În urmă cu ceva ani, Daniel Botoșer, specialist electrotehnician de meserie, un ardelean căruia școala și viața i-au luminat și drumul spre cultură, a aflat, pe căi numai de el știute, că dincolo de Munții Carpați, un moldovean, pe numele său Mihai Coșerariu, a compus și a lansat cu succes Imnul municipiului Piatra Neamț. I-a scris, rugându-l să compună și Imnul orașului Luduș.
Cum a fost primită surprinzătoarea rugăminte și cum au evoluat legăturile personale dintre cei doi români, ludușenii au aflat vineri, 8 septembrie 2023, când răspunzând invitației trimise de Daniel Botoșer, poetul, compozitorul și cantautorul Mihai Coșerariu a sosit la Luduș, însoțit de o delegație nemțeană, să-și lanseze cel mai recent volum de poezie, al zecelea din creația sa, botezat “Rătăciri”.
În fața celor o sută cincizeci de ludușeni care i-au primit frățește pe moldoveni, Mihail Coșerariu a mărturisit: “Până la mesajul lui Daniel Botoșer, n-am știut că există un oraș numit Luduș. Căutând acolo unde trebuie, cu plăcută uimire am aflat că Ludușul este un oraș mureșean modern, că are industrie de interes național și o comunitate de vreo 17.000 de locuitori, majoritatea români, dar și maghiari și rromi, care trăiesc în armonie. În câteva zile am scris textul imnului, apoi și partitura muzicală. Așa s-a născut Imnul “LUDUȘ, FILĂ DE POVESTE”. De atunci, sunt mândru că Daniel Botoșer îmi este prieten. Prieteni îmi sunt și interpreții imnului ludușean. Și din această seară culturală și dumneavoastră, dragi ludușeni, îmi sunteți prieteni, așa cum toți românii se cuvine să fim una și împreună să lucrăm binele”.
Prezent la eveniment, părintele protopop ortodox Lucian Voșloban, împreună cu părintele Ilie Dăian, cu cei doi preoți veniți din Moldova și cu întreaga asistență au înălțat priceasna “O, Măicuță Sfântă”.
Pe întinderea a două ore, pentru reușita întâlnirii de suflet românesc, moderată cu talent de doamna profesoară Dorina Mucenicu din Piatra Neamț, vicepreședintă a Asociației “Eu cred”, din comuna Tașca, județul Neamț, delegația moldoveană le-au dăruit ludușenilor alese cântece interpretate, vocal și instrumental, de solista de muzică populară Angela Iacob, de poetul și compozitorul Mihai Coșerariu, de mai tânărul solist Ionuț Coșerariu, la unele dintre ele fiind solicitată și participarea ludușenilor.
Cu deosebit interes a fost receptat de ludușeni momentul lansării volumului “Rătăciri” al lui Mihai Coșerariu, cel înnobilat de critica literară cu titlul de “rapsod al munților”. Momentul a fost finalizat cu o sesiune de autografe.
Aplauze au fost dăruite în acea seară de neuitat și interpreților ludușeni ai Imnului “LUDUȘ, FILĂ DE POVESTE!”, precum și elevei Andreea Vodă, profesoarelor Ana Bordan și Adela Hagău, cititoare la prima vedere în public a unora dintre poeziile lui Mihai Coșerariu.
A doua parte a evenimentului cultural ludușeano-nemțean a fost dedicată creației de unicat a artistului plastic profesionist ludușean, Marius Popa.
Prezent la eveniment, prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a adresat mulțumiri lui Daniel Botoșer pentru invitație, felicitări oaspeților moldoveni și ludușenilor care au făcut posibilă îmbogățirea culturii mureșene cu Imnul Ludușului, cuvinte de încurajare a activismului cetățenesc concretizat prin propuneri, inițiative personale și fapte de voluntariat spre folosul semenilor, spre prosperitatea României și a neamului românesc.
În acest context, organizatorul evenimentului cultural de excepție din acea seară, Daniel Botoșer, a adresat mulțumiri tuturor participanților, redactorului Dan Ludușanu, de la Radio Transilvania Luduș, omului de afaceri Raul Cociș, principal sponsor, patronilor Restaurantului Tineretului, care au oferit gratuit spațiile pentru acea întâlnire culturală.
Ca încheiere a sumarelor mele însemnări am ales provocarea lansată de doamna profesoară Dorina Mucenicu: “La Piatra Neamț avem în pregătire două noi lansări de cărți semnate de prietenul nostru comun, Mihai Coșerariu. După excepționala reușită din această seară, cred că le vom organiza aici, la Luduș. Dacă ne acceptați!”
Text: MIRCEA GHEBOREAN Foto: DAN LUDUȘANU