Primarul din orașul Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltan, noul președinte al UDMR Mureș

Distribuie pe:

Vineri după-amiază a avut loc, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, Adunarea Generală a UDMR Mureș în cadrul căreia a fost ales noul președinte al organizației. La adunare au participat 187 de delegați din tot județul, parlamentarii organizației, europarlamentarul Lorant Vincze și invitați.

Adunarea Generală a fost organizată după ce, în cursul lunii trecute, președintele UDMR Mureș, care este și președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, și-a dat demisia. Acesta a motiva, atunci, că a făcut un pas în spate pentru că ar fi fost greu să coordoneze și treburile județului și patru tipuri de alegeri.

Pentru funcția de președinte al organizației județene Mureș a UDMR s-a depus o singură candidatură, cea primarului orașului Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltan.

Procesul de votare și numărare a decurs relativ rapid, Csibi Attila Zoltan fiind ales în funcția de președinte cu 182 de voturi din cele 187 exprimate, 3 fiind nule și două împotrivă.

Până vineri, primarul, în vârstă de 44 de ani, din Sângeorgiu de Pădure a ocupat funcția de președinte executiv al organizației.

Csibi Attila Zoltán: UDMR Mureș, cea mai puternică filială județeană din uniune

“Este un an superelectoral și trebuie să avem în vizor alegerile. În primul rând asta contează și acesta este primul obiectiv al meu, să câștig alegerile la fel ca și în 2020 (la Târgu Mureș, Reghin și primăriile de orașe mai mici și de comune). Fără echipă, nici eu, ca primar la Sângeorgiu de Pădure, n-aș fi putut să fac ce am făcut, să dezvolt comunitatea din Sângeorgiu de Pădure și nici UDMR Mureș în anii trecuți n-ar fi reușit să obțină ce a obținut până în 2020. Echipa este o necesitate foarte importantă, fiindcă niciun președinte, niciun primar nu poate să facă față fără echipă”, a declarat presei Csibi Attila Zoltan.

Noul lider al UDMR Mureș a spus că, pe lângă echipă, la fel de importantă este și unitatea, în special acolo unde populația maghiară și cea română sunt egale numeric sau acolo unde se pot obține majorități în urma colaborării.

“Eu zic că uniunea este cea mai importantă, deci să fim uniți, asta am cerut de la colegii mei care au fost prezenți la ședință și asta e foarte important, pentru că suntem foarte diferiți. Sunt zone în județ în care trăim majoritar, aproape 80 la 100%, și sunt foarte multe localități unde suntem majoritari sau suntem jumătate jumătate cu localnicii români și trebuie să abordăm totuși o unitate care să ajute, indiferent de unde vin voturile majoritare și de cine, ce și cum se gândește în locurile respective”, a subliniat noul lider al UDMR Mureș.

Potrivit acestuia, întrucât UDMR Mureș este cea mai puternică organizație a Uniunii, va trebui să aibă un cuvânt mai greu de spus în formațiune.

Péter Ferenc: Este un an de alegeri maraton

După încheierea lucrărilor Adunării Generale a UDMR Mureș, fostul preșdinte al organizației, Peter Ferenc, ne-a declarat: “Am considerat și asta nu doar eu ci și echipa că momentan să fii și în fruntea Consiliului Județean să fii prezent și la Aeroport și la spitale și pe drumurile județene și la diferite instituții culturale unde dezvoltarea este în toi, sau la direcția de asistență socială și protecția copilului și să faci față în acest an în care alegerile au un calendar foarte plin. Este Un an de alegeri maraton în care trebuie să fii prezent în cele peste 100 de UAT uri cu 500 de localități. Am considerat că este mult mai bine să facem acest pas ca cele două poziții să fie acoperite de două persoane. Cred că a fost o decizie bună. Chiar dacă este în ultimul moment în care se putea face este mai bine acum. Pentru viitor vom lucra împreună în aceeași echipă.

Vom încerca să câștigăm tot ce am câștiga în 2020. Pentru noi este foarte important și președinția Consiliului Județean și poziția de primar al Târgu Mureșului și a Reghinului dat totodată cele 41 de poziții de primar și peste 450 de consilieri locali și județeni. Este o țintă pe care trebuie să o atingem și acum în 2024”.

Frunda Gyorgy atrage atenția asupra pericolului unei alianțe românești pentru Primăria Târgu Mureș

În cadrul adunării generale au fost mai multe luări de cuvânt în cadrul cărora vorbitorii au subliniat faptul că UDMR Mureș trebuie să mențină rezultatele foarte bune pe care le-a obținut în 2020. De asemenea, vorbitorii au spus că toate organizațiile locale trebuie să muncească împreună pentru ca fiecare dintre ele să aibă succes. Astfel toți membrii UDMR din județ vor trebui să facă eforturi pentru că la Târgu Mureș fotoliul de primar să îi revină tot formațiunii care reprezintă comunitatea maghiară la fel ca și la Reghin sau în celelalte localități unde UDMR are primari.

Fostul senator și candidat la Președinția României, Frunda Gyorgy, a luat cuvântul în cadrul adunării generale, după mulți ani după cum a spus chiar el. Acesta i-a atras atenția ante vorbitorului lui, europarlamentarul Vincze Lorant (care provine din Târgu Mureș) spunându-i că în Parlamentul European eurodeputații UDMR nu neapărat trebuie să urmeze politica FIDESZ ci mai degrabă să-i reprezinte pe maghiarii din Transilvania. Fostul senator târgumureșean a avut un mesaj și pentru liderii administrației publice locale, prezenți în sală, Soos Zoltan și Peter Ferenc, cărora le-a transmis că nu este de ajuns să declare că totul este în ordine și frumos ci trebuie să facă ceva concret pentru oameni cum ar fi o parcare în spatele Spitalului Clinic Județean de Urgență Mureș, de care a spus că ar trebui să fie gata în două luni. El s-a mai referit și la scandalul gunoiului spunând că în astfel de cazuri primarul are de făcut un singur lucru, în loc să se plângă și să indice vinovații: să facă curățenie în oraș. Frunda a mai atras atenția că deși Soos Zoltan este favoritul pentru câștigarea Primăriei Târgu Mureș UDMR trebuie să fie foarte atent pentru că se pregătește o candidatură comună din partea partidelor românești, despre care nu crede însă că are șanse de reușită, însă mai există semnale că și la nivel central se vorbește de o colaborare PSD - PNL pentru alegerile locale din Mureș și Satu Mare pentru cele două funcții importante din aceste județe: primar de municipiu reședință de județ și președinte de Consiliu Județean .

Lasă un comentariu