orchestrele simfonice din Sankt-Petersburg, Moscova, “George Enescu” din București, cu orchestre din Budapesta și Debrecen.
A-l urmări pe Anton Shaburov dirijând, este o adevărată încântare pentru privitori. Gestică elegantă, amplă, alură aristocratică, mișcări care arată că stăpânește travaliul muzical, punctează și scoate în evidență exact ce dorește, cu nuanțele sonore și accentele care servesc parcursului muzical, cu un excelent simț al construcției spre culminație. Acestea sunt doar câteva dintre trăsăturile sale vizibile dincolo de care muzicianul este, în mod cert, animat de o neobosită preocupare spre descifrarea și exprimarea autentică a mesajului compozitorului.
A fost o seară în care dramatismul a atins cote maxime, energia și emoția care veneau dinspre scenă fiind copleșitoare, dar care au avut darul de a ne umple sufletul, dar și de a ne îndemna la reflecție...
Aprecieri maxime și felicitări Orchestrei Simfonice pentru acest maraton sonor, extrem de solicitant pentru toate compartimentele, cu precădere pentru partida de suflători!
Carmen Mihăescu
