Începând din 2004 este marcată, în luna februarie a fiecărui an, Ziua Siguranței pe Internet. Cu acest prilej se dorește promovarea utilizării într-un mod sigur și responsabil a tehnologiei online și a telefoanelor mobile, mai ales de către copii și adolescenți.
Prin activitățile desfășurate cu acest prilej se oferă posibilitatea de a evidenția utilizările pozitive ale tehnologiei, dar și rolul pe care toți îl putem avea în crearea unei comunități online mai bune și mai sigure.



“Ziua siguranței pe internet” a fost adusă și în atenția elevilor Liceului Tehnologic “Sfântul Gheorghe” din Sângeorgiu de Pădure, alături de sfaturi privind utilizarea corespunzătoare a mijloacelor moderne de comunicare. Discuțiile specialiștilor Centrului Regional Tg. Mureș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane cu cei prezenți au avut ca sprijin filmulețe pe această tematică și recomandări privind măsurile de siguranță ce trebuie luate pentru a nu pune la dispoziția traficanților informații personale, care să fie folosite împotriva lor și care să le pună în pericol viața.
“Ne bucurăm că aceștia au înțeles importanța acestui subiect și vor încerca să țină cont de sfaturile noastre. Mulțumim conducerii unității școlare, elevilor și cadrelor didactice participante la activități”, a precizat comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela, coordonator al Centrului Regional Tg. Mureș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
B.L.