În anii următori, secția școlară a găsit noi forme și mijloace de a rezista opresiunii cu mai multă eficacitate: biblioteci populare, școli de repetiție pentru adulți (tineri între 12-15 ani), șezători literare și seri de declamații, teatre și coruri sătești. Importanță cu totul deosebită se acordă educării în spirit național tinerelor fete în și înafara școlii, pentru ca ele, ca viitoare mame, să asigure în familie o creștere adecvată tinerelor generații. Multă insistență depun membrii secției școlare pentru ridicarea unei preparandii de fete la Sibiu, între 1902-1904, și pentru ridicarea unui internat de băieți tot la Sibiu, între 1905-1907. Se încerca prin aceasta crearea unui nou lăcaș pentru sprijinirea materială a tineretului din școlile secundare și superioare sibiene și, totodată, după exemplul celorlalte două internate românești din Beiuș și Sighet, un adăpost pentru cultivarea limbii române și istoriei naționale izgonite în mare măsură chiar și din școlile noastre confesionale. Amintim numai că suportul material în realizarea proiectului l-a creat banca “Albina” prin donația sa de 40.000 coroane, efectuată încă în 1897, cu prilejul aniversării unui sfert de veac de existență. Secția școlară propunea, în 1905, comitetului central al Astrei să se apeleze pentru noi ajutoare la băncile românești pentru deschiderea internatului până la începutul anului școlar 1906-1907. Preconizând să servească cultivării păturilor de jos ale populației, proiectul schițat de secția școlară cerea organizarea internatului conform “stării materiale a majorității părinților”, cu o “taxă maximală” de 24-30 coroane pe lună pentru solvenți, cu întreținerea gratuită sau taxa pe jumătate pentru elevii merituoși, dar săraci. Întregirea sumei i-a fost astfel peste puteri, de aceea, după ani de încercări repetate, ca în atâtea alte cazuri, și acest proiect a trebuit abandonat.
Spre sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea, pe măsură ce ierarhiile bisericești se dovedeau neputincioase să conducă treburile școlare românești în condițiile politice tot mai vitrege, Astra, prin intermediul secției sale școlare, se afirmă și mai pregnant ca for suprem al învățământului românesc din monarhia austro-ungară. Secția era singura ce cunoștea, pe baza statisticilor proprii, adevărata stare a școlilor ambelor confesiuni. Ea era singura instituție culturală capabilă să dea o bază unitară învățământului nostru din monarhie, să concentreze efortul corpului didactic indiferent de confesiune împotriva tendințelor oficiale și să răspundă mai adecvat năzuințelor de progres prin școală, stânjenite parțial și de caracterul ei confesional.
Preluarea efectivă, deși neoficială, a acestor atribuții de către Astra rezultă cel mai direct din două acțiuni desfășurate între 1910-1914, sub patronajul său: 1. Unificarea procesului de învățământ prin unificarea terminologiei și elaborarea de manuale școlare unice; 2. Concentrarea tuturor cadrelor didactice din școlile confesionale și fundaționale românești într-un singur organism național central pentru întreaga Transilvanie.
Prima acțiune este pornită în 1909 prin înființarea “secțiunii manualelor școlare” pe lângă “Biblioteca Centrală a Asociațiunii” din Sibiu. Menirea ei era de a recenza în presă manuale școlare pentru ambele confesiuni. Apoi, în anii următori, secția inițiază proiectul unui fond pentru tipărirea manualelor” pe lângă Astra. La primul congres al profesorilor secundari, din iunie 1913, chestiunea manualelor școlare a fost dezbătută, sub toate aspectele, iar hotărârile luate au fost acceptate de toate școlile secundare românești. Or, până acum, aceste chestiuni intrau în competența consistoriilor mitropolitane, reprezentând pârghia de îndrumare de către cler a conținutului procesului de învățământ.
TEODOR PAVEL
(va urma)
