O lucrare artistică creată de inteligența artificială (AI) fără nicio contribuție umană nu poate beneficia de drepturi de autor potrivit legislației americane, a decis un tribunal din Washington, informează Reuters.

Doar lucrările ce implică autori umani pot să primească drepturi de autor, a decis, vineri, judecătoarea districtuală Berryl Howell, confirmând astfel decizia Biroului pentru Drepturi de Autor de a respinge o petiție depusă de un specialist în computere, Stephen Thaler, ce viza sistemul său DABUS.

Sentința de vineri a fost pronunțată după mai multe înfrângeri suferite în instanță de Stephen Thaler în încercările sale de a înregistra brevete în Statele Unite pentru invenții despre care a spus că au fost create de DABUS – un acronim pentru Autonomous Bootstrapping of Unified Sentience.

El a depus, de asemenea, cereri pentru recunoașterea unor brevete generate de DABUS în alte țări, inclusiv în Regatul Unit, Africa de Sud, Australia și Arabia Saudită, însă încercările sale au avut un succes limitat.

Avocatul lui, Ryan Abbott, a declarat marți că el și clientul său dezaprobă profund sentința de vineri și vor face recurs. Biroul pentru Drepturi de Autor a precizat luni într-un comunicat că “instanța a ajuns la un rezultat corect”.

Inteligența artificială generativă, un sector cu creștere rapidă, a ridicat noi probleme în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Biroul pentru Drepturi de Autor din Statele Unite a respins și cererea unui artist care solicita drepturi de autor pentru imagini generate cu sistemul de inteligență artificială Midjourney, în pofida argumentului folosit de artist, potrivit căruia acel sistem AI face parte din procesul său creativ.

Mai multe procese au fost deschise și după folosirea unor lucrări artistice aflate deja sub incidența drepturilor de autor pentru “antrenarea” programelor de inteligență artificială generativă fără permisiunea proprietarilor. (Agerpres)

Lasă un răspuns