Reportaj, Târgu Mureș: De la o funcție într-o corporație, la chef de succes și autor de rețete cu povești

Distribuie pe:

O absolventă de Matematică, devenită de-a lungul anilor coordonator al departamentului IT într-o importantă multinațională din România, Irina Lazăr, a decis brusc să-și abandoneze cariera de o viață în lumea cifrelor și să se dedice unei pasiuni profund înrădăcinate în sufletul ei: gastronomia.

Momentul de cotitură din viața Irinei l-a reprezentat pandemia de COVID-19, atunci când, pe fondul lockdown-ului și al muncii de la domiciliu, pasiunea ei pentru gătit s-a manifestat în întreaga ei splendoare, preparând și reinventând rețete tradiționale, alături de cei patru copii ai săi.

Acela a fost momentul în care Irina a decis să abandoneze viața de corporatist în favoarea bucătăriei, să se autoperfecționeze, să studieze, să urmeze cursuri pentru a deveni chef și chiar să deschidă un restaurant la Târgu Mureș.

Mai mult decât atât, toate rețetele experimentate în perioada pandemiei, începând cu pâinea de casă, fasolea bătută, ciorba de lobodă și terminând cu coliva, au fost cuprinse într-o inedită “Carte de Iubire în Bucate”, în spatele fiecărei rețete fiind expusă câte o poveste de natură personală.

“Pasiunea mea pentru gătit s-a născut dintr-o nevoie disperată de evadare, un strigăt lăuntric mut, o dorință de spargere a tuturor limitelor în care m-am încorsetat atâta vreme muncind în lumea cifrelor, a deadline-urilor, a șabloanelor, a șirurilor booleene, a meeting-urilor cu limbaj de lemn rigid și depersonalizant, a «kind reminder»-urilor. O lume pe care o iubeam în sine, dar care nu îmi oferea cadrul de a mă exprima la modul artistic cum aș fi simțit eu. La început am crezut că este o nebunie care a venit odată cu primul lockdown și care, gândeam eu, este reacția corpului/ sufletului/ minții mele la ideea de a sta închis în casă, arestat la domiciliu. Apoi am crezut că este o obsesie pentru că mă culcam în gând cu o idee, cu imaginea unei farfurii, alteori cu niște culori sau cu combinații de texturi, visam toată noaptea cum aș putea să transform eu toate astea în ceva nemaipomenit. Mă trezeam în zori (cu mult înainte să îmi încep programul corporate) și dădeam viață în farfurie visului care mă chinuise toată noaptea... Apoi o luam de la capăt. Îmi terminam ziua cu gândul pătimaș la creația mea de a doua zi și tot așa”, a arătat Irina Lazăr, în prefața scrisă la “Cartea de Iubire în Bucate”.

Fosta IT-istă devenită chef ne-a spus că multe dintre rețetele cuprinse în carte sunt de factură sentimentală și că, inițial, și-a propus ca aceste gânduri din spatele rețetelor să le păstreze doar pentru copiii ei.

“Tot ce e scris aici era scris într-o manieră personală și mă gândeam să o păstrez pentru copii, pentru amintirea rețetelor pe care le-am conceput împreună. Pe parcursul unui an am gătit împreună cu copiii, am povestit rețetele și am văzut istoriile din spatele acestor rețete, pentru că multe dintre ele sunt de factură sentimentală, sunt legate de tradiții, de originile mele - eu fiind din partea de sud a țării. Văzând ce material vast s-a adunat, inclusiv fotografiate, la sugestia unei prietene, am decis să le valorificăm. Aici am cuprins peste 100 de rețete, erau mult mai multe, dar a trebuit să fac un triaj pentru că tot ce conține cartea, plus ce am dat la o parte, înseamnă munca mea de vreo doi ani. Cei doi ani de pandemie în care a trebuit să-mi desfășor activitatea de IT-ist de acasă au însemnat practic și doi ani în care eu am evadat din lumea cifrelor, lucrând de acasă, în această zonă de gastronomie”, a declarat, pentru Agerpres, Irina Lazăr.

Irina are 42 de ani și este mama a patru copii (gemeni, o fată și un băiat de 14 ani, și doi băieți, de 12 și 10 ani), a absolvit Matematica la Universitatea din București, fiind specializată în Informatică, fapt ce a îndrumat-o spre o carieră în zona de programare, de implementare sisteme integrate.

“Imediat după terminarea facultății mi-am continuat cariera în zona de programator IT. Am fost consultant și, ulterior, am ajuns să conduc, pe parcursul a 16 ani, diverse echipe IT. Am lucrat cu companii mari Gaz de France, E.ON Gaz, unde am și ajuns până la urmă să lucrez. A fost așa, când, de pe o zi pe alta, dintr-un job care mă antrena și mă solicita inclusiv în permanente delegații în străinătate, peste tot în toată lumea asta, umblând cu proiecte, în secunda următoare toate s-au închis și a trebuit să rămân acasă. Și nu am rămas oricum acasă, ci cu cei patru copii. Eu, lucrând online, ei desfășurându-și orele tot online. A fost un șoc, pentru că, brusc, treci dintr-o lume a agitației într-o lume în care trebuie să-ți desfășori toată activitatea între patru pereți. Și nu oricum, ci cu tot ce a însemnat pandemia, cu stres, cu emoții. Eu oricum găteam copiilor, dar pomenindu-mă în această situație, am zis că vreau să fac ceva mai mult”, ne-a povestit Irina.

În încercarea ei de a evada, a decis să gătească familiei în fiecare zi, dar într-o manieră din ce în ce mai profesionistă.

“Am început să studiez foarte mult, deși timpul era destul de scurt, adică făceam jobul de acasă, aveam grijă de temele copiilor și trebuia să fac și partea asta. Dar a fost pasiunea care m-a ajutat să supraviețuiesc în perioada asta și am început să studiez la modul profesionist tot ce înseamnă tehnici de gătire, texturi, culori, absolut tot tabloul acesta care înseamnă gastronomie.

Mi-am reanimat o grămadă de amintiri din copilărie cu preparatele tradiționale pe care le găteau mama, bunica, străbunica și atunci mi-a fost mai ușor. Fiecare zi a fost planificată, a fost ca un proiect pentru mine, am susținut zi de zi o anumită tematică, am început să fac pâine de casă și a fost startul care ne-a bucurat pe toți. În acel moment am avut pâine proaspătă zi de zi și apoi am derulat fel de fel de rețete, ele sunt cuprinse în carte, le-am și structurat în așa fel încât să se vadă cum am trecut de la chestiile mai fancy, la cele tradiționale, inclusiv la cele religioase. Pentru că eu am adus din sud cu mine tot ce înseamnă mân-

căruri, cum e coliva, spre exemplu, care se face la noi cu ocazia celebrării morților, sau mucenicii. Toate acestea am dorit să le introduc în memoria gastronomică a copiilor”, a afirmat ea.

Irina și-a dezvoltat pasiunea și a dorit să o facă la modul profesionist, așa că s-a ambiționat și a urmat cursuri de bucătar.

“Acela a fost momentul în care am contrabalansat destul de puternic spre pasiunea mea pentru bucătărie. Atunci a fost momentul în care mi-am dat seama că nu pot continua la același nivel profesionist cu amândouă carierele. Soțul meu a simțit, la fel ca și mine, că într-adevăr aceasta este mai mult decât o pasiune pentru mine. A fost momentul în care am decis să spun stop carierei de IT-ist și să mă concentrez pe partea gastronomică. Având suportul soțului meu, am deschis un restaurant. A fost momentul în care am zis că vreau să fac totul la modul foarte profesionist și am urmat cursurile de bucătar, mi-am luat o certificare în sensul acesta. Pentru mine a fost o încununare a tuturor lucrurilor pe care le-am studiat, autodidact, dar am dorit să am și certificatul ca să pot să fiu îndreptățită să mă numesc chef. Acum am propriul restaurant la Târgu Mureș și o carte de bucate personală, cu rețete care au în spate câte o poveste”, ne-a relatat Irina Lazăr.

Cât despre “Cartea de Iubire în Bucate”, Irina Lazăr ne dezvăluie că nu e o simplă carte de bucate în care spune doar ingredientele, cantitățile și modul de preparare, ci fiecare rețetă prezintă o poveste.

“Eu n-am făcut cartea s-o vând, pur și simplu e o carte care mă expune pe mine foarte mult. Adică este destul de emoționantă. Am devenit chiar vulnerabilă expunând în ea o grămadă de idei și de sentimente prin ceea ce am scris aici. O poveste care mă emoționează, inclusiv acum, este cea din spatele rețetei de colivă. Eu de mică a trebuit să fac colivă. La noi, în sud, se face pentru pomenirea morților an de an și nu numai an de an, ci de mai multe ori pe parcursul unui an. Venind aici, în Ardeal, prin căsătorie, am fost surprinsă să nu găsesc acest obicei, chiar dacă el este legat de partea religioasă. Nu există acest obicei de a face colivă la pomenirea morților. Am refuzat să mă dezrădăcinez din sud și de tradițiile moștenite în care am trăit atâția ani și atunci am zis că mă încăpățânez și voi face în fiecare an, cu ocazia acestei celebrări, coliva. Am făcut-o și le-am explicat copiilor, care sunt pe jumătate sudiști, ce semnificație are coliva. Am vrut să le transmit și prin rețeta în sine, dar și prin menținerea acestei tradiții, faptul că moartea, de care toată lumea se teme, este o parte din viață. Până la urmă este o trecere într-o altă dimensiune, dar nu-ți întrerupe sub nicio formă esența spiritului”, crede Irina.

Ea afirmă că cei patru copii nu și-au cunoscut bunica din partea mamei și atunci s-a folosit de acest prilej pentru a le arăta cum se face coliva, iar astfel toți să își amintească de ea.

În cartea ei, Irina oferă exemple detaliate despre cum pot părinții să le organizeze copiilor ziua de naștere acasă și cum poți să “îmbraci” legumele într-un mod atractiv și apetisant.

“O zi de naștere cu un tort făcut de noi, cu fel de fel de aperitive elegante, foarte ușor de făcut, pe care chiar le poți face împreună cu copiii tăi. Și garantat asta rămâne în memoria copilului. Noi avem obiceiul să le facem ziua de naștere copiilor acasă, asta însemnând că beneficiez de toată aparatura și tot ce mi-am luat de-a lungul timpului, fiind pasionată de mulți ani de gastronomie. Invitații copiilor sunt obișnuiți ca atunci când merg la ziua de naștere a unui Lăzărel, fiindcă așa ne alintăm noi, să fie ceva special. Toate mâncărurile pe care le gândesc le fac în acord cu sezonul, la fel și organizarea acestor zile de naștere. Încerc să mă mapez pe chestii sezoniere, preparate sănătoase pe care le poți da copiilor. Le îmbraci într-o manieră elegantă, fără să-și dea seama că le dai legume - știți foarte bine cât de mulți refuză legumele sau supele. De exemplu, facem mini-burgeri, toate le facem singuri, împreună cu copiii. Ne gătim pentru zilele de naștere niște aperitive foarte drăguțe din mini-bruschete cu pâine de casă, pastă de măsline, pastă de ou. Eu reinterpretez multe rețete pe care le am din copilărie și le readuc sub o manieră mai elegantă”, mărturisește Irina Lazăr.

Pasiunea pentru gătit a mamei lor este împărtășită în special de doi dintre băieți, iar unul își asumă de cele mai multe ori prepararea cinei până la sosirea Irinei de la restaurant.

Rețetele gândite de ea și de copiii ei, cuprinse în “Cartea de Iubire în Bucate”, au fost translatate și în partea de restaurant, ca o recunoaștere a faptului că acestea sunt niște valori de la care s-a pornit pe acest drum.

“Insistăm pe mâncarea simplă, sănătoasă, bună, care este prezentată într-o manieră elegantă, având la bază niște principii foarte bine stabilite: nu gătim cu aditivi, nu gătim cu chestii care poate îți ușurează munca, dar îți dăunează pe partea de sănătate”, a conchis Irina Lazăr.

(Agerpres)

Lasă un comentariu