Pentru prof. univ. dr. ing. Vasile Boloș, locul mărturisirilor depline, fără nicio piedică, rămâne pagina de carte. I-a fost la îndemână, prin datele vieții sale, exprimarea orală, cu toate beneficiile, dar și cu limitele ei, simțind uneori că aceasta îi restricționează “posibilitatea unei comunicări bine definite, clare”. De aici propensiunea pentru textul scris și publicat, prin care să transmită preocupări civice și profesionale legate de “o imagine a societății românești la scara comunității mureșene”, căreia Vasile Boloș îi aparține de peste cinci decenii. Astfel, a publicat De universitatis, Mărturii de viață academică, Opinii și ecouri, Rostiri și scrieri, iar mai nou, cartea tipărită la Editura Limes din Cluj-Napoca, Dialoguri asincrone, în care autorul își răsfrânge mesajul în alte și alte nuanțe ale disponbilității de comunicare, rezumate, reverberant, în dictonul De minimis non curat praetor.
Dialogurile asincrone surprind prin cordialitate, ideatică și frumuseți afective, conturând vârste și responsabilități prin care viața să-l poată întâmpina cu respect pe cel care-i caută cu adevărat rosturile și înțelesurile. În prăpastie vor cădea, consemna Eminescu în pagini de publicistică, cei care nu sânt în stare să dezlege enigmele timpului, rămânând piticii moderni îmbrăcați în zale ruginite. Dialogurile asincrone devin mărturiile omului și intelectualului care nu mimează atitudini, ci le învestește cu vie conștiință umană și profesională, cuprinzându-le firesc în limbaj comportamental, fără să aibă, cum ar spune Marele Blaga, “masca pe obraji”.
Dialogurile sunt exerciții de sinceritate născute din trăire interioară, dominate de omenie, spirit al dreptății și reflecții asupra lumii noastre, din păcate mai aproape de Lut decât de Duh. Autorul în îngăduințele sale acceptă uneori și greșeală, dar nu perseverența în greșeli, iartă unele din sincopele vieții culturale, dar nu și lipsa de recunoștință față de adevăratele valori culturale pe care le consideră ((amintind de Cicero) virtuți.
Așadar, autorul Dialogurilor asincrone e în tumultul vieții, simțindu-i și resorturile binelui și primejdiile, depunând mărturie mai ales în numele semenilor care trăiesc bucuria edificării propriei ființe. Pe aceștia îi invocă, îi apără și îi așează în văz cotidian ca pe cei care preiau crezul înaintemergătorilor, acela de a fi cu adevărat “în brazda noastră” cu voințele noastre. Vasile Boloș respinge abrutizarea, egoismul, însingurarea, deprimarea, distrugătoare pentru omul de azi care mai poate găsi trepte spre a coborî la cerul din însăși ființa sa și trepte spre a urca, tocmai descoperindu-și cerul ființei, spre bogății spirituale.
E totul meșteșugit în pagina lui Vasile Boloș, ca într-o scrisoare deschisă adresată unor interlocutori care, prin gândirea și freamătul lor sufletesc, pun în evidență aspecte din complexitatea vieții derulate între provocări și armonii, piedici și izbânzi, ingratitudini și loialitate, deslușind perspective (“rebeliunea spiritului”) ale ieșirii din hazard și mediocritate. Într-o lume a neliniștilor și incertitudinilor, implicarea, curajul civic, încrederea, comunicarea responsabilă, crede autorul, trebuie așezate la baza vieții. Altfel, apar erorile și momentele de confuzie (“derapaje de interpretare”), căderile și deruta, la fel îndepărtarea de esența lucrurilor. De aceea autorul inițiază un cod salutar care să prevină neajunsuri, accentuând printre altele nevoia de modernizare a partidelor care să nu se mai gândească doar la “următoarele alegeri”, ci la “următoarele generații”.
Dialogurile asincrone ale lui Vasile Boloș semnalează rodiri, dar și anomalii, în viața comunității mureșene, cuprinzând în reflecții mersul cotit sau drept al lucrurilor, spre bătăi mai lungi decât fugara și ingrata clipă, autorul fiind nu doar cel care consemnează, ci și cel care face din consemnare îndreptar. Pornind de aici, Vasile Boloș își nuanțează mesajul în atâtea trăiri afective, sub semnul responsabilității și al implicării, în luări de poziție prin texte oficiale, în replici polemice, remarci protocolare, înscrisuri in memoriam, scrisori sau note de întâmpinare a unor evenimente, adresări directe sub forma urărilor aniversare făcute semenilor, în calitate de consilier județean mureșean, unul dintre cei mai respectați, rector sau prorector al Universității “Petru Maior” din Tg. Mureș, autor de manuale, cursuri universitare și brevete de invenții, editor al publicației “Scientific Bulletin of the Petru Maior University”, colaborator al mai multor universități din Europa și SUA; acum făcând și mai vizibile prin Dialoguri asincrone fasciculele unei biografii vegheate de satisfacția împlinirilor, parcă rescriind alineatul biblic: “N-am venit să stric, am venit să împlinesc.”
Valentin Marica