Măsurile preconizate de către actuala coaliție pentru echilibrarea bugetară nu au calitatea unei reforme fiscale, așa după cum extrem de ritos le place să spună guvernanții. Sunt simple și aproape primitive măsuri de colectare cu orice preț, prin orice mijloace și oricum a unor sume de bani, fără nici o gândire de perspectivă privind consecințele negative pe care aceste măsuri le vor avea.
În prezenta scriere vreau să abordez măsurile din alt unghi, mai general, acela al direcției pe care actuala coaliție dorește să o dea evoluției economiei și societății românești în contextul geopolitic actual, caracterizat prin transformări de esență ale modelului de funcționare ale pieței mondiale, ale crizelor suprapuse și ale războiului din imediata noastră vecinătate.
Vreau să pun o întrebare: Mai vrem o țară ca afară?
Desigur, nu adresez această întrebare acelora care au sperat că după schimbarea din 1990 vom trăi ca în Occident, adică într-o lume pe care o numeam capitalistă și care se diferenția radical de lumea în care trăiam noi și pe care o numeam comunistă.
“Țara de afară” nu o vedeam doar ca pe un “rai” consumerist în care nu se stătea la coadă pentru o jumătate de pachet de unt, ci ca pe un “rai” al dezvoltării și al afirmării personale, recunoașterii calităților și meritelor personale. O țară ca afară era pentru noi, cei din comunism, acea societate care nu punea condiția apartenenței la partidul comunist pentru a promova pe cei care aveau rezultate deosebite în activitate, care se remarcau prin talent și potențial creativ.
Ar fi o mare greșeală și un păcat în fața istoriei dacă cineva, undeva, cândva va pretinde că românii au dorit “o țară ca afară” doar pentru a mânca sau pentru a se îmbrăca mai bine sau pentru a-și petrece concediul în Mallorca.
S-a dorit o țară ca afară și pentru a aduce în România acea valoare europeană numită recunoașterea și respectarea demnității individuale. S-a dorit eliminarea egalitarismului comunist și a reducerii valorii indivizilor la o medie devenită principiu al guvernării comuniste. Individul nu putea să devină “elită” prin meritele sale profesionale pentru simplul motiv că în societatea comunistă categoria “elită” aparținea în exclusivitate doar cadrelor superioare ale partidului comunist.
Dacă, profesional, individul se pierdea în masa cetățenilor, indiferent de valoarea sa personală, viața sa particulară se cantona tot în zona egalitarismului, neputând depăși nivelul proprietății personale “garantate” de calitatea sa de “proprietar socialist al mijloacelor de producție”. Maximul proprietății personale erau o Dacie și un apartament de 80 metri pătrați.
Ce își putea dori mai mult un român obișnuit în timpul comunismului? O mașină străină de fabricație occidentală, un apartament mai mare, o excursie în Europa? Cu mare greutate și mult timp de așteptare se putea cumpăra un Trabant, iar pentru plecări în străinătatea occidentală trebuia pașaport, ceea ce pentru marea majoritate a românilor era o imposibilitate.
Am insistat mai mult asupra unor aspecte din viața individului în România comunistă pentru că nu vreau ca aceia care nu au trăit acele vremuri să rămână cu sentimentul că atunci era rău doar pentru că nu aveam suficientă mâncare și nici libertatea de a ne informa și de a călători. Am vrut ca, prin acest crâmpei de istorie, să arăt celor tineri și să reamintesc celor mai în vârstă că atunci era rău și pentru că individul își pierduse individualitatea, în sensul recunoașterii meritelor sale și, în funcție de acestea, să i se recunoască dreptul de a fi recompensat material, social și moral.
Acum trăim într-o lume diferită și trebuie să recunoaștem că multe lucruri s-au schimbat în direcția în care România devine din ce în ce mai mult o țară ca afară. România a reușit să aibă creștere economică și în condiții de criză. PIB/locuitor în România a crescut de la 1.659 dolari în 2000 la 14.585 în 2021, deci de aproape 9 ori. Afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%. Nivelul de trai în România a înregistrat un progres remarcabil de la integrarea României în Uniunea Europeană, iar aderarea la UE și banii europeni au contribuit în mare măsură la creșterea nivelului de trai.
La această evoluție au contribuit semnificativ dezvoltarea accelerată a sectoarelor din economie, sprijinul financiar oferit prin schemele de ajutor de stat, precum și un climat economic stabil.
Putem comenta în fel și chip această situație, dar nu se poate evita o concluzie clară: mediul de afaceri românesc, eliberat de constrângerile egalitariste ale comunismului, s-a motivat remarcabil, și-a dezvoltat inițiativa și spiritul antreprenorial, a folosit inteligent oportunitățile oferite de aderarea la piața europeană, a știut să preia elementele moderne de management aduse de prezența capitalului străin și al multinaționalelor.
Succesul în afaceri a devenit un atribut des întâlnit în caracterizarea multor români care au avut curajul de a-și lua soarta în propriile mâini, ceea ce le-a permis să aspire spre atingerea unor standarde și condiții de viață mai bune, apropiate de cele ce caracterizează societatea europeană modernă. Veniturile mai mari au permis achiziționarea de locuințe mai moderne și mai spațioase, automobile mai scumpe, concedii în stațiuni elegante de pe întreg globul.
Nu este nimic de condamnat sau de neînțeles.
Am vrut o țară ca afară, din lumea bogată și modernă occidentală nu din cea nord coreeană, atunci trebuie să se înțeleagă că esența mecanismului economic al acestor țări “de afară” este motivarea activității economice prin obținerea de profit care este considerat ca un “premiu” pe deplin meritat de acel sau acei oameni de afaceri care, prin știința, curajul și determinarea lor, au știut să valorifice capitalul, aducând un profit nu doar pentru ei, ci societății în ansamblu, prin crearea de locuri de muncă și contribuții fiscale la buget.
Evident, ceea ce spun este un truism, un adevăr unanim recunoscut și respectat la orice nivel de abordare a științei economice și oriunde economia se consideră liberă și competițională.
Repet însă acest truism deoarece, actualmente în conceptul de guvernare al prezentei coaliții, se pare că acest adevăr de necontestat ori nu este știut, ori nu se dorește să fie luat în seamă.
Acest mod de guvernare atestă ori ignoranță, ori rea credință, prin apariția în structura pachetului de măsuri intitulat reformă fiscală a așa-numitei “taxe pe lux”.
Nu este important procentul de impunere, ci ideea în sine a unei astfel de taxe, cu atât mai mult cu cât experiența internațională nu-i garantează succesul. Ideea taxei pe lux nu poate să nu ne sugereze un comportament nostalgic al celor care intenționează să o instituționalizeze.
Modul cum a fost prezentată taxa pe lux (este posibil ca să se ajungă și la alte prezentări, dat fiind inconsecvența modului de comunicare guvernamental) ne obligă să facem unele comentarii:
Este evidentă apariția unor germeni ai politicii egalitariste practicate în comunism. Fixarea unor plafoane valorice pentru ceea ce se consideră bunuri de lux demonstrează intenția limitării valorii proprietății individuale până la un nivel considerat “normal sau permis”. Se pune întrebarea: care este principiul metodologic de calcul al acelui nivel, cine și cu ce autoritate poate stabili metodologia de calcul a plafonului valoric, cum se definește luxul în contextul actual românesc? Conform definiției enciclopedice, “luxul” reprezintă: eleganță, splendoare, confort extrem...
Ce a considerat legiuitorul că este lux în România 2023 din elementele caracterizante pentru definirea de mai sus a luxului?
Nici unul. S-a luat în considerare un element ce nu caracterizează luxul, ci doar valoarea monetară a unor bunuri la un moment dat prin evantaiul prețurilor determinate conjunctural de cerere, ofertă, inflație etc.
Deci, intenția guvernului nu este de a cunoaște în ce măsură românii se apropie de europeni prin eleganță, confort sporit sau o calitate mai bună a consumului, ci doar valoarea monetară a bunurilor, indiferent de ceea ce reprezintă ele din punct de vedere al ridicării calității vieții. Este o viziune egalitaristă, strict contabilă prin care luxul nu este considerat un atribut al unei mai bune calității a vieții, ci doar o sumă de bani ce poate fi taxată.
Prin modul cum a fost prezentată, taxa pe lux devine o penalizare a succesului în activitatea economică. Cu cât rezultatele sunt mai bune în afaceri, cu atât taxarea este mai mare. Această viziune duce la pierderea interesului și a motivării pentru rularea și dezvoltarea afacerilor.
Este important și necesar, pentru reușita unei astfel de măsuri, să nu se plece de la valoarea monetară a “luxului,” ci de la legalitatea obținerii acelei valori, punând accentul pe modul cum s-a obținut suma reprezentând valoarea luxului. Astfel apare o deosebire între luxul provenit din succesul activității și luxul provenit din practici ilegale, din corupție sau trafic de persoane, arme, droguri.
Taxa pe lux ar descuraja capitalul românesc și i-ar diminua motivarea pentru obținerea succesului.
La data la care apare această scriere nu este clar dacă va fi efectiv aplicată sau dacă a fost doar o intenție lansată pe piață pentru a testa reacțiile. (Sursa - dcnews.ro)
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA, analist economic
