Motto: “Comportamentul uman derivă din trei surse principale: emoții, dorințe și informații. Emoțiile dau culoare fiecărei clipe și ar fi greu să ne imaginăm cum ar decurge viața noatră în absența lor. Sunt o parte a noastră extrem de importantă întrucât ne ghidează inclusiv deciziile majore, uneori fără să ne dăm seama de asta”.
Platon (427 î. Hr. - 347 î.Hr.), fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special al tradiției.
Duminică, ziua de 27 august, anul Domnului 2023, a fost una cu totul deosebită pentru Sfânta noastră Mănăstire de pe Dealul Comoarei și pentru bunii creștini care au urcat să se întâlnească cu Domnul Hristos, Măicuța Sa Sfântă și toți sfinții rugători. A fost “Ziua Domnului” când trebuie să ne purificăm de cele trupești pentru a putea să vedem prin valorile sufletești “Luminița de la capătul tunelului”: “Mântuirea prin desăvârșire”, scopul suprem al fiecărui creștin care se respectă cu adevărat. Urcând spre această mirifică întâlnire am fost conduși de valorile adevărate ale neamului românesc, cele “60 de figuri istorice” transferate în tot atâtea busturi. Ne zâmbeau și parcă voiau să ne mulțumească că ele nu sunt singure, că nu sunt uitate, că ele încă mai sunt niște repere într-o lume a zilei de astăzi plină de ură, minciună, fals, festivism grosolan, fără nici un “ciment ziditor”, ci clădită pe “nisip”, care la prima furtună se dărâmă. Părea una din zilele de sărbătoare frumoasă, ziditoare, obișnuită, dar Domnul, în marea Sa bunătate și dragoste, iese în întâmpinare sufletelor blânde.
În primul rând a fost întâlnirea cu o distinsă doamnă creștină, venită din Franța și care a poposit pentru două zile la Mănăstirea noastră. Este vorba despre doamna MOGA SIMINA, fiica doamnei MOGA GABRIELA LAZĂR, artist plastic, din parohia vecină Vișinelu, stabilită și domnia sa în Franța, care cu mulți ani în urmă, după sfințirea Muzeului de la Biserica de lemn de către Înaltul Ierarh Andrei, ne-a dăruit o lucrare deosebită care și astăzi este admirată de vizitatorii Muzeului. Întâlnirea cu doamna Moga Simina ne-a creat o emoție ziditoare și creștinească în sensul bun al cuvântului. Parcă ne cunoșteam dintodeauna, deși nu ne-am văzut până atunci. Zâmbete și îmbrățișări tandre care au înflorit o zi care părea una a normalității duminicale. Doamna era numai un zâmbet, parcă sufletul dânsei vroia să-și etaleze plinătatea extazului prin tot ceea ce ne vorbea, despre bucuria întâlnirii cu realitatea unde se afla, și nu se aștepta să o găsească. “Este extraordinar...
N-am putut crede că în zona de unde eu am plecat cu mulți ani în urmă în Franța să găsesc așa ceva”. Bunătatea Maicii Evdochia, frumusețea Mănăstirii modeste înconjurate de 60 de bravi înaintași, liniștea și întânirea cu credincioșii pe care-i saluta foarte respectuos, au făcut pur și simplu să radieze. Au fost momente unice. Doamna Simina ne-a adus câteva daruri liturgice pentru mănăstire, semn că ancestralul moșilor și strămoșilor, al tradițiilor adevărate și nu chiciurile de dragul diplomelor, rămâne încă în sufletul românesc, și că el nu piere. “Am filmat, domnule părinte, pe fiecare personalitate în parte; am stat de vorbă parcă cu ei; mi-am simțit parcă rădăcinile mele românești... m-a bucurat foarte mult întâlnirea și cu consăteanul “Iuliu Moldovan”, marele artist și actor Cistelecan”. Ne-am făcut poze, a lăsat un pomelnic pentru cei dragi, care mai sunt în viață, dar și pentru cei dragi care nu mai sunt. A rămas pentru un timp la “Masă cu Domnul Hristos”, i-am văzut chipul radiind a fericire și bunătate când tămâiam sfinții din interiorul sfântului locaș, dar și pe cei “60 de buni creștini și români”, care, împreună cu domnia sa, parcă ne cuprindeam într-o horă a bucuriei și mulțumirii. A plecat discretă după cum a și venit, bucuroasă și fericită de întâlnirea cu Dumnezeu, Țara și Pământul natal.
Sufletul meu plutea de o fericire greu de descris; simțeam și știam că numai Dumnezeu poate să genereze o astfel de întâlnire. “Creștina și românca Simina” a plecat, dar rădăcinile ei sunt adânc înfipte în pământul românesc. Atâta timp cât Îl avem pe Domnul în Sfânta Liturghie, atât domnia sa, cât și alți vrednici creștini români vor trăi, chiar dacă în timp Dumnezeu ne hărăzește o “altă întâlnire”. În sufletul meu mulțumeam lui Dumnezeu pentru astfel de clipe.
Dar... surpriza Domnului nu s-a terminat. În timpul Sfintei Liturghii, la ușa diaconească mă aștepta sfios cu o lumânare aprinsă, un pomelnic, un domn deosebit ca înfățișare care mi-a sărutat mâna după ce mi-a dat pomelnicul și mi-a cerut să-l binecuvântez. Mă întrebam cine poate să fie? La sfârșitul Sfintei Liturghii când miruiam pe bunii credincioși, aflu că Dumnezeu mi-a pregătit o altă surpriză dătătoare de multă fericire. Era vorba de un distins colonel în rezervă, căsătorit cu doamna Olimpia Băldean din Balda, care după ce m-a îmbrățișat a început să lăcrimeze și m-a rugat să-i dau voie să vorbească pentru câteva momente. Era o aducere aminte în urmă cu 40 de ani, în “vremuri de răstriște” când le-am oficiat taina cununiei în casa parohială din Balda. Tot acolo le-am botezat și fetița. Cuvinte, lacrimi de bucurie... pe care numai Domnul ni le poate da. “Vă mulțumesc, domnule părinte, pentru tot ce ați făcut aici și pentru neamul românesc. Sunt mândru că ne-am cunoscut și aici la mănăstire am găsit atâta liniște și frumusețe, și trăire românească”. Domnul colonel, venea din Moldova lui Ștefan, a lui Eminescu, Creangă, Porumbescu, venea de pe meleagurile unde nu se trecea odată: Mărăști, Mărășești și Oituz. O Moldovă unde este o altă lume, pe care dacă n-o cunoști și trăiești nu poți afla adevărata realitate. Eu care
m-am înfrățit de la 14 ani cu Neamțul lui Ștefan, cu Ozana cea lin și frumos curgătoare a lui Creangă, cu dragostea lui Veronica Micle, cu tipograful Velicikovschi, cu povestirile lui Sadoveanu, văd Moldova și pe bunii ei credincioși într-o altă lumină, cu totul aparte. Lacrimile amândurora, cuvintele rostite în fața credincioșilor îmi întăreau convingerea că Dumnezeu este iubire, că fără Dumnezeu, nu este nimic, un “Nihil sine Deo” pe care unii falși “Hristofori” îl afișează ca un simplu anunț și nu știu pe ce lume trăiesc. I-am dat Domnului colonel și bun creștin și român o frumoasă “prescură ardelenească”, care l-a surprins plăcut fiindcă la ei este o altă tradiție.
Au plecat spre casele lor cu toții hrăniți sufletește. Am rămas eu cu “sfinții și mărturisitorii mănăstiri” plin de o bucurie deosebită. M-am uitat împrejurul meu. Am zâmbit fericit și mi-am zis că a meritat “efortul vieții și misiunii sacerdotale”. Am coborât printre marii înaintași care, măreți și falnici, trăiau alături de mine. Îmi ziceam că peste tot, la toate mănăstirile sunt noiane de flori, de frumuseți plăcute ochilor. La noi cu “maica ctitor” Evdochia, bătrână asemenea “Anei”, este mai greu. Dar noi avem altfel de “flori”, care nu se găsesc nicăieri în lume: cele “60 de flori ale conștiinței naționale”, care ne creează emoții sufletești și care se deosebesc cu totul de cele trupești. Înconjurat de aceste flori am coborât într-o altă lume, una a falsului, a minciunii, a trădării, a lepădării de Neam și Dumnezeu, o lume tumultoasă care aduce ură, deznădejde și depărtare de adevăratele emoții constructive. În de comun acord spun cu medicul, filo-sofu l și omul de excepție Constantin Dulcan: “Doar religia îți dă trăirea emoției transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăiești cu adevărat relația cu Dumnezeu. Îți mulțumim, Doamne, pentru tot și toate, și Te rugăm să ai grijă de Neamul nostru Românesc, și “iartă-ne că suntem răi, dar... suntem copiii Tăi”.
Cu dragoste creștină, pentru tot ce este românesc, indiferent de etnie, credință, dorințe de măriri politice,
preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul
