Motto: “OMENIREA trebuie să pună capăt RĂZBOIULUI, altfel RĂZBOIUL va pune capăt omenirii”.

John. F. Kennedy (1917-1963), a fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unire ale Americii.

* “Pacea este darul dumnezeiesc care se dă din belșug celor care se împrietenesc cu Dumnezeu și împlinesc poruncile divine. PACEA este lumina care fuge de păcat, de întunerec, de faptele rele. Un păcătos niciodată nu are pace. Să vă luptați împotriva păcatului și să nu vă tulbure izbucnirea patimilor înlăuntrul vostru, pentru că dacă biruiți în lupta cu ele, ele s-au făcut pentru voi pricină, ocazie, de bucurie și pace.

Sfântul Nectarie din Eghina (1846-1920), făcătorul de minuni din Eghina, a fost Mitropolit al Pentapolei (Libia), director al Seminarului Rizareios și întemeietor al Mănăstirii Sfânta Treime, în Insula Eghina. Cultul său ca sfânt al Bisericii a fost oficial recunoscut de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol în anul 1961. De mic copil s-a bucurat de o educație aleasă și în special creștinească. După primii ani de școală este trimis la Constantinopol, unde studiază Teologia și scrierile Sfinților Părinți. Moare în anul 1920, iar după 23 de ani moaștele lui se găsesc în stare de bună mireasmă și sunt așezate în Mănăstirea Eghina, unde mii de oameni din toată lumea merg în pelerinaj și foarte mulți își găsesc alinare dorințeler lor. Sfântul Mitropolit Nectarie este unul din cei mai mari teologi ai începutului de secol XX, cu un nivel de pregătire academică de excepție. A scris foarte multe cărți, unele dintre ele sunt traduse și în limba română.

***

a) Omul civilizat are războaie mai lungi și mai curate de purtat pe fața planetei, decât uciderea de oameni.

b) Inteligența respinge ura și războiul între popoare, amenințătorul vieții și gândirii.

c) Războiul – ruină, jale, doliu, întuneric. Civilizația urăște imaginea lui putredă și neagră.

d) Negreșit că cine zice război, zice cataclism. Asemănător cu o surpare geologică sau cu o izbucnire de vulcani, războiul suspendă viața popoarelor, nesocotește egoismul individual, aruncă averea fizică și sufletească a omului pradă armelor asaltatoare.

e) Tot ce a clădit pacea, înfățișată ca un înger înalt cu ramura tinereții în mână… cade în cenușa științifică a obuzelor morții.

f) Războiul este un anacronism (idei vechi) monstruos.

g) Războiul este un examen moral, încordarea supremă a conștiinței unui popor.

h) Războiul este o adevărată școală a crimei. El încurajează și dezvoltă numai instinctele brutale în om, face apel la tot ce este o dezlănțuire a tuturor patimilor, el este întotdeauna o degradare a omului în animalitate, care, demoralizează atât pe învingător cât și pe învins.

j) Războiul trebuie considerat ca o reîntoarcere a civilizației la barbarie, a dreptului la anarhie proimitivă.

k) Unde se varsă sânge-fuge adevărata libertate și toate democrațiile din lume.

l) Datoria noastră este ca, cu orice preț, să ferim ca ROMÂNIA să devină teatrul războiului, ca orașele și satele noastre să nu fie prefăcute în cenușă, ca populațiile noastre să nu fie masacrate, ca avuțiile noastre, fructul muncii… să nu se nimicească în mijlocul unui război.

Coloana infinită – “Din gândirea română modernă”

***

* “Dumnezeu cel veșnic, necuprins, atotștiutor a trecut pe dinaintea mea. Nu L-am văzut la față, dar reflexul Lui cuprinzându-mi sufletul m-a aruncat în înmărmurirea admirațiunii. Am urmărit ici și colea urmele Sale în lucrurile creațiunii”.

Walter Hadye Lini (1942-1999), Primul Ministru al Republicii Vanuatu – Oceania.

P.S. Ioan cap. 14: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă. Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul”.

Cu dragoste creștină,

preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul

Lasă un răspuns