LPF a anunțat programul primei etape din Superligă în 2024

Distribuie pe:

LPF a anunțat, miercuri, programul meciurilor din etapa a 22-a a Superligii. Vineri, 19 ianuarie - ora 17.00 / Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Politehnica Iași, ora 20.00 / FC Rapid 1923 - FCU Craiova 1948; sâmbătă, 20 ianuarie - ora 17.00 / Universitatea Cluj - FC Hermannstadt, ora 20.00 / Petrolul Ploiești - Dinamo București; duminică, 21 ianuarie - ora 15.00 / FC Botoșani - CFR 1907 Cluj, ora 20.45 / Universitatea Craiova - Farul Constanța; luni, 22 ianuarie - ora 17.00 / FC Voluntari - Oțelul Galați, ora 20.00 / FCSB - UTA Arad.

Naționala României și-a anunțat meciurile de pregătire dinaintea Campionatului European

Reprezentativa de fotbal a României va disputa, la începutul lunii iunie, două partide de verificare, ultimele înaintea turneului final din Germania. România va întâlni, pe 4 iunie, Bulgaria, iar pe 8 iunie va juca împotriva reprezentativei din Liechtenstein, ambele meciuri urmând să se dispute pe stadionul Steaua din București. Primul meci al naționalei din 2024 va fi pe 22 martie în fața Irlandei de Nord, pe Arena Națională, din București, iar patru zile mai târziu, pe 26 martie, urmând să întâlnească naționala Columbiei, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid. Baza de pregătire de la Würzburg, un oraș aflat la 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de Münich și 300 kilometri de Köln, va fi locul unde tricolorii se vor pregăti pe durata Campionatului European. Pe lângă condițiile oferite de hotel și stadionul de antrenament, precum și faptul că tricolorii se vor putea pregăti într-o zonă liniștită a Germaniei, un alt criteriu important a fost modalitatea de transport disponibilă pentru deplasarea în orașele unde se vor juca partidele. Gara din Würzburg are linie de tren rapid directă către toate cele trei orașe unde tricolorii vor evolua și se află la 4 kilometri de hotel. În Würzburg sunt aproape 1.500 de români rezidenți.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu