Un eveniment dedicat seniorilor

Distribuie pe:

Cu ocazia zilei Internaționale a Persoanelor în Vârstă, în multe localități din țară se organizează întâlniri specifice, după 1 octombrie. Un astfel de eveniment, la care am fost invitată, a fost organizat în cadrul FUNDAȚIEI ALPHA TRANSILVANĂ din Târgu Mureș, departamentul CLUBUL SENIORILOR, înființat în urmă cu mai puțin de 2 ani. Aici există o activitate permanentă pentru seniori de la înființarea Fundației, în urmă cu 32 de ani. Această organizație caritabilă, în slujba oamenilor, a fost meritul președintelui fondator, cunoscutul medic neurochirurg DR. ALEXANDRU LUPȘA, în 1992, axată pe servicii sociale, pentru ajutorarea celor cu nevoi speciale și a categoriilor cu dizabilități. Acest departament al seniorilor are rolul de socializare și petrecere a timpului liber. Întâlnirea din acest an a fost un eveniment special care s-a derulat sub forma unui carnaval cu costume deosebite și măști. S-au evidențiat două tinere entuziaste, care au cântat și dansat tot timpul spectacolului, LAURA și DALMA, amândouă fiind dintre persoanele cu dizabilități. LAURA HEGHIEȘ a ajuns la Fundație în urmă cu 14 ani, fiind repartizată din partea Autorității Tutelare, și dată în grija dnei LIGIA CĂLUGĂRU. A avut o existență dramatică, fiind abandonată la 3 luni de mama sa, viețuind prin orfelinate și azile de noapte. De când se află aici, viața ei s-a schimbatb radical în bine, fiind angajată la bucătăria Fundației, absolvind 8 clase și participând la multe activități care au loc aici. Descoperindu-și talentul muzical, a fost pregătită de 2 profesori de canto din Târgu Mureș, participând la diferite concursuri unde s-a evidențiat. Astfel, la Olimpiada de Maraton, din câteva orașe din țară, Iași, Timișoara, Cluj, Târgoviște, a luat locurile I și II în urmă cu 5 ani. La concursul de canto a persoanelor cu dizabilități a fost clasată pe locul I, fiind trimisă în Coreea de Sud, pentru o săptămână, în 2019. În 2022 a participat în Olanda, la un alt concurs muzical, împreună cu corul din această țară. În toamna acestui an, e propusă să plece din nou în Olanda, între 24-28 octombrie.

O ființă binevoitoare și foarte activă, cu multă voință și dorința de a se autodepăși la cei 42 de ani. O altă acțiune intercalată la această petrecere a venit din partea Liceului Internațional INTEGRITAS, de lângă Târgu Mureș, care a participat cu un grup de elevi de liceu - clasa a IX-a și ne-au oferit momente deosebit de frumoase și armonioase prin cântecele și muzica lor de suflet. Coordonatorul și profesorul lor, MIHAI GORAN, care nu se află pentru prima oară aici, a realizat o lecție de viață ilustrată cu idei benefice prin acțiunile elevilor, bazată pe un concept religios exclusivist. Participând cu tot sufletul la această demonstrație a ideilor benefice pentru un mod de viață armonios bazat pe respect, iubire, bunătate, răbdare, bucurie și ascultare, toate acestea fiind percepte morale și etice necesare educației tinerelor generații de astăzi. Muzica interpretată atât de coriști, cât și de 4 instrumentiști, profesorul cântând la vioară. Impresionantă această demonstrație de educare prin cuvânt religios, în final oferindu-ne 2 postere mici și textul cântecelor ascultate. Felicitări dlui profesor.

Am revenit în sala de dans, unde s-a continuat petrecerea și s-a făcut jurizarea costumelor de carnaval, care au fost premiate după cum urmează: locul I -Elena, locul II- Mariana , locul III - Aurelia și 2 mențiuni ale Klarei și Radu cel frumos, interpret la orgă electronică și vocal (voluntar de 10 ani, în formația HEPPY FEET), alături de Nicoleta, Adela și Mihai. Coordonatorul acestor activități distractive ale Clubului Seniorilor, dna ESTERA KACSO, asistent social, a fost un stimulator activ al bucuriei și veseliei care a dominat evenimentul și prezența invitaților. Din partea Primăriei Tg. Mureș a participat dna. CORINA TODORAN, director adj. executiv cu probleme sociale al D.A.S. (Direcția de Asistență Socială). Această relație de parteneriat public privat cu Fundația ALPHA TRANSILVANĂ durează doar de 5 ani. Le mulțumim tuturor pentru efortul și primirea călduroasă a invitaților, urându-le multe succese și realizări.

Rodica Olteanu - artist plastic

Lasă un comentariu