A crescut numărul cazurilor de violență domestică

Distribuie pe:

Peste 108.000 de cazuri de violență domestică au fost înregistrate pe parcursul anului trecut, mai multe cu 4,8 la sută față de anul 2022. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, cele mai multe cazuri, respectiv 57.141 au fost sesizări venite din mediul rural. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violențe.

Surse din cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității precizează că autorii sunt în 90 la sută bărbați, iar victimele sunt 18% bărbați, 14% minori și 68% femei.

Victimele violenței domestice pot apela la numărul 0800.500.333 sau numărul scurt 021.9524 pentru a primi sprijinul autorităților din asistență socială, inclusiv pentru a fi duse în centrele de protecție.

În anul 2023, au fost emise de către instanțele judecătorești 11.887 de ordine de protecție, 5.386 din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii. Anul trecut, la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, au fost emise 3.656 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu