Contrabașii construiți de lutierii din Reghin, membri în Asociația Artiștilor Lutieri din România (AALR), urmează să fie folosiți în concertele din cadrul ediției 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, care se desfășoară în perioada 27 august – 24 septembrie, la București.
“Suntem bucuroși că reușim să asigurăm cumva continuitate ideii pe care ne-am propus-o în 2019. De atunci am participat la fiecare ediție a Festivalului Internațional George Enescu. Contribuția noastră este una majoră. Asigurăm o expoziție anul acesta la Sala Palatului – anul trecut am avut chiar și la Ateneul Român o expoziție pe toată durata festivalului – care va dura 30 de zile. Și o altă latură importantă este faptul că efectiv se va cânta cu o parte din instrumentele construite la Reghin, cu contrabașii, în special, pentru că sunt niște instrumente mai greu de deplasat și de mutat și unele orchestre care vin din străinătate cer să li se pună la dispoziție contrabași pentru a concerta în evenimentele de la București. Suntem bucuroși că în anii trecuți au fost mulțumiți de instrumentele noastre și continuă să ni le ceară”, a declarat, marți, vicepreședintele Asociației Artiștilor Lutieri din România, Claudiu Mare.
Numărul instrumentelor reghinene cu care se va concerta la Festivalul Internațional George Enescu va depinde de la un concert la altul.
“Sunt orchestre care au nevoie de trei, de cinci contrabași, în evenimentele mai restrânse de la Ateneu, orchestrele mai mici vor cânta de foarte multe ori cu contrabasul baroc, pe care îl punem la dispoziție, un instrument mai rar, mai atipic, și ne bucurăm că sunt recunoscute cumva instrumentele construite în România. În expoziție o să avem cam toată gama de instrumente cu arcuș, începând de la vioară, violă, violoncel și contrabas. Prin această participare anuală încercăm să creăm cumva un obicei ca oamenii din capitală, din toate zonele țării, să știe că în fiecare lună septembrie, Asociația Lutierilor din Reghin se va duce acolo, va fi prezentă cu expoziție pe durata de 30 de zile a întregului festival”, a spus Claudiu Mare, care a precizat că expoziția este cu vânzare.
El crede că expoziția este o cale bună pentru tinerii studenți, care pot să încerce instrumentele și accesoriile pentru acestea, făurite la Reghin.
“Avem și arcușuri pentru fiecare categorie de instrument în parte. Deci este o ofertă largă și un raport calitate-preț foarte bun, zic eu. Mulțumim, pe această cale, autorităților și în special Consiliului Județean Mureș. Ei au înțeles să ne sprijine ca și în anii trecuți și în anul acesta, e o colaborare care sper să dureze. Suntem norocoși că participăm la acest mare festival, fiind unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică de pe plan mondial. Este un regal care se desfășoară pe 30 de zile, vor fi câte trei-patru concerte în fiecare zi, pentru toate gusturile și pentru toate preferințele”, a susținut Claudiu Mare. (Agerpres)