- Un eveniment puțin mai aparte, interpretat de unii în fel și chip, a fost reprezentat de plecarea familiei dumneavoastră din Târgu-Mureș (la Dobârca în Sibiu)! Cum a fost?
- Trebuia să ieșim neapărat din spațiul acela... Era o familie care a moștenit casa deși nu avea drept...
- Apartamentul!
- Nu... Toată casa... Era vorba de o clădire foarte mare, cu vreo două etaje, cu mai multe apartamente. O vilă mare!
- Tot locul acela era numai al lor?
- Da...
- Și ei, evreii în cauză, l-au revendicat? S-au prezentat cu moștenitori?
- Da, dar nu aveau acest drept! Clădirea a fost naționalizată, cândva...
- Au reușit, cu justiția, să devină proprietari și să evacueze pe locatari? A durat mult până când să vă aducă la cunoștință că trebuie să plecați?
- Nu! Din momentul când ni s-a spus să plecăm, Radu s-a dus la primarul Dorin Florea și i-a spus această situație!
- Era Dorin Florea, atunci, primar?
- Da! Cam prin 2000! Și s-a dus la el, cerându-i o locuință. Și l-a întrebat:
- Câte persoane sunteți? Radu a răspuns: - Păi, acum suntem două: eu și soția. A concluzionat: - Aveți dreptul la o garsonieră... Atelierul, de care aveți nevoie, nu intră în discuție!
- Extraordinar!
- Da! După aceea, Radu s-a gândit și mi-a zis: - Cel mai bine ar fi să te pensionezi tu! Ai dreptul, la cerere. Eu, încă, nu pot... Sau aș putea, pe caz de boală, dar iau foarte puțini bani!
Apoi am vorbit cu directorul de la școală despre aceste probleme și în 15 decembrie 2000 m-am pensionat la cerere. După care soțul, Radu, s-a dus să caute o căsuță undeva cât mai departe! Trebuia să iasă din mocirla aia, politică, pentru că deja erau “care pe care”!
- Era “legea junglei”!
- Da... Reușise P.D.S.R.-ul să-i ademenească pe “patrioți”... Îmi amintesc cum, la un moment dat, un individ foarte înalt, din Târgu-Mureș, s-a repezit la Radu și i-a “bătut obrazul”: - Păi tu nu ești în stare să furi pentru tine, cum să poți să ajuți lumea și să furi și pentru noi? Na...și cam așa a fost...
- Și a părăsit, mâhnit, Târgu-Mureșul!
- Da. La sfârșit de săptămână. Am pus o plapumă în mașină, pernă, ceva de-ale gurii și ne-am dus spre Sibiu...
- Nu era multă avere!
- Nu, nu! Și-am plecat! Unde anume, Radu nu s-a gândit... Însă repeta:
- M-am săturat! A preferat să rămânem în zona Sibiului, unde i s-a părut că era un relief mai interesant.
- Dacă dumneavoastră erați liniștită, domnul Ceontea cum era? Cum a primit noul context?
- Ca pe o lovitură, chiar dacă avusese în gând să plece cândva din locul acela... Să cumpărăm ceva-undeva...
- V-ați dus la Dobârca!
- Nu, aceea a fost ultima destinație! Am trecut prin niște localități unde am găsit de vânzare foarte puține case... Dar el s-a dus tot mai departe, mai departe, până când am ajuns la Miercurea Sibiului și n-am găsit case de vânzare!
- Da, știu, am trecut prin Miercurea Sibiului!
- Cu greu, am ajuns la Dobârca! Acolo ni s-a spus: - Știți, dacă nu vă deranjează să stați în satul ăsta, un cătun foarte frumos, dar pe care l-a stricat domnul președinte Ion Iliescu! Radu l-a întrebat: - Cum adică l-a stricat? Ni s-a zis: - Discutăm altădată!
- Cine era omul acela, primarul?
- Nu, era cineva din localitate!
- Dar domnul Ceontea nu i s-a prezentat? Poate, dacă ar fi știut cine este...
- Nu! Acolo, casele săsești erau închise, puține erau locuite... Una era însă nelocuită, nici nu mai știu cât a costat! După ce a văzut-o, Radu a întrebat cât costă, cine o vinde! Proprietarul avea să și plece în Noua Zeelandă, după aceea... Casa avea o gospodărie frumușică, dar era o problemă cu populația, despre care ni se spusese că 70% sunt români, restul sunt țigani! De fapt, am aflat ulterior că proporția era inversă! Și atunci, ni s-a clarificat “misterul”, am înțeles cum a stricat Ion Iliescu satul și cum a stricat și alte localități din zonă: Brașov etc.!
Așa a fost: Radu a negociat și, la a treia rundă, casa era cumpărată!
- Erau deci case părăsite de sași!
- Da, ocupate de etnici rromi cu “permisiunea” lui Ion Iliescu, care le-a recomandat spre ocupare! Și aceștia au dat năvală în casele respective, le-au însușit... Au intrat în ele cu cai și căruțe!
- Cât timp ați locuit la Dobârca?
- Din 2000 până prin 2009! Nu mai știu exact!
- Când localnicii au aflat cine este Radu Ceontea, cum au reacționat? Erau prietenoși?
- Românii, da, da...
- V-ați împrietenit cu ei!
- Da, sigur că da! Rromi, însă, cum îi știm, se gândeau și că poate mai “pică” ceva!
- S-a împrietenit cu primarul, cu preotul?
- Da...
- Au încercat să fie amabili cu dumneavoastră, nu? Să vă mai invite pe la dânșii, nu?
- Da, erau amabili! De vreme ce nu le cream probleme... Deci, nu se poate spune, că noi n-am mers acolo ca să profităm de ceva!
- V-a fost mai greu, atunci, din punct de vedere financiar?
- Ne-a fost foarte greu, pentru că aveam numai pensia mea!
- Numai pensia dumneavoastră?
- Da, primisem pensie la cerere. Atât! După aceea, nu mai știu în ce an, a încercat să se pensioneze și el, tot la cerere! Și culmea este că eu, având vechime mai mică și Definitivatul, aveam pensie mai mare decât Radu -care avea o vechime foarte mare și avea Gradul I ! Era absurd! Și când a primit pensia, mi-a zis: - Tu, îți dai seama ce pensie am primit? I-am răspuns: - Da, este bătaie de joc! Așa sunt vremurile și practic statul își bate joc de oameni...
- Vă mai amintiți cam cât avea o pensie?
- Nu mai știu exact... A zis doar: - Asta este! Este “concurența”... A simțit că își bate joc de el! Pe noi nu ne-au pasionat banii, n-am făcut din ei o obsesie... Și acum am o pensie de vreo 2000 de lei.
- Care i-au fost ultimele cuvinte, considerate că vi le-a spus cu tot năduful, cu toată trăirea?
-”Aș fi vrut să locuim mai aproape de o mănăstire... Nu s-a putut, dar îmi pare foarte rău că nu am avut mai multă grijă de voi, dar nu mi-a mai rămas timp - în lupta mea pentru binele Țării - ca să mă gândesc și la propria familie”! A fost prea altruist!
- Într-adevăr! A pus interesele naționale deasupra intereselor personale!
- Da! Să vedeți: eram la Târgu-Mureș și trebuia să meargă în Moldova, cu mașina personală, să înființeze acolo niște filiale de partid. Mi s-a adresat: - Lucia, dacă vrei să mă crezi, nu mai am un ban! Spun: - Și? Care-i problema? Du-te la sertar și ia de acolo cât îți trebuie! Îmi zice: - Dar să știi că nu pot să-i pun înapoi, că n-am! Nimeni nu mi-i decontează, pentru că asta nu este un partid al puterii!
- Păcat că noi, segmentul de patrioți, suntem cam deficitari în ceea ce privește coeziunea, națională, în jurul marilor idealuri!
- L-a ajutat în toate mișcările, din perioada aceea, Petre Burcă!
- Nu știu cine este, n-am auzit de numele său! Cine era acesta?
- Era un profesor din Târgu-Mureș! Era foarte activ!
- Cu siguranță că nu era tocmai ușor! Că erau și riscuri, sentimentul de suspiciune planând este peste tot... Mai ales că neo-securiștii, aserviți intereselor globaliste, aveau ca misiune să dejoace, diversionist, tentativele de formare a unei conștiințe colective cu specific naționalist!
- Atunci când se muncea de mult timp la subminarea P.U.N.R., un ofițer de Securitate, cred că era pensionar, Bândilă și nu mai știu cum se numea, făcea propagandă lui Funar pe Valea Mureșului... Și, fiind în satul Radului, la Deda, zicea: - Păi, ce fel de patriot este Radu Ceontea dacă s-a însurat cu o unguroaică? Și eu, care abia de știam câteva cuvinte! Așadar, ce era chestia aceasta că eu aș fi, de fapt, o unguroaică? Sau că Radu ar fi fost implicat în nu știu ce matrapazlâcuri?
Dar, auzind Radu aceste cuvinte, m-a atenționat:
- Lucia, te rog frumos, niciodată să nu-ți pui încrederea în “gura” slobodă a lumii: pentru că sunt foarte mulți oameni ticăloși, uneori îți vine să nici nu ai prieteni!
(Va urma)
Prof. COSTEL NEACȘU
