Bărbat reținut pentru evaziune după perchezițiile din 11 ianuarie

Distribuie pe:

În urma celor 15 percheziții domiciliare efectuate în 11 ianuarie de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, un bărbat, de 45 de ani, din județul Galați, a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 - 2023, reprezentanții unei societăți comerciale, din Mureș, ar fi înregistrat în contabilitate 200 de facturi fiscale, fără conținut economic real, de la patru societăți comerciale de tip missing trader, aflate în circuite financiare ilegale cu alte entități.

Prin faptele săvârșite ar fi fost, astfel, prejudiciat bugetul general consolidat al statului.

În urma probatoriului administrat până în prezent, prejudiciul estimat este de aproximativ 155.300 de lei.

Reamintim că, la data de 11 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au efectuat 15 percheziții domiciliare, în județele Mureș, Iași și Galați, pentru documentarea activității infracționale de evaziune fiscală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Iași și Galați, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (IPJ Mureș)

Lasă un comentariu