Eveniment de referință în domeniul neurochirurgiei, la UMFST “G.E. Palade” Târgu Mureș

Distribuie pe:

Specialiști din țară și din străinătate, nume de referință în domeniul neurochirurgiei și al neuroștiințelor, se află, în perioada 18-21 octombrie 2023, la Târgu Mureș, la ediția cu numărul 48 a Congresului Societății Române de Neurochirurgie și la cea de-a 27-a ediție a Cursului Francez în Neurochirurgie.

Congresul își propune să îmbine tradiția bogată în această specialitate medicală cu modernitatea, ținând cont de progresul medicinei și al tehnologiei medicale. Tema evenimentului științific va acoperi întregul spectru al patologiei neurochirurgicale și vor fi prezentate cele mai noi concepte și tendințe în acest domeniu.

Evenimentul reprezintă și o ocazie excelentă pentru specialiști de a împărtăși propriile experiențe, de a genera idei, de a dezvolta noi colaborări și de a încuraja promovarea proiectelor de cercetare în domeniul medical.

Congresul are loc la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST “G.E. Palade” Târgu Mureș, iar programul științific se poate consulta pe site-ul: https://rsncongress2023.ro/congress-scientific-program.html.

Compartimentul Relații Publice UMFST

Lasă un comentariu