Certificarea producătorilor agricoli români

Distribuie pe:

Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a votat favorabil Proiectul de lege privind instituirea schemei de Certificare Voluntară “De Origine România” (DOR), inițiat de Emil Dumitru, vice-președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților. Conform proiectului depus, schema de certificare voluntară poate fi aplicată în cazul produselor neprelucrate, dacă producția, cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea și mulsul în cazul vacilor, ovinelor și caprelor are loc pe teritoriul României. Pentru produsele prelucrate, se acceptă însă până la 25% de ingrediente care nu pot fi înlocuite cu ingrediente similare produse pe teritoriul României. La nivel național nu avem încă legislație de acest tip, dar în Europa există 442 de scheme de certificare, se arată într-un comunicat al inițiatorului.

“Proiectul va aduce beneficii imediate economiei românești, producției autohtone și va crește legătura dintre consumatorii români și brandurile și produsele românești de calitate. Proiectul reprezintă prima schemă de certificare voluntară din România și la ea poate avea acces orice producător sau procesator român. Obținerea acestui certificat garantează că produsul alimentar a fost fabricat pe teritoriul României din materii prime de calitate, de origine românească”, a precizat Emil Dumitru.

Reprezentanții asociațiilor prezente la dezbaterea din comisie, precum Asociația pentru promovarea alimentului românesc, ANSVSA, Uniunea Cooperativelor de Ramură din Sectorul Vegetal, precum și Asociația Marilor Lanțuri de Magazine susțin inițiativa legislativă.

B.V.B.

Lasă un comentariu