Le sunt recunoscător colegilor mei din Senatul Universității și întregului corp academic din Târgu Mureș, a căror încredere mă onorează și mă face mândru că pot reprezenta de la acest nivel una dintre cele mai importante instituții de învățământ din România.

Mandatul pe care îl încep astăzi (19 ianuarie – n.red.) va fi axat pe direcția confirmării statutului UMFST “George Emil Palade” din Târgu Mureș, ca principal pilon de dezvoltare al acestei zone binecuvântate a României.

În proximitatea uneia dintre zilele-bornă ale românilor, cea în care s-a născut Eminescu, m-am gândit astăzi, parafrazându-ne Poetul, că “istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu.”

E pluribus unum!

Lasă un răspuns