DNA la Prefectura Covasna: Sunt vizate retrocedările și investițiile

Distribuie pe:

Serviciul Teritorial Brașov al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care a efectuat în cursul zilei de marți percheziții la sediul Prefecturii Covasna, dar și la domiciliul prefectului Raduly Istvan, cercetează investițiile legate de renovarea sediului Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, precum și retrocedarea unui imobil, au precizat reprezentanții instituției.

Potrivit acestora, în urma perchezițiilor au fost ridicare o serie de documente, în baza cărora se va stabili dacă a fost comisă sau nu vreo infracțiune.

“Autoritățile au demarat o acțiune complexă de control la Instituția Prefectului - Județul Covasna, în ceea ce privește investițiile după anul 2021 (...) Reprezentanții Serviciului Teritorial Brașov al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au ridicat toate documentele relevante și fac cercetări pentru a stabili dacă a fost comisă vreo infracțiune. Potrivit prefectului, toate investițiile au respectat procedura legală. În ultimii ani, a fost renovată rețeaua electrică învechită a clădirii, deoarece nu mai făcea față solicitării tot mai mari ale dispozitivelor electrice și electronice, în birouri s-a schimbat podeaua, pereții au fost tencuiți și zugrăviți. Acoperișul și fațada au fost renovate, iar ușa de fier, care nu se potrivea cu stilul clădirii, a fost înlocuită cu una de lemn”, se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri Agerpres.

Prefectul a mai menționat că investițiile au fost absolut necesare și s-au făcut din bani publici, prin urmare este firesc să fie “contabilizați și verificați până la ultimul bănuț”, iar în acest scop a fost deschis și a colaborat cu echipa de control.

“Acestea au fost intervenții necesare, deoarece rețeaua electrică devenise periculoasă, acoperișul avea scurgeri de apă, podeaua din birouri se prăbușea, trebuia făcut ceva. Timp de luni de zile, împreună cu colegii mei, am lucrat într-un adevărat șantier pentru a îmbunătăți condițiile de lucru și pentru a readuce clădirea din centrul orașului la strălucirea de odinioară (...) Toate acestea s-au făcut din bani publici, care, bineînțeles, trebuie să fie contabilizați până la ultimul bănuț. Autoritățile au dreptul, chiar obligația de a verifica dacă fiecare leu din banii contribuabililor este cheltuit în mod rațional și în conformitate cu legea. Am colaborat cu echipa de control, le-am pus la dispoziție toate documentele pe care le-au solicitat și sunt convins că atât eu, cât și colegii mei am respectat în totalitate toate regulile și procedurile”, a mai spus prefectul Raduly Istvan.

În comunicat se mai menționează că “autoritățile au colectat date și în legătură cu retrocedarea unui imobil”, iar prefectul a confirmat că s-au căutat documente și în propria sa locuință.

Lasă un comentariu