De multe ori, firmele de prezentare ale hotelurilor sau complexelor hoteliere din România conțin formula “resort & spa”, precedată, în anumite cazuri, și de “wellness”. Acesta din urmă este un termen englezesc, neintrat în vreun fel în vocabularul limbii române și care vine de la adverbul “well”, adică bine, el însemnând o stare foarte bună de sănătate fizică și mintală. Spa este un oraș în Belgia la sud-est de Liege, vestit încă din Evul Mediu pentru apele sale minerale curative. De-aici, unii folosesc denumirea pentru orice stațiune balneoclimaterică. Substantivul comun “spa” vine însă de la inițialele cuvintelor formulării latine sanitas per aquam, adică “sănătate prin apă”. Englezii au preluat termenul “spa” ca denumire generică pentru practici de relaxare, precum masaj, gimnastică, saună, băi cu apă termală, sport etc. În limba română, termenul acesta nu a pătruns încă la nivel comun, fiind folosit doar în anumite cercuri. Cu noțiunea de “resort” este, însă, o altă poveste, fiindcă aceasta, folosită în românește, creează o serie de confuzii. Conform dicționarelor limbii noastre, “resort” înseamnă un organ de mașină care servește la realizarea legăturilor elastice dintre diferite elemente ale unui sistem tehnic sau sursă de energie fizică ori morală, suport moral, imbold, dar și domeniu de activitate sau autoritate (organ etc.) ori a ține de competența, de specialitatea cuiva, a intra în atribuțiile cuiva. În engleză, înțelesul comun al cuvântului “resort” este acela de loc frecventat pentru vacanță ori recreere. Un român, când aude cuvântul resort, se gândește mai întâi la o piesă mecanică, la un sector sau domeniu de activitate, la un motiv care te poate împinge spre ceva, dar nu la un complex de vacanță, la o stațiune sau la un hotel dotat cu bazin, sală de gimnastică, de masaj etc. Firește că, în loc să scriem mimetic “resort and spa” - ceea ce multor români nu le spune nimic - am putea foarte bine să scriem “băi și recreere” sau “sănătate și relaxare” ori altceva care să sune românește.
Fenomenul este îngrijorător și în ceea ce privește celelalte firme, în general. Mai ales în marile orașe, majoritatea denumirilor de magazine, instituții și alte locuri publice este în limba engleză: fastfood, snack bar, coffee shop, mega image, drinks etc. Intrarea în limba română a neologismelor farmacie, restaurant, frizerie, delicatese, patiserie etc. - devenite nume de locuri publice - s-a făcut treptat, în timp, astfel încât graiul a avut răgazul necesar să le asimileze. Avalanșa de astăzi devine, însă, copleșitoare, în toate domeniile și riscă să conducă la limbaje artificiale și paralele.
Ce frumos ar fi să vorbim din când în când și românește! Adică să nu mai mergem în locații, ci în locuri, să nu mai fim determinați, ci hotărâți, să nu mai avem oportunități, ci ocazii, să zicem “poftă bună”, “ziua bună” etc. Ce frumos era când, după răspunsul la întrebarea “Câți ani ai?”, urma fireasca urare “Mulți înainte!” ori “Să crești mare!”. Sau câtă temeinicie și așezare se desprinde din răspunsul “Să vă fie de bine!”, care mai vine încă (tot mai rar) după obișnuitul “Mulțumesc pentru masă!”. În câte limbi europene există astfel de replici cu tâlc? S-ar cuveni, de aceea, ca părinți și ca bunici (bunei), să-i învățăm pe micuți “limba veche și-nțeleaptă”, deoarece turnarea ei în “formă nouă” vine de la sine, odată cu graba aceasta a planetei. Dar, în lipsa fundamentului limbii celei bune, a limbii “ca un fagure de miere”, formele noi și pripite ajung ridicole și nu se altoiesc în mod rânduit.
