(continuare)
…În același spirit, este greu de înțeles de ce termenul de “ranking” tinde să elimine vechile forme, intrate de mult în uz, precum “clasament”/ “clasificare” sau “ierarhizare”/ “ierarhie”. În consecință, noi nu mai facem clasamente ale universităților, ci ranking-uri, ba și metaranking-uri. Firește, devine “cool” să spunem și să scriem “ranking”, dar nu văd rațiunea pentru care am elimina termenii mai vechi din limba noastră, pe aceia care exprimă exact același lucru.
Limba are legile ei, care nu se încadrează ușor în limbajul de lemn voit de oficiali. S-a vrut odată, prin anii '70-'80 ai secolului trecut, scoaterea din vocabular a cuvintelor “domn” și “doamnă”, în favoarea perechii slavo-sovietice “tovarăș-tovarășă” și a fost un eșec total. Ba mai mult, de când “tovarăș” ni s-a băgat pe gât cu sucitorul, nu mai poți să spui nici măcar “tovarăș de vânătoare”, precum scria Mihail Sadoveanu în 1926, fără să nu fi catalogat drept nostalgic comunist.
Cuvintele nu se pot exila, condamna, blama sau distruge, așa cum face uneori o societate cu oamenii
indezirabili. Cuvintele sunt ca banii - după cum spunea demult un cărturar - și circulă dacă sunt bune, dacă sunt intrate în uz. Circulația lor nu trebuie, însă, forțată pe motiv că ne plac mai mult unele decât altele. Este loc pentru toate cuvintele limbii române, ca și pentru cele care vin mereu din alte limbi. Se mai “tocesc” unele dintre aceste cuvinte, prin abuz sau din alte motive, dar este bine ca “tocirea” aceasta să fie naturală. Limba română, asemănătoare unui organism viu, este o limbă permisivă, deschisă, adaptabilă, dar nu este chiar gumilastic și nici nu se lasă mereu umilită. (sursa - facebook.com/ioanaurel.pop/?locale=ro-RO)
