O girafă fără pete, despre care specialiștii cred că este unică în lume, s-a născut la grădina zoologică din Tennessee, SUA.

Girafa s-a născut pe 31 iulie și are o culoare maro uniformă, lipsită de petele distinctive pentru care sunt cunoscute girafele, scrie “The Guardian”. Are deja 6 metri înălțime și se află în grija mamei ei și a personalului grădinii zoologice. Reprezentanții grădinii zoologice “Brights” consideră că girafa este unică, având în vedere că foarte rar aceste animale se nasc fără petele caracteristice, care servesc în primul rând la camuflaj în sălbăticie.

Pielea de sub pete are, de asemenea, un sistem de vase de sânge care permite girafelor să elibereze căldură prin centrul fiecărei pete, oferind o formă de reglare termică. Fiecare girafă – cu excepția noului venit din Tennessee – are un model unic de pete, iar cercetătorii cred că aceste modele sunt moștenite de la mamele lor.

“Populațiile sălbatice de girafe se îndreaptă în tăcere spre dispariție. 40% din populația de girafe sălbatice a dispărut în doar ultimele trei decenii”, a declarat fondatorul grădinii zoologice “Brights”, Tony Bright.

Sursa foto: https://stirileprotv.ro/divers

Lasă un răspuns