Sfinții Mihail și Gavriil - Arhanghelii Domnului!

Distribuie pe:

- 8 noiembrie 2023 -

Motto: “Eram doar un copil atunci când l-am văzut pe îngerul meu păzitor. Aveam șapte ani și dis de dimineață, l-am văzut pe îngererul meu păzitor. Sunt tot atât de încredință azi, pe cât am fost și atunci”.

Principesa Ileana (Maica Alexandra, 1909-1991), fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria.

BISERICA ORTODOXĂ a rânduit, încă de prin secolul al V-lea, ca în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an să fie cinstiți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, dar în jurul lor Biserica adună și serbează toată obștea sau întreg “soborul” Sfinților Îngeri la un loc. Drept aceia, este firesc să ne întrebăm : ce sunt îngerii și ce rol au ei în viața fiecăruia dintre noi?

Cuvântul “înger” este de origine grecească (anghelos) și are sensul de vestitor sau trimis; cu alte cuvinte ei au menirea de a vesti oamenilor voia lui Dumnezeu. După învățătura Bisericii noastre “îngerii sunt duhuri, adică ființe spirituale, fără trup, nemuritoare, înzestrate cu minte, voință și putere”. Ei au fost creați de Dumnezeu înaintea “lumii văzute”, după cum aflăm din Sfânta Scriptură: “La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Fac. 1,1), prin “cer” înțelegând pe cei ce locuiesc acolo, adică pe îngeri. La început îngerii au fost făcuți buni de Dumnezeu, strălucind de frumusețe, de înțelepciune și de tot felul de daruri. Dar unii dintre ei, în frunte cu Lucifer, din mândrie, s-a răzvrătit împotriva Ziditorului, voind să fie asemenea Lui. În felul acesta au căzut din cinstea care erau, făcându-se demoni. După căderea îngerilor răi, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, s-au dovedit a fi cu credință și ascultare către Stăpânul Creator, fiind numiți căpetenii a cetelor fără de trupuri și, luînd chip de trupuri s-au arătat multora, după cum putem afla din Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Taetament, cea mai mare fiind vestirea de către Arhanghelul Gavriil către Sfânta Fecioara Maria, că va naște pe Mântuitorul lumii (Luca 1, 26-38). Ei mai sunt prezenți și în viața fiecăruia dintre noi, slujind la călăuzirea și apărarea oamenilor, ducând rugăciunile noastre către Dumnezeu: “Îngerilor săi va porunci pentru tine, ca să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11). Fiecare dintre noi, are câte un înger păziror, dat nouă, de la botez care ne ajută să facem binele, conștientizând răutatea, răului. Avem, în felul acesta și datorii față de ei: să-i cinstim, să le dăm ascultare, să ne străduim să fim vrednici de puterea lor și mijlocirea lor pentru noi în fața tronului ceresc. Atunci când suntem în diferite nevoi și necazuri, să-i chemăm în ajutorul nostru spunând: “Sfinte îngere păzitor, care mi-ai fost dat de la Taina Sfântului Botez, acopere-mă cu acoperământul aripilor tale, și-mi dăruiește sănătate, liniște sufletească și trupească, și depărtează de la mine și familia mea toată lucrarea cea rea Diavolului” AMIN!

P.S. Maica Alexandru-Principesa Ileana: “Îmi amintesc tot timpul de minunea întâlnirii mele cu îngerii; Mă aflam în camera fratelui meu mai mic, prințul Mircea, care a murit de febră tifoidă pe când avea mai puțin de patru ani. Camera era luminată de zorii zilei și am văzut un grup de îngeri în picioare, ca și cum ar sta de vorbă, în jurul patului fratelui meu. Eram conștientă de aceasta, deși nu le puteam auzi vocile. Erau îmbrăcați în tunici lungi, unduitoare, de diferite culori, cu nuanțe delicate. Părul le cădea până la umeri și era diferit la culoare, de la blond până la roșcat și castaniu întunecat. Nu aveau aripi. La picioarele patului fratelui meu, Mircea, stătea o făptură cerească, puțin la o parte de ceilalți - era înalt și extrem de frumos cu aripi mari, albe. În mâna dreaptă ținea o lumnânare aprinsă, nu părea să aparțină de grupul de îngeri adunați împrejurul patului. Era clar că stătea deoparte de pază. Am știut că el era Îngerul păzitor”. Maica Alexandra-Principesa Ileana a ridicat o mănăstire în America, statul Pennsylvania, unde este și înmormântată, alături de pământul și costumul popular pe care le-a luat din România când a plecat în străinătate. În urma experienței pe care a avut-o, a scris o carte de excepție “Îngerii”, pe care v-o recomand cu multă căldură.

“LA MULȚI și FERICIȚI ANI”, acelora care s-au învrednicit a purta numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cu toate diminutivete aferente.

Cu dragoste creștină, preot ortodox român,

ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL

Lasă un comentariu