Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat, zilele trecute, că Guvernul intenționează să subvenționeze cu 2 lei pe litru 50% din consumul de carburanți al fermierilor pe anul trecut. La această sumă se va adăuga și subvenția pe acciză, de 1,56 lei. Potrivit oficialului, proiectul de act normativ va fi pus în transparență decizională în perioada următoare. Măsura a fost luată în contextul actualului război, de care au fost afectați și fermierii români, dorindu-se, astfel, sprijinirea acestora.
De asemenea, Florin Barbu a precizat și că subvenția acordată fermierilor, de jumătate din consumul pe anul 2022, la partea vegetală, cu o valoare totală de 3,56 lei, ar trebuie să aibă influență și asupra prețului produselor agricole, care ar trebui să scadă suplimentar față de reducerea impusă prin OUG 67/2023, privind limitarea adaosului comercial, la 14 alimente de bază, la retaileri și distribuitori.
Comisia Europeană a anunțat un nou sprijin pentru fermierii români
Într-un interviu acordat recent AGERPRES, Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, a declarat că a solicitat Comisiei Europene acordarea unui nou sprijin pentru fermierii români, de 30 euro pe tonă (aproximativ 15 bani pe kilogram), pentru exportul cerealelor din România, având în vedere că prețurile la transport au explodat în contextul în care 70% din tranzitul cerealelor din Ucraina s-a mutat pe teritoriul țării noastre: “Știm că Portul Constanța a fost destul de aglomerat, iar cheltuielile cu transportul ale fermierilor români au crescut foarte mult. De aceea am solicitat comisarului inclusiv acordarea unui sprijin de 30 euro pe tona de cereale pentru exportul cerealelor din România, având în vedere creșterea prețurilor la transport pentru fermierii români. Putem vedea pe bursă că prețul unei tone de cereale este de 200 de euro, iar aproape 50-60 euro reprezintă costuri cu transportul, diferența fiind foarte mare față de anii precedenți”.
Florin Barbu a precizat că va reveni cu solicitarea în Consiliul de miniștri, din 17 sau 18 septembrie, subliniind că “suntem îndreptățiți, ca stat, să dăm fermierilor români acest ajutor, dacă aproape 70% din tranzitul cerealelor din Ucraina s-a mutat pe teritoriul României”. (B.V.)
Vasile Bota