Iubire, bibelou de porțelan,

Obiect cu existența efemeră,

Te regăsesc pe-aceeași etajeră

Pe care te-am lăsat acum un an…

Îți mulțumesc!…

Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…

Ce suflet caritabil te-a păstrat

În lipsa mea,

În lipsa ei,

În lipsa noastră?…

Ce demon alb,

Ce pasăre albastră

Ți-a stat de veghe-atâta timp

Și te-a-ngrijit

De nu te-ai spart

Și nu te-ai prăfuit?…

Iubire, bibelou de porțelan,

Obiect de preț cu smalțul nepătat,

Rămâi pe loc acolo unde ești…

Să nu te miști…

Și dacă ne iubești –

O!… dacă ne iubești cu-adevărat –

Așteaptă-ne la fel încă un an…

Un an măcar…

Atât…

Un singur an…

Iubire, bibelou de porțelan!…

 ION MINULESCU

Lasă un răspuns