Cadoul din cutia de pantofi

Distribuie pe:

În cadrul unei acțiuni umanitare de întrajutorare, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în colaborare cu reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, au împărțit cadouri mai multor familii greu încercate.

Activitatea face parte dintr-o campanie inițiată și organizată de Corpul Național al Polițiștilor, Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA) - Regiunea 1 Mureș și Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL - Filiala Mureș, cu sprijinul, devenit deja obicei, al Structurii de tineret pentru județul Mureș, din cadrul Departamentului de tineret și biroului de Cateheză - Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia.

Demersul a vizat oferirea de cadouri și momente de bucurie în preajma Sărbătorii Crăciunului celor care nu au avut până acum această posibilitate.

Astfel, polițiștii mureșeni s-au mobilizat și au pregătit aproximativ 45 de cadouri frumos împachetate, conținând haine, rechizite, dulciuri și obiecte de uz personal. De asemenea, reprezentanții Bisericii s-au asigurat că printre cadouri se regăsesc alimente suficiente pentru mesele de sărbători.

Prin grija Pr. Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș, și a Pr. Mihai Dumitrescu - inspector social pentru județul Mureș, au fost identificate mai multe familii nevoiașe în localitățile Glodeni, Gornești, Periș, Petelea, Băgaciu, Gănești, Nazna, Râciu, Ernei, Sânger și Seleuș, fiind astfel organizate activitățile de distribuire.

Distribuirea pachetelor adunate continuă pentru ca acestea să ajungă la cei pentru care perioada festivă de iarnă rămâne în continuare încărcată de griji, precizează reprezentanții IPJ MUREȘ.

Lasă un comentariu