După cel de-Al Doilea Război Mondial, România se afla, fără precedent, în pragul unei influențe sovietice inevitabile care avea să înfrunte toate forțele democratice pentru a crea un guvern loial planurilor lui Iosif Vissarionovici Stalin.
La Conferința de la Ialta din 4-11 februarie 1945, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influență sovietică, iar în primăvara aceluiași an a adus cu sine un prim guvern pro-sovietic în țara noastră, condus de Petru Groza și acceptat cu greu de către Regele Mihai. De fapt, după unele surse istorice, Regele ar fi fost somat să îl accepte pe favoritul sovieticilor, Petru Groza, după demiterea generalului Nicolae Rădescu. Cel care impunea instalarea primului guvern comunist al României la 6 martie 1945, condus de Petru Groza, a fost criminalul sovietic, Andrei Vîșinski. Acest personaj a fost unul dintre arhitecții marii terori staliniste și are pe conștiință multe mii de oameni care au fost executați fără să fi avut vreo vină.
Începând cu 21 august 1945, Regele Mihai a intrat în “greva regală”, refuzând să participe la activitățile publice și să semneze decretele de legi. Acest lucru s-a întâmplat deoarece regele își dorea, de urgență, demisia lui Petru Groza și instaurarea unei guvernări democratice care să asigure alegeri libere, libertatea presei, a cuvântului, a religiei și a asociației, ceea ce nu se putea de realizat, categoric, cu un guvern condus din umbră de către comuniști. Și Statele Unite ale Americii, împreună cu Marea Britanie, cereau la București un guvern care să creeze o democrație autentică în România, însă fără succes, deoarece era prea târziu de a evita influența comunistă care se extindea tot mai mult în Europa centrală și de Est. Având în vedere că multe organizații internaționale îl detestau pe Petru Groza și guvernul său, acesta încerca să obțină mai multă susținere din partea cultelor religioase, oferindu-le privilegii din partea statului. Această susținere avea să coste libertatea religioasă prin supunerea bisericilor în fața instituțiilor statului, conduse de funcționari care erau gata să-și vândă propria credință pentru anumite favoruri. Este important de menționat că, în luna august 1945, Groza a refuzat să-și dea demisia, așa cum i-o ceruse Regele Mihai, încălcând atât Constituția, cât și tradiția democratică. Totodată, Petru Groza a avut un rol decisiv în falsificarea alegerilor din 1946, în arestarea liderilor partidelor democratice, în frunte cu Iuliu Maniu, în detronarea și exilarea Regelui Mihai I, precum și la interzicerea Bisericii Greco-Catolice pe teritoriul României.
Prin Legea nr. 188 din 24 martie 1945 se înființa Ministerul Cultelor, ca minister independent, păstrând această denumire până în anul 1957. La 12 mai 1945 a fost adoptată Legea nr. 384 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cultelor, care avea ca principale atribuții inspectarea, supravegherea și controlul cultelor și asociațiilor religioase, organizarea, administrarea și controlul învățământului religios, conservarea și restaurarea bisericilor.
Promițând oprirea epurărilor din aparatul administrativ bisericesc și eliberarea clericilor din lagărele de la Caracal și Slobozia, guvernul Groza a organizat, în zilele de 16-17 octombrie 1945, un Congres al preoților ortodocși, majoritatea din ei fiind membri ai Uniunii Preoților Democrați, la care au participat, inclusiv, reprezentanți ai cultelor recunoscute în statul român. Evenimentul a avut loc la Palatul Camerei Deputaților din Dealul Mitropoliei de la București și a fost pregătit de către Ministerul Cultelor în frunte cu preotul Constantin Burducea.
În prima zi de Congres, numit și Congresul Cultelor, au participat mai multe oficialități, cum ar fi: Patriarhul Nicodim; Prim-ministrul, Petru Groza; Ministrul Cultelor, preotul Constantin Burducea; Ministrul Internelor, Teohari Georgescu; Ministrul Artelor, Mihai Ralea; Ministrul de Război, Vasiliu Rășcanu; Ministrul Agriculturii, Romulus Zăroni. De asemenea, la eveniment au luat parte reprezentanți ai clerului din URSS, Bulgaria, Iugoslavia și Ungaria.
În debut, a luat cuvântul ministrul Burducea care a declarat că scopul manifestării este întărirea legăturilor între popor și biserică și conlucrarea frățească și folositoare tuturor cultelor din România pentru stârpirea urii de rasă și pentru colaborarea necondiționată și pe toate căile cu regimul “democratic”.
Mesajul ministrului și preotului Burducea a fost unul pompos, dar cu interese partinice la mijloc, un discurs care nu avea nimic comun cu democrația și libertatea, ci doar cu supunerea și identificarea viitorilor colaboratori ai statului comunist. De fapt, acesta a fost unul din obiectivele organizării acestui Congres la care Patriarhul Nicodim nu a dorit să vină, știind ce scopuri urmărea guvernul Groza. Într-un final, Nicodim și-a făcut prezența la eveniment, fiind constrâns să participe, dar a stat foarte puțin timp și nici nu a promis careva lucruri în fața reprezentanților statului. În acea perioadă, Patriarhul Nicodim era cunoscut ca un anticomunist convins și un aprig susținător al Regelui Mihai.
Cei circa 4.000 de preoți, pastori și slujitori religioși din toate confesiunile creștine și necreștine care au participat la lucrările Congresului Cultelor, majoritatea dintre ei se arătau dispuși să susțină Partidul Comunist și politicile acestuia, unii convinși fiind, iar alții din frică să nu fie arestați sau lipsiți de privilegii. La începutul Congresului, Iosif Stalin a fost ales simbolic președinte de onoare al adunării, chiar dacă îndeplinea funcția de președinte al Mișcării Mondiale Ateiste și era un ucigaș în masă al creștinilor. În timpul desfășurării Congresului, rând pe rând, episcopi și pastori se ridicau și spuneau că comunismul și creștinismul sunt în esență același lucru și pot coexista, apoi s-au întrecut în a aduce cuvinte de laudă la adresa comunismului, dorind să convingă guvernul Groza de loialitatea Bisericii.
Un episcop ortodox și-a pus imaginea secerii și ciocanului pe robă și le-a cerut preoților din subordine să nu-l mai numească “Sfinția Voastră” ci “Tovarășe Episcop”. Un eveniment asemănător a avut loc în orașul Reșița, unde imnul Uniunii Sovietice a fost cântat de toți participanții ridicați în picioare, iar la final, președintele unei organizații religioase neoprotestante a proclamat de la tribună că Stalin nu face altceva decât să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Evident că, odată instalați la putere, comuniștii au folosit toate mijloacele posibile de a supune biserica partidului și a o folosi în scop de propagandă, chiar și prin compararea unor lideri comuniști cu anumite personaje biblice.
(Va urma)
Prof. Andrei Guțu
