“Hai să-ți dau un pahar de vin bun, făcut de mine astă toamnă”. Matematica simplă ar putea spune că bei în funcție de câți bani ai în buzunar, însă în România există încă o cultură a vinului făcut în casă și o piață de desfacere a materiei prime în care intră în ecuație foarte multe necunoscute.
La fel de adevărat este însă că banul de care dispui nu îți garantează calitatea vinului pe care îl pui în pahar. Acum mai bine de 100 de ani “dacă vreai să faci pe boerul comandai câte o sticlă de vin d'alui Brătianu, lei doi kilogramul”, scria Henri Stahl în “Bucureștii ce se duc”. Acum ce comanzi?
Pentru că există șanse mari ca o cramă de renume, cu premii internaționale, să îți vândă la sticlă, îmbuteliat, sub sloganul denumirii de origine controlată, un amestec de vinuri de proveniență incertă, din țări precum Spania, Portugalia, Brazilia și mai nou, Ucraina. Sau poți să te oprești la margine de Drum Național, să cumperi “un vin natural”, care în realitate are în compoziție apă, vin, zahăr, fermenți, arome și antioxidanți.
Anul ăsta vița-de-vie a dat rod bun. Ploile din primăvară i-au ajutat pe viticultori din punct de vedere al producției, la o calitate ridicată, chiar dacă nu este la nivelul celei de anul trecut, unul care va rămâne “de referință”.
“Ca și producție avem cu 50-60% mai mult decât anul trecut. Anul trecut a fost unul dificil, secetos, dar anul ăsta au fost ceva ploi în primăvară. Dar și producția asta nu este uniformă, este dispersată pe zone, pentru că sunt anumite zone în care producția este la fel ca anul trecut. Cantitativ este mai bine, dar din punct de vedere al calității este mai slabă din cauza ploilor. Nu că nu ar fi bun și anul acesta, dar nu la fel ca anul trecut. Din punctul meu de vedere, anul trecut va rămâne ca un an de referință, procesatorii mari care cred că au scos niște vinuri foarte bune”, spune Florin Ponea, viticultor din zona Vrancei, una dintre cele mai cunoscute din România.
Așadar, materie primă ar fi, dar care e prețul corect? Pe internet sunt anunțuri de la 1 leu kilogramul, până la 3, uneori mai mult. Cine, ce și cât influențează prețul strugurilor pentru vin?
Se va ajunge la importul muncitorilor din Asia
“A fost un an bun pentru viticultori din punct de vedere al cantității, dar vine și reversul medaliei, pentru că munca de peste an a fost foarte costisitoare, începând de la tăiatul de primăvară și încordatul, până la culesul din perioada aceasta. Și prețurile sunt comparative cu cele de anul trecut și sensibil egale cu cele de acum 10 ani, poate chiar mai mult. Iar prețul de vânzare al strugurilor a rămas aproximativ același ca acum 10-12 ani, în condițiile în care cheltuielile au crescut. Dacă atunci plăteam 30-40 de lei un om la recoltat, acum s-a ajuns să se plătească 150-160 de lei plus o masă, plus o atenție, plus un pachet de țigări, plus ce mai cer unii sau alții. Mână de lucru se găsește foarte greu. Eu, spre exemplu, sunt deficitar la capitolul ăsta, va trebui să aduc muncitori pe care să-i cazez eu în aceleași condiții de plată, adică 150 de lei pe zi, un pachet de țigări, suc, apă, bere și două mese pe zi. Și dacă stau să le adun, ajung la 190 de lei. Încă nu au apărut muncitorii din Asia și în sectorul nostru, dar asta doar pentru că nu suntem persoane juridice, nu din alte motive, și nu suntem organizați în asociație astfel încât să putem să vorbim cu o firmă de recrutare care să ne furnizeze forță de muncă. Dar cu siguranță se va schimba în timp și cred că se va apela și la forță de muncă din străinătate”, spune Ponea.
Dar forța de muncă scumpă nu este singurul factor care influențează prețurile, mai sunt și marile centre de achiziție, care stabilesc sume derizorii la colectare, mulțumindu-se să amestece strugurele românesc al micilor producători cu musturi sau chiar vinuri importate cu prețuri derizorii.
“Prețul se forma înainte în funcție de prețul pe care îl afișau centrele de achiziție. Adică dacă ei afișau 1 lei preț de achiziție, piața liberă se forma la 20-30 de bani peste 1 leu. Acum am văzut că unele centre de achiziție au afișat 90 de bani pentru strugurii fără DOC, deci fără denumire de origine controlată și fără acte, dacă sunt însoțiți de aceste documente prețul pleacă de la 1 leu și se duce până la 1 leu și 20 maxim, în funcție de concentrația de zahăr. Piața liberă în momentul de față, care este afectată de mai mulți factori, este la 1,5 lei - 1,6 lei pe partea de strugure alb, iar cei negri la 2 lei și 10 bani în piața de la Obrejița sau la Urechești. Anunțurile puse pe OLX sau alte platforme sunt pur întâmplătoare, probabil că ați văzut și anunțuri la 1 leu pe kilogram. Sunt doar ca să agațe clientul. Sunt destui samsari, bișnițari care își încarcă dubele din piețe, din podgorii, și pleacă peste tot în țară cu ei. Cam ăsta este adaosul lor la kilogram, cam cât iau eu ca și producător. Pentru că eu nu câștig 1 leu la kilogram”, explică viticultorul.
90 de bani pentru 1 kg de struguri
Centrele de achiziție de la micii producători s-au privatizat și ca în orice economie de piață sălbatică, profitul este primordial, cu riscul îngropării unei ramuri cu care România se mândrea odinioară. E mai rentabil să-l strângi cu ușa pe producător, să-i oferi sub un leu pentru un kilogram de struguri, având plasa de siguranță a importurilor cu 2 lei a vinului din Ucraina, spre exemplu.
“Cea mai mare problemă a producătorului de struguri în județul Vrancea o reprezintă desființarea centrelor de colectare, de fapt privatizarea lor, care achiziționau pe un preț cât de cât corect strugurele pentru vin. Și acum ei dau un preț derizoriu, tocmai ca să nu se mai ducă lumea acolo. Importă vin din Spania, Portugalia, Brazilia și mai nou din Ucraina, de unde am înțeles că iau vinul gata făcut pe 2 lei litrul. Și este tratat cu substanțe interzise în Uniunea Europeană. Și ar putea deveni o problemă la fel de gravă ca și în cazul cerealelor, acum eu vă spun clar că intră vagoane întregi. Și vă dați seama că noi nu ne ducem să vindem strugurii noștri pe 90 de bani, atât cât se oferă”, spune Vali Racovițeanu, care muncește 6,5 hectare de viță-de-vie în Obrejița, Vrancea, și consideră că “samsarul” a devenit salvarea agricultorilor, și nicidecum o problemă.
Florin Filimon din Tâmboești, tot Vrancea, nu înțelege cum producătorii din Spania, un monstru pe piața mondială a vinificației, își permit să vândă în România la un preț la care agricultorul român abia reușește să supraviețuiască. Și, într-adevăr, rămâne un mister.
“Cea mai mare problemă este prețul acordat de centrele de colectare. Acum sunt persoane juridice, au monopol, au probabil înțelegeri între ei, cel puțin în zona Vrancei. Pentru că în ultima vreme, prețurile oferite de ei variază între 80 de bani și 1 leu și 20 de bani, și asta vorbim de cel puțin cinci ani de zile. Eu nu înțeleg cum Spania, care este un mare producător de vin și care beneficiază de subvenții din câte știu eu, își permite să vândă în România la preț de România, unde în afară de subvenția de la APIA de 700 lei nu avem niciun ajutor. Eu cred că ar trebui să fie un control al statului asupra vinului care e adus din afară. Sau ce e acolo, apă cu pastile pe care ulterior îl vând către consumatorul final sub diverse denumiri. Aici este o combinație, o ilegalitate ceva. Ei probabil că îl amestecă, măcar să scrie pe sticlă, e vin din Spania, sau cât strugure a fost în procesul de fabricație al acelui vin. Sunt cisterne care stau la coadă ca să descarce vin din străinătate și pe de altă parte îl amestecă cu vin din țară. Ceva extraordinar este, vă dați seama. Riscăm ca terenurile să ajungă pârloagă, pentru că nu-ți mai convine să muncești”, afirmă Florin Filimon.
Intră în scenă samsarul. Plătești două tone, primești una
Matematica de la capăt de rând e și ea la fel de simplă. Contează cui vinzi, unde vinzi și cât vinzi. Iar lupta e cruntă, pentru că producătorii încearcă să pună orice ban în plus peste maxim jumătate de leu, cât câștigă la kilogramul de strugure vândut.
“Un producător care preferă să vândă de acasă, să zicem cu 1,5 lei, dacă scazi mâna de lucru pentru recoltat, ajungi la 1 leu și 5 bani, din care eu trebuie să scad muncile de peste an. Pentru a aduce un hectar de viță-de-vie cu producție medie între 15 și 20 de tone, adică maxim 22.000 de lei, eu trebuie să cheltuiesc undeva între 10 și 13.000 de lei. Cine nu are utilaje agricole poate suporta un cost de până la 15.000 de lei, și la un calcul simplu și banal vedem că din 20.000 scădem 15.000 și rămânem cu 5.000 de lei la hectar. Deci din kilogramul de struguri rămânem cu 30-40 de bani. Și samsarul are cel puțin 1 leu, depinde de strugure. Pentru că eu am vândut struguri de masă cu 3 lei și l-am văzut pe tarabă cu 6 lei sau 7 lei. Și atunci am zis, de ce să nu duc eu strugurele meu direct acasă la client, sau pe tarabă, să nu mai treacă printr-un intermediar. Și eu pun peste prețul meu cât mă costă deplasarea. Dar nu pot să dau toți strugurii așa, mai trebuie să dau și de acasă”, spune Ponea. Sunt calcule pe care dacă nu le iei în considerare riști să descoperi că munca de peste an s-a dus pe apa Sâmbetei.
Un anunț pe un grup de Facebook în care oamenii își vând marfa atrage atenția și face vâlvă printre participanți. Un client se plânge că a plătit 2.000 de kilograme de struguri, dar în realitate a cumpărat doar 1.000. Restul s-a pierdut la cântar.
“Mai există problema cu bișnița, pentru că se folosesc diverse metode de furat la cântar. Și clientul este păcălit, pentru că i se oferă un preț mic. Dar pe de altă parte este furat la cântar. Și vorbim de cantități foarte mari. Era un client care spunea că i s-a cântărit două tone de struguri, a plătit undeva la 2 lei cu transport acasă, și când a cântărit marfa avea doar o tonă. Deci l-a păcălit cu jumătate din cantitate. Sunt foarte multe cazuri de acest gen. Păi Slobozia Bradului este un sat de 10.000 - 12.000 de locuitori în care sunt doar vile, nu există case normale mai mult de 20-30. Și acolo e zonă defavorizată și toată lumea primește ajutor social. E o absurditate. Toți au certificat de producători, nu contează că au doar 1.000 de metri pătrați sau 10 hectare. Și ei vând ca producători”, explică pe scurt fenomenul Florin Filimon.
Adică în baza unui certificat de producător, samsarul sau bișnițarul cum e denumit în termeni generici intermediarul, preia marfa de la agricultor și în multe cazuri, pentru a-și atrage clientul, aruncă prețuri mici pentru ca mai apoi să-i producă pagubă prin furtul la cântar.
Să nu ne îmbătăm liniștiți cu apă rece
Pe vremuri, vinul se boteza cu apă, dar timpurile s-au schimbat, la fel și legile, care permit acum comercializarea de băuturi fermentate liniștit (BFL), în multe cazuri adevărate otrăvuri. Iar omul vine într-o regiune viticolă, se oprește la o “cramă” de pe marginea drumului și cumpără “un vin bun, făcut în casă”. Nu i se spune că doar o parte din licoare e vin, restul e apă, zahăr și diverși compuși chimici, probabil responsabili de migrenele de după consum.
“Vă pot spune și de unde au pornit problemele viticulturii în Vrancea. Este vorba de băuturile fermentate liniștit care sunt un fel de vin făcut din chimicale cu vin. Mai trece încă o dată prin procesul de fermentare și este un înlocuitor al vinului. Până în 2010 se vindea peste tot, și pe piața neagră și în magazine, apoi a fost interzis și reintrodus în 2012 prin lege. Iar principalul motiv pentru care a trecut au fost încasările destul de considerabile la buget pentru băuturile alcoolice. Deci BFL-ul a distrus vinificația din România. Și omul preferă să își cumpere două pastile și să facă un hectolitru de vin decât să mai prășească, să plătească oameni. Pentru că legea și statul român îi permite”, explică Vali Racovițeanu, din Obrejița, fost învățător care a lăsat catedra pentru a deveni agricultor.
(Agerpres)
